Vaccinurile, partea a V-a: Raymond Obomsawin

M-am gândit să continui seria despre vaccinuri uitându-mă la ce spune unul dintre anti-vacciniștii străini. L-am ales pe Raymond Obomsawin pentru că în 2009 a prezentat o broșură cu 34 grafice în care vaccinurile nu par să fie nici utile, nici eficiente și nici sigure, iar graficele sale au fost preluate pe majoritatea saiturilor anti-vaccin. În multe situații nici nu se specifică de unde sunt graficele și sunt folosite doar unele așa că e greu de făcut o listă cu toate locurile unde sunt folosite. Dar dacă vreți câteva exemple în română, aș menționa Qui Bono, Farmacistul și bineînțeles Piersicuța. Cu siguranță o să le întâlniți și prin alte locuri pentru că blogosfera irațională are obiceiul de a recicla.

Broșura pe care o să o analizez în acest articol o puteți găsi aici (dar lipsesc ultimele pagini) sau în locul unde găsiți orice prostie care i-a trecut cuiva prin minte, pe Whale.to. De asemenea, Obomsawin își prezintă broșura, alături de alte grafice, în mai multe înregistrări. Una e aici (de pe la min. 44), alta e aici (de pe la min. 32, iar înainte de asta, pe la min. 24, prezintă graficele cu DDT și polio, despre care am vorbit în articolul trecut). Să începem.

Setul I

Obomsawin afirmă că

… major declines in life-threatening infectious diseases occurred historically either without, or far in advance of public immunization efforts for specific diseases as listed. This provides irrefutable evidence that vaccines are not necessary for the effective elimination of a wide range of infