Vaccinurile, partea a IV-a: Fantoma Poliomielitei

Poliomielita este boala care îi incomodează cel mai mult pe cei anti-vaccin. Pe toate celelalte le minimizează. Rujeola? E doar o boală a copilăriei! Oreionul? Dacă îl faci când ești mic nu pățești nimic! Hepatita B? E gravă, da’ se transmite doar prin sânge, deci la copii nu-i problemă! Rotavirus? Doar o diaree, lasă că trece! Poliomielita? Ă

Cu poliomielita nici cei care sunt împotriva vaccinurilor nu merg așa de departe să spună că e inofensivă. Prin urmare e nevoie de o altă scuză. Sau mai multe. „Poliomielita nu-i produsă de un virus, e de la pesticide”; „Poliomielita oricum nu a fost eradicată, ci doar s-a schimbat denumirea”; „Vaccinul oricum e contaminat”; sau, ca să o citez pe Piersicuța, „Poliomielita este o boală declanșată în principiu de două lucruri: subnutriție și vaccinuri”.

Despre o parte din miturile legate de poliomielită am vorbit în articolele trecute (aici, aici și aici) și am considerat că ar fi bine să scriu un articol separat despre celelalte, mai ales că apar prin multe locuri, inclusiv în documentarul «Noi nu vaccinăm» (nu vă dau link, mergem pe încredere că există un astfel de documentar, iar dacă nu există nu am pierdut nimic).

O să folosesc pe post de izvor de mituri un alt articol de la Piersicuța: Fantoma poliomielitei și miturile vaccinării. Să începem.

Continue reading Vaccinurile, partea a IV-a: Fantoma Poliomielitei

Vaccinurile, partea a III-a: Cât de sigure sunt?

În martie am scris un articol în care am criticat argumentele aduse de Piersicuța împotriva vaccinării. Din cauză că au fost foarte multe lucruri de analizat am lăsat pe dinafară câteva, cel mai important fiind legat de siguranța vaccinurilor. Comentariile negative primite la acel articol au venit în special din partea persoanelor care au avut experiențe neplăcute cu vaccinurile, experiențe pe care nu le-am cenzurat (așa cum se întâmplă în tabăra anti-vaccin) și care cred că trebuie privite în context. Care e contextul? O comparație între efectele adverse ale vaccinurilor și cele ale bolii pentru care sunt făcute. Ce riscăm dacă ne vaccinăm și ce riscăm dacă nu ne vaccinăm. O să încerc să fac astfel de comparații în acest articol pentru ca persoanele îngrijorate să poată lua o decizie informată.

Să ne uităm la schema de vaccinare națională din România. Cea pentru anul 2015 am găsit-o aici (se aplică de la 1 aprilie) și conține următorul program:

Vârsta recomandată Tipul de vaccinare Comentarii
Primele 24 ore

2-7 zile

Vaccin hepatitic B (Hep B)

Vaccin de tip Calmette-Guérin (BCG)

În maternitate
2 luni Vaccin hexavalent(DTPa-VPI-Hib-HepB)

Vaccin pneumococic conjugat

Medicul de familie
4 luni Vaccin hexavalent(DTPa-VPI-Hib-HepB)

Vaccin pneumococic conjugat

Medicul de familie
11 luni Vaccin hexavalent(DTPa-VPI-Hib-HepB)

Vaccin pneumococic conjugat

Medicul de familie
12 luni Vaccin rujeolic-rubeolic-oreion(ROR) Medicul de familie
5 ani Vaccin rujeolic-rubeolic-oreion(ROR) Medicul de familie
6 ani Vaccin tetravalent diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic (DTPa-VPI / VPI)

sau Vaccin poliomielitic inactivat (VPI)

Medicul de familie
14 ani Vaccin diftero-tetanic / vaccin diftero-tetano-pertussis acelular (dT/DTPa) Medicul de familie

Varianta care a fost valabilă până în aprilie o puteți vedea la Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj aici. Programul pe 2013-2014 îl puteţi găsi aici. Dacă sunteți din Republica Moldova, puteți vedea programul de vaccinare între anii 2011 și 2015 aici. Diferențele cele mai importante sunt că în Republica Moldova încă se mai foloseşte vaccinul poliomielitic oral (VPO) și este obligatoriu și un vaccin contra infecției cu rotavirus (RV). În România, se folosește vaccinul poliomielitic inactivat (VPI), iar vaccinul RV este doar recomandat.

Propunerea mea este să le analizăm pe fiecare pe rând ca să vedem cât de eficiente sunt, împotriva a ce boli protejează, cât de periculoase sunt acele boli și ce efecte adverse au vaccinurile. Având toate aceste informații ne putem face o imagine mai clară despre riscuri și beneficii și putem lua o decizie mai bună. O să încerc în fiecare caz să mă folosesc de studii de calitate ridicată, adică recenzii sistematice, studii clinice randomizate, studii observaționale cu număr mare de participanți. O să evit studiile de caz, cele pe animale sau cele cu participanți puțini.

Să parcurgem vaccinurile în ordinea în care sunt făcute.

Continue reading Vaccinurile, partea a III-a: Cât de sigure sunt?

Vaccinurile, partea a II-a: Analiza studiilor

La începutul lunii martie am scris un articol în care am criticat argumentele aduse de Piersicuța împotriva vaccinării, argumente printre care era și o listă lungă de studii de care m-am ocupat mai superficial. Pentru că am primit sugestii să detaliez analiza acelei liste de studii, studii care sunt de slabă calitate, învechite și alese în așa fel încât să distorsioneze situația reală, m-am gândit să scriu un articol separat (acesta) în care să intru în detalii.

Cum am zis și în articolul inițial, lista de studii este pusă acolo ca să impresioneze și am îndoieli că autoarea a citit sumarele tuturor studiilor. În schimb doar le-a compilat din alte surse (cum ea însăși zice). Fiind așa multe e greu să le iau pe fiecare în parte și să explic de ce nu sunt utile pentru a determina dacă e bine sau nu să facem un vaccin. Într-un articol viitor o să scriu despre eficiența și siguranța vaccinurilor din schema națională de imunizare din România și o să mă folosesc de studii de calitate acolo unde sunt disponibile. N-o să recurg la studii de caz, studii de acum 50 ani sau studii cu titluri interesante și atât. Dar până atunci, niște detalii despre cele 300 de articole ale Piersicuței, în acest articol-anexă la articolul inițial.

Pentru a le verifica, le-am căutat în PubMed, un sistem care permite căutarea în cele mai mari baze de date cu articole științifice și cu Google Academic, care poate găsi și cărți, citări, lucrări de dizertație sau alte informații. Am luat la rând toate articolele din listă, în afară de cele despre autism. În total, 303 articole.

Pe cele mai multe le-am găsit, însă au fost câteva pe care nu le-am găsit niciunde, în afară de saituri anti-vaccin (care de cele mai multe ori aveau aceeași listă sau părți din lista de studii, copy-paste dintr-o parte în alta). Cele pe care nu le-am găsit sunt: Stewart et al. (1965), Zeigler et al. (1994), Cupic et al. (1978), Valerian (2000), Blaylock (2008), Blaylock (1991), Scheibner (2000), Basa (1973), Daniel (1986), Favez (1960), NA (no authors) (1979), Goetzeler (1961), Reynolds (1960), Antony et al. (2005), NA (1963 sau 1964?), Kompier (1962), Miller (1973) și Perez Diaz (1962).

Continue reading Vaccinurile, partea a II-a: Analiza studiilor

Mit sau Real? Med: Parașuta

Afirmație: Parașutele salvează vieți.

Parachutes open overhead
Sursa: adaptare după Flikr

Acest articol a fost redactat în forma originală în Evul Mediu, însă de atunci l-am modificat, completat, actualizat de multe ori, am adăugat multe linkuri și informații noi în speranța de a crea o bază de informare cât mai cuprinzătoare pentru toți cei care caută răspunsuri în marea controversă a parașutelor.

Cu toții am fost condiționați de societate să credem că parașutele sunt bune. Dar să fie oare așa? Totul este o minciună, dragilor! Nu m-am atins niciodată de vreo parașută și sunt încă în viață și sănătos tun. Cum se poate asta? „Oamenii «de» știință” ne spun că nu putem să supraviețuim unei căderi fără o parașută la îndemână. Oameni care memorează texte din cărți, fără să le înțeleagă, ne învață că e nevoie de câte o parașută pentru fiecare, că dacă nu avem, (vai, doamne!) murim. Dar tot mai multe persoane încep să vorbească și adevărul nu mai poate fi ascuns.

Sănătatea nu vine din exterior! Am înghițit suficient minciunile lor cum că nu putem trăi fără „produsele” lor. Citiți în continuare să vedeți care este adevărul.

Ni se spune că parașutele ne protejează împotriva căderilor cauzate de gravitație, dar nu există dpdv științific nicio dovadă a pericolului gravitației! Chiar și cuvântul gravitație ne spune ce se întâmplă dacă umblăm cu parașute: gravide + tați. Adică o bucurie. Gravitația nu produce căderi. Gravitația ajută corpul în multe feluri. De exemplu, cum ar ajunge mâncarea din gură în „stomac” fără gravitație? N-ar ajunge.

Continue reading Mit sau Real? Med: Parașuta

Piersicuța, un focar de dezinformare despre vaccinuri

Pentru că e lung, puteți citi acest articol și în format PDF aici. [atenție însă, nu este actualizat; nu conține toate eratele și linkurile reparate]

Mișcarea anti-vaccin, apărută mai demult în Statele Unite a ajuns și pe la noi și a început să capete tot mai multă popularitate. În Statele Unite e promovată de vedete Playboy (Jenny McCarthy), iar la noi de vedete TV (Olivia Steer). Pe lângă vedete, o să găsiți tot felul de bloguri care explică de ce vaccinurile sunt rele. Unul dintre cele mai populare în limba română este Piersicuța, blog de care am auzit de la comunitatea sceptică, dar n-am fost niciodată curios să intru să văd ce scrie pe-acolo. Până acum câteva săptămâni.

Ce am citit acolo m-a uimit și m-a întristat. Sunt atâtea informații false și sunt ambalate să pară științifice și rezonabile încât ar convinge pe oricine care nu e interesat în mod special de știință. Și din păcate a convins multe mămici să nu își vaccineze copiii. Până acum n-am fost interesat deloc de mișcarea anti-vaccin –m-am mulțumit cu miturile din psihologie–, dar cum văd că nu există niciun articol pe internet care să explice de ce Piersicuța bate câmpii, o să încerc să fac eu asta.

Vax Anti-anti-vaxx meme

O să-i spun P de acum înainte (ce să fac, nu-mi plac diminutivele, iar dacă i-aș spune tanti Felicia probabil că s-ar supăra). Pentru analiză o să folosesc în mare parte trei articole de-ale sale: Argumentele mele impotriva vaccinarii si legislatia din Romania (principalul), Lecție de biologie și adevăr pe Facebook și Minciunile profitabile ale stiintei (Partea I): Virusurile patogene. O să parcurg primul articol, dar o să fac incursiuni în celelalte. Să începem cu argumentele lui P.

Continue reading Piersicuța, un focar de dezinformare despre vaccinuri

Mit sau Real? Psi: Cele 5 etape ale durerii

Poveste:

La cei mai mulți oameni trecerea printr-o suferință intensă se realizează în cinci etape: negare, furie, târguială, depresie și acceptare.

Kübler-Ross series

Ce este?

Se spune că atunci când suferim o pierdere, de exemplu a unei persoane dragi, calea normală pe care o urmăm este formată din cinci etape:1

  1. Negare: nu putem să credem că n-o să mai vedem persoana dragă niciodată. Negarea ne ajută să trecem peste pierdere. Pe măsură ce pierderea e acceptată începe vindecarea;
  2. Furie: poate fi îndreptată înspre persoana decedată pentru că n-a avut grijă de ea, înspre doctori sau înspre noi înșine. Putem fi furioși că am fost părăsiți, lăsați singuri. Alte sentimente ce pot să apară împreună cu furia sunt panica, tristețea, învinuirea sau singurătatea, ce devin mai puternice pe măsură ce ne apropiem din nou de funcționarea normală;
  3. Târguială: apare când conștientizăm pierderea și începem să ne imaginăm mai multe scenarii de tip „dacă… atunci…” încercând să o aducem înapoi pe persoana pierdută. De exemplu, vrem să descoperim cauza bolii pentru a o preveni, sau vrem să împiedicăm accidentul, sau… ;
  4. Depresie: sentimentul pierderii devine dominant și ne simțim pustii, nu găsim rostul niciunui lucru și nici motivația pentru a face ceva. Depresia este o reacție prin care evităm (sau cel puțin amânăm) obișnuirea cu situația;
  5. Acceptare: este capacitatea de a accepta că persoana pierdută nu mai există, că acest lucru este permanent și că viața trebuie trăită în aceste condiții de acum încolo.

În engleză sunt numite the five stages of grieving, iar în română au fost traduse în mai multe feluri, printre care cele cinci etape ale durerii sau ale suferinței sau ale doliului; sau mai simplu, modelul Kübler-Ross.

Aceste cinci etape au fost propuse de Elizabeth Kübler-Ross în 1969 în urma experienței sale cu persoane care aveau boli incurabile și care au aflat acest lucru înainte de a muri. Kübler-Ross încerca să ajute aceste persoane să își accepte propria moarte. Modelul lui Kübler-Ross a fost inspirat dintr-un model anterior propus de John Bowlby. Niciunul dintre modele n-a fost, însă, dezvoltat ca urmare a studierii oamenilor care au pierdut pe cineva, ci a oamenilor care aveau boli în stadiu terminal.

De când au fost propuse, cele cinci etape au intrat în înțelepciunea populară. E suficientă o  căutare pe Google pentru a găsi aceste etape descrise. Un blog spune că „etapele durerii și ale doliului sunt universale, iar fiecare om le experimentează la un moment dat pe parcursul vieții”, deși mai apoi clarifică faptul că aceste etape nu se petrec într-o anumită ordine. Un alt blog le descrie, dar precizează ceea ce chiar Kübler-Ross a spus: etapele nu reprezintă un cadru rigid și fiecare răspuns la pierdere este unic. În episodul 11 din sezonul 2 din The Simpsons, Homer trece prin toate cele cinci etape după ce mănâncă sushi stricat și află că o să moară (n-am găsit un videoclip mai bun). Mai mult decât atât, aceste etape apar chiar și în cărțile de specialitate destinate asistenților sociali și le sunt predate și în general sunt acceptate în comunitățile medicale și psihologice.2

Așa că am devenit curios.

 

E un mit sau e real?

Ca să ne dăm seama dacă aceste etape sunt reale, înainte de toate trebuie să stabilim care este modelul. Ca să aibă utilitate ar trebui să nu fie o definție prea largă și să se refere la majoritatea oamenilor. O descriere de genul „fiecare trece peste suferință în felul său, unii trec prin etape, alții nu, unii trec prin unele etape, alții prin altele” nu ajută prea mult. O astfel de descriere nu poate fi falsificată pentru că orice s-ar întâmpla se potrivește cu descrierea și nu ne spune nimic nou. Așa că în acest articol o să consider următoarea descriere: la cei mai mulți oameni trecerea printr-o suferință majoră se realizează prin cele cinci etape.

Problema cu cele cinci etape este că nu au fost dezvoltate în mod empiric, adică nu au fost făcute experimente. Ele au fost propuse de Elizabeth Kübler-Ross ca urmare a experienței sale cu pacienți bolnavi în stare terminală. Dacă psihologia dorește să fie văzută ca o știință, ea trebuie să fie bazată pe dovezi.

Modelul celor cinci stadii n-a fost studiat foarte mult în mod științific, cea mai veche încercare de validare pe care am găsit-o fiind din 1980. Atunci, 193 de persoane văduve au fost intervievate și au fost colectate 151 de variabile despre ele. În urma analizei acestor variabile autorii au ajuns la concluzia că stresul asociat cu văduvia rămâne ani întregi uneori și nu par să existe etape separate de adaptare.3 Cu alte cuvinte, modelul Kübler-Ross nu este justificat.

Mai recent, în 2007, a fost făcut un studiu care a concluzionat că aceste etape există și a fost numit prima confirmare empirică a modelului.4 E foarte probabil să fie și singura confirmare empirică, așa că merită atenție specială. Au fost analizate 233 de persoane care au avut un membru al familiei care a murit din cauze naturale. Durata analizei a fost de doi ani. Rezultatele au arătat că fiecare dintre cele cinci etape are un punct în care, în medie, este la nivel maxim, iar apoi scade, cu excepția acceptării, care crește în continuu pe măsură ce trece timpul. Graficul care prezintă rezultatele arată cam așa:

Din Maciejewski et al. (2007)

Rezultatele studiului: prima etapă este neîncrederea, a doua este dorul, a treia este furia, a patra este depresia, iar a cincea este acceptarea.

Dacă ne uităm la grafic, pare impresionant. Este modelul Kübler-Ross cu mici diferențe (târguiala a fost înlocuită cu dorul și a schimbat locul cu furia). Deci modelul se confirmă, nu?

În realitate e un pic mai complicat. În imaginea de mai sus etapele au fost „normalizate” să aibă valori între 0 și 1. Înainte de normalizare, de exemplu, acceptarea creștea de la 4 la 5 în timp ce neîncrederea varia între 1,5 și 2. Cu alte cuvinte, acceptarea este întotdeauna mai mare, în medie, decât neîncrederea. De fapt, decât toate celelalte. Acceptarea e etapa predominantă. Graficul de mai sus induce în eroare. Există și alte critici. De exemplu, aproape o cincime dintre participanți care nu se potriveau modelului Kübler-Ross (aveau complicated grief disorder) au fost excluși de la început. Iar 168 dintre cei care au refuzat să participe au făcut asta pentru că „se simțeau bine” sau pentru că nu au fost interesați. Cu alte cuvinte, nu au fost luați în considerare cei care n-au trecut prin aceste etape. În total, în jur de 40% dintre posibilii participanți n-au fost luați în considerare în analiza finală. Mai mult, autorii n-au ținut cont de existența unor alte probleme de sănătate mentală (cum ar fi tulburarea depresivă majoră sau demența) și nu au luat în considerare factorii sociali (religiozitatea participanților, așteptările societății occidentale de la un văduv). În plus, mai există și probleme în felul în care autorii au ales să analizeze datele.5

Așadar, studiul pare să aibă probleme importante ce pun semne de întrebare asupra rezultatelor. Pentru clarificarea lucrurilor e nevoie ca studiul să fie replicat. Din fericire, acest lucru s-a întâmplat în 2010 când Holland și Neimeyer au analizat 614 indivizi, din medii etnice diverse, care au ajuns în doliu și din cauze naturale și din cauze violente. Rezultatele au fost următoarele: susținerea pentru modelul celor cinci etape este limitată, în timp ce atribuirea unui sens (sensemaking) a prezis mult mai bine rezultatul. Capacitatea oamenilor de a își înțelege situația și de a învăța din experiență este ceea ce îi face să treacă mai ușor peste suferință, nu trecerea timpului.6 Această descoperire a fost confirmată un an mai târziu.7

Alte studii au arătat că multă lume nu trece prin toate etapele, iar ordinea etapelor variază, existând chiar oameni care le parcurg invers.8 La toate acestea se adaugă și cercetarea care nu și-a propus să analizeze cele cinci etape, ci direct suferința în urma unei pierderi. De exemplu, un studiu a descoperit că susținerea din partea familiei și prietenilor reduce depresia dar nu dorul, în timp ce o relație mai bună cu persoana decedată înseamnă un dor mai mic, dar nu are efect asupra depresiei.9 De asemenea, există o relație între suferință și acceptare: dacă una crește, cealaltă scade;10 ceea ce nu e surprinzător.

Există oameni care nu trec prin depresie în urma unei pierderi și asta nu înseamnă că e ceva în neregulă cu ei.11 De fapt, ceea ce modelul celor cinci etape nu ia în considerare este reziliența – capacitatea oamenilor de a își reveni, de a se redresa după o lovitură emoțională. Din cauză că majoritatea cunoștințelor despre doliu vin din observarea oamenilor care caută tratament, reziliența a trecut neobservată pentru multă vreme și este, e fapt, mai comună decât se credea.12

Reacțiile oamenilor în fața unei pierderi variază substanțial. George Bonanno a dezvoltat în mod empiric patru traiectorii: disfuncție cronică, recuperare, reziliență și reacții întârziate. Factorii ce promovează reziliența sunt diversificați, de la temperament și personalitate, la factori demografici (vârstă, sex, nivel de educație) și până la factori sociali (susținerea din partea familiei).13 Un astfel de model este mult mai util decât cele cinci etape. Și dacă tot suntem la subiect, în cazul celor ce ajung pe traiectoria disfuncției cronice (complicated grief) s-a dovedit a fi utilă terapia cognitiv-comportamentală.14

În prezent, modelul celor cinci etape este considerat un mit,15 prin urmare și concluzia mea.

 Kübler-Ross Mit

 

Recomandări:

The Science of Resilience: Exploring the Process of Grieving from a New Perspective. A Conversation with George A. Bonanno

Five Fallacies of Grief: Debunking Psychological Stages de Michael Shermer în Scientific American, 2008.

Capitolul despre cele cinci etape ale durerii din 50 Great Myths of Popular Psychology de Scott O. Lilienfeld.

The Other Side of Sadness (2009) de George Bonanno;

 

Note:

1: Kübler-Ross (1969); Grover & Fowler (2011): pg. 11-12;
2: Holman et al. (2010); Lilienfeld et al. (2009): Myth #10;
3: Barrett & Schneweis (1980);
4: Maciejewski, Zhang, Block & Prigerson (2007);
5: Silver & Wortman (2007);
6: Holland & Neimeyer (2010);
7: Neimeyer (2011);
8: Bello-Hass et al. (2002); Copp (1998);
9: Stroebe et al. (2010);
10: Prigerson & Maciejewski (2008);
11: Wortman & Silver (1989);
12: Bonanno (2004);
13: Bonanno & Mancini (2008);
14: Boelen et al. (2007);
15: Wortman & Boerner (2007); Friedman & James (2008);

 

Referințe:

Barrett, Carol J and Schneweis, Karen M (1980). An Empirical Search for Stages of Widowhood. OMEGA–Journal of Death and Dying, Vol 11, No. 2, pp. 97-104, DOI: 10.2190/T9GT-QJCU-ADJP-37ER (Abstract)

Bello-Hass, V. D., Bene, M. D., & Mitsumoto, H. (2002, December). End of life: Challenges and strategies for the rehabilitation professional. Neurology Report. (Abstract)

Boelen, Paul A.; de Keijser, Jos; van den Hout, Marcel A.; van den Bout, Jan (2007). Treatment of complicated grief: A comparison between cognitive-behavioral therapy and supportive counseling. Journal of Consulting and Clinical Psychology, Vol 75(2), Apr, 277-284. http://dx.doi.org/10.1037/0022-006X.75.2.277 (Abstract)

Bonanno, George A. (2004). „Loss, trauma, and human resilience: have we underestimated the human capacity to thrive after extremely aversive events?„. The American Psychologist 59 (1): 20–8. doi:10.1037/0003-066X.59.1.20. PMID 14736317.

Bonanno, George A. (2009). The Other Side of Sadness: What the New Science of Bereavement Tells Us About Life After Loss. Basic Books, A Member of the Perseus Books Group;

Bonanno, George A, Mancini, Anthony D (2008). The Human Capacity to Thrive in the Face of Potential Trauma. PEDIATRICS Vol. 121 No. 2 February 1, pp. 369-375, doi: 10.1542/peds.2007-1648 (Abstract)

Copp, G. (1998). A review of current theories of death and dying. Journal of Advanced Nursing, 28, 382–390. (Abstract)

Friedman, Russell; James, John W (2008). „The Myth of the Stages of Dying, Death and Grief„. Skeptic Magazine 14 (2): 37–41.

Grover, Rovert J., Fowler, Susan G. (2011). Helping Those Experiencing Loss: A Guide to Grieving Resources. Libraries Unlimited, 1st Edition, ISBN-10: 1598848267. (Online)

Holland JM, Neimeyer RA (2010). An examination of stage theory of grief among individuals bereaved by natural and violent causes: a meaning-oriented contribution. Omega (Westport); 61(2):103-20. (Abstract)

Holman, E. A., Perisho, J., Edwards, A. and Mlakar, N. (2010), The myths of coping with loss in undergraduate psychiatric nursing books. Res. Nurs. Health, 33: 486–499. doi: 10.1002/nur.20407 (Abstract)

Kübler-Ross, Elizabeth (1969), On Death & Dying. Simon & Schuster/Touchstone (Online);

Lilienfeld, Scott O., Steven Jay Lynn, John Ruscio, Barry L. Beyerstein (2009). 50 Great Myths of Popular Psychology: Shattering Widespread Misconceptions about Human Behavior. Wiley-Blackwell, ISBN-10: 1405131128. (Online EPUB version).

Maciejewski, Paul K.; Zhang, Baohui; Block, Susan D.; Prigerson, Holly G. (2007). „An Empirical Examination of the Stage Theory of Grief„. JAMA 297 (7): 716–23. doi:10.1001/jama.297.7.716. PMID 17312291.

Neimeyer RA (2011). Reconstructing meaning in bereavement. Riv Psichiatr. Sep-Dec; 46(5-6):332-6. doi: 10.1708/1009.10982. (Abstract)

Prigerson, Holly G., Maciejewski, Paul K. (2008) Grief and acceptance as opposite sides of the same coin: setting a research agenda to study peaceful acceptance of loss. The British Journal of Psychiatry 193: 435-437 doi: 10.1192/bjp.bp.108.053157

Silver RC, Wortman CB. The stage theory of grief. JAMA 2007; 297: 2692.

Stroebe W, Abakoumkin G, Stroebe M (2010). Beyond depression: yearning for the loss of a loved one. Omega (Westport); 61(2):85-101. (Abstract)

Wortman, C.B., & Boerner, K. (2007). Beyond the myths of coping with loss: Prevailing assumptions vs. scientific evidence. In: H.S. Friedman, & R.C. Silver(Eds.), Foundations of health psychology (pp. 285–324). Oxford, UK: Oxford University Press.

Wortman, C. B., & Silver, R. C. (1989). The myths of coping with loss. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 57, 349–357 (Abstract)

 

Mit sau Real? Med: Ginkgo biloba

Poveste:

Ginkgo biloba ajută la îmbunătățirea memoriei.

Ginkgo biloba 4

Ce este?

Ginkgo biloba (銀杏, yínguǒ, ginnan sau în română arborele pagodelor) este un copac ce crește în special în China, iar frunzele sale arată ca în imaginea de mai sus. Simbolurile din denumire înseamnă caisa de argint pentru că fructele arată ca niște caise. Din punct de vedere biologic este o plantă interesantă pentru că este singura din specia, ordinul, clasa și chiar încrengătura sa (ginkgofite) care mai supraviețuiește în prezent.

Dar nu din curiozități taxonomice am ajuns să aud de ginkgo biloba, ci pentru că se spune că ajută memoria. Există mai multe suplimente alimentare ce conțin extract din această plantă și li se face reclamă în special în perioadele dinainte de BAC sau alte examene. De exemplu, această reclamă. În plus, chiar și farmaciștii recomandă câteodată suplimente pe bază de ginkgo biloba și chiar și unii medici. De exemplu, un medic neurolog spune într-un articol pe Adevărul următoarele:

Ginkgo biloba: Capsulele, tinctura sau fiolele cu ginkgo biloba sunt recomandate pentru creşterea randamentului intelectual, dar şi vârstnicilor care se confruntă cu o scădere a capacităţii de atenţie, de memorare şi de concentrare. Planta are un efect vasodilatator la nivelul sistemului nervos central şi periferic, îmbunătăţind funcţiile psihice şi mentale. Specialiştii spun că poţi lua preparate pe bază de Ginkgo biloba în asociere cu alte tonice pentru memorie, precum ginseng, lecitină şi lăptişor de matcă.

Interesul meu este să aflu dacă extractele de ginkgo biloba chiar ajută memoria și cât de mult. Dacă ajută, poate o să iau și eu când o să am nevoie. Dacă nu ajută, aș vrea să știu asta înainte să dau banii degeaba. Dacă ar fi fost un medicament, aș fi știut că a trecut printr-un proces riguros de testare înainte să fie aprobat. În schimb, în cazul suplimentelor alimentare nu e nevoie de niciun test al eficienței, ci trebuie doar să nu fie otrăvitoare – ca orice mâncare obișnuită. Oricine poate să vină cu orice produs, să-l înregistreze ca supliment alimentar și să facă afirmații generale precum „ajută memoria”. Și cred că asta creează confuzie. Să zicem că ești un elev în clasa a XII-a și urmează să dai BACul. Auzi la televizor despre un produs care te ajută să înveți mai bine. Cum știi dacă funcționează sau nu?

IMG_0281

Este un mit sau e real?

Din fericire, eficiența pe care o are ginkgo biloba asupra capacităților cognitive (memorie, concentrare ș.a.) a fost studiată așa că putem să ne formăm o părere bazată pe dovezi, nu doar pe reclame. O să mă concentrez pe două direcții: efectele extractului de ginkgo biloba asupra persoanelor cu demență și apoi asupra persoanelor sănătoase. N-o să discut și alte revendicări precum cât de utilă e ginkgo biloba pentru țiuitul în urechi sau pentru hipertensiune (nu-i utilă, apropo1). Să începem cu demența.

Demența este o categorie de boli neurodegenerative, dintre care cea mai comună este boala Alzheimer, iar cei ce suferă de demență (cei mai mulți sunt în vârstă) își pierd amintirile și capacitatea de a gândi în viața de zi cu zi. Așa că dacă ginkgo biloba este bună pentru memorie și gândire, ar trebui să-i ajute pe cei cu demență. Îi ajută?

Se pare că nu. Una dintre meta-analizele făcute recent (2010) a găsit o eficiență statistică mică, dar care e greu de zis dacă are vreo relevanță clinică.2 Asta înseamnă că deși pare să existe un efect, el e atât de mic încât n-o să se simtă în practică. Și cam ăsta e cel mai bun argument pentru ginkgo biloba. În schimb, alte meta-analize n-au găsit nici măcar un efect mic. Colaborarea Cochrane, una dintre cele mai respectate instituții ce sistematizează rezultatele cercetării în domeniul medical, a făcut de-a lungul timpului trei meta-analize, prima în 2002, a doua în 2007 și a treia în 2009, în care a evaluat efectele pe care le are ginkgo biloba în ameliorarea simptomelor demenței și nu a găsit dovezi convingătoare că ar exista vreun efect benefic. În plus, a descoperit că multe dintre studiile existente sunt fie slabe, fie afetate de erori sistematice de publicare (publication bias).3 Nici alte studii, făcute pe termen lung nu au reușit să găsească beneficii. De exemplu, un studiu început în 2000 a urmărit 3069 de persoane în vârstă, pe o perioadă de opt ani și a observat că o parte dintre acestea au făcut demență indiferent dacă au luat sau nu ginkgo biloba. Mai mult, nici măcar când a fost vorba de deteriorare cognitivă ușoară nu a fost nicio diferență.4 Un alt studiu, din 2012, a inclus 2854 de persoane timp de cinci ani și a urmărit apariția bolii Alzheimer. Nici aici ginkgo biloba nu a oprit sau încetinit deteriorarea memoriei și gândirii.5

Să vedem acum ce efecte are ginkgo biloba pentru persoanele sănătoase care vor să aibă o memorie mai bună și o capacitate de concentrare mai mare. Asta ne interesează, de fapt. Aici lucrurile stau și mai rău. Să detaliez.

Un studiu din 2007 a încercat să afle dacă există beneficii cognitive pentru persoanele de peste 65 ani și n-a găsit niciunele.6 Ce spun meta-analizele? Să le luăm cronologic. În 2004 a fost făcută o meta-analiză pentru a afla cât de bune sunt ginkgo biloba şi gingseng-ul pentru memorie în cazul persoanelor sănătoase. Rezultatul: niciun beneficiu.7 În 2007, o altă meta-analiză a evaluat cât de eficiente sunt suplimentele alimentare cu ginkgo biloba pentru abilitățile mentale în cazul tinerilor. Din nou, eficiența a fost zero.8 Cea mai recentă meta-analiză pe care am găsit-o e din 2012 și spune aceeași poveste: ginkgo biloba nu îmbunătățește memoria sau funcțiile cognitive.9

Așadar, este clar că ginkgo biloba nu este eficientă și mai trebuie să luăm în considerare niște detalii. Planta conține printre altele și acid ginkgolic, o substanță care produce alergii și dermatită,10 iar normele europene cer ca extractele de ginkgo biloba să nu conțină mai mult de 5 ppm din acest acid. Însă o evaluare făcută în 2010 a arătat că în produsele comerciale substanțele variază în cantitate chiar dacă pe etichetă scrie un anumit lucru. Astfel, unele produse nu au suficient extract de ginkgo biloba (standardul e de 24%), în timp ce altele au cantități prea mari de acid ginkgolic. Prin urmare, nu se poate garanta siguranța acestora. Și dacă mai era nevoie, același studiu a analizat literatura din domeniu și a concluzionat că suplimentele ce conțin extract de ginkgo biloba nu sunt nici eficiente.11

Concluzia este simplă: ideea că ginkgo biloba ajută memoria și capacitatea de gândire este un mit.

Ginkgo biloba Mit

Linkuri utile:

Un articol fain despre Ginkgo biloba pe Science-Based Medicine;

Note:

1: pentru țiuit: Hilton et al. (2013); pentru hipertensiune: Xiong et al. (2014);
2: Weinmann et al. (2010);
3: Birks, Grimley, Van Dongen (2002); Birks, Grimley (2007); Birks, Grimley (2009);
4: DeKosky et al. (2008);
5: Velas et al. (2012);
6: Carlson et al. (2007);
7: Persson (2004);
8: Canter & Ernst (2007);
9: Laws, Sweetnam & Kondel (2012);
10: van Beek (2003): pg. 299;
11: Fransen (2010);

Referințe:

Birks J, Grimley EV, Van Dongen M. (2002). Ginkgo biloba for cognitive impairment and dementia. Cochrane Database Syst Rev.;(4):CD003120. (Abstract)

Birks J, Grimley Evans J. (2007). Ginkgo biloba for cognitive impairment and dementia. Cochrane Database Syst Rev. 2007 Apr 18;(2):CD003120. (Abstract)

Birks J, Grimley Evans J. Ginkgo biloba for cognitive impairment and dementia. Cochrane Database of Systematic Reviews 2009, Issue 1. Art. No.: CD003120. DOI: 10.1002/14651858.CD003120.pub3 (Absract)

Canter PH, Ernst E. Ginkgo biloba is not a smart drug: an updated systematic review of randomised clinical trials testing the nootropic effects of G. biloba extracts in healthy people. Hum Psychopharmacol. 2007 Jul;22(5):265-78. (Abstract)

Carlson JJ, Farquhar JW, DiNucci E, Ausserer L, Zehnder J, Miller D, Berra K, Hagerty L, Haskell WL. (2007) Safety and efficacy of a ginkgo biloba-containing dietary supplement on cognitive function, quality of life, and platelet function in healthy, cognitively intact older adults. J Am Diet Assoc., Mar;107(3):422-32. (Abstract)

DeKosky, S. T., J. D. Williamson, A. L. Fitzpatrick, et al., “Ginkgo Biloba for Prevention of Dementia: A Randomized Controlled Trial,” Journal of the American Medical Association 300 (2008): 2253–62;

Fransen HP, Pelgrom SM, Stewart-Knox B, de Kaste D, Verhagen H. Assessment of health claims, content, and safety of herbal supplements containing Ginkgo biloba. Food Nutr Res. 2010 Sep 30; 54. doi: 10.3402/fnr.v54i0.5221. PMCID: PMC2950792

Hilton, MP; Zimmermann, EF; Hunt, WT (Mar 28, 2013). „Ginkgo biloba for tinnitus.”. The Cochrane database of systematic reviews 3: CD003852. PMID 23543524. (Abstract)

Laws, K. R., Sweetnam, H. and Kondel, T. K. (2012), Is Ginkgo biloba a cognitive enhancer in healthy individuals? A meta-analysis. Hum. Psychopharmacol. Clin. Exp., 27: 527–533. doi: 10.1002/hup.2259 (Abstract)

Persson J, Bringlöv E, Nilsson LG, Nyberg L. (2004) The memory-enhancing effects of Ginseng and Ginkgo biloba in healthy volunteers. Psychopharmacology (Berl). Apr;172(4):430-4. Epub 2003 Nov 25. (Abstract)

van Beek, Teris A., Ginkgo Biloba, CRC Press, 2 sept. 2003; (Google Books)

Vellas, B., N. Coley, P.-J. Ousset, et al., “Long-Term Use of Standardised Ginkgo Biloba for the Prevention of Alzheimer’s Disease (GuidAge): A Randomised Placebo-Controlled Trial,” Lancet Neurology 11 (2012): 851–59 (Abstract)

Weinmann S, Roll S, Schwarzbach C, Vauth C, Willich SN. (2010). Effects of Ginkgo biloba in dementia: systematic review and meta-analysis. BMC Geriatr. Mar 17;10:14. doi: 10.1186/1471-2318-10-14. (Abstract)

Xiong XJ, Liu W, Yang XC, et al. (September 2014). „Ginkgo biloba extract for essential hypertension: A systemic review”. Phytomedicine (Systematic review) 21 (10): 1131–1136. doi:10.1016/j.phymed.2014.04.024. PMID 24877716. (Abstract)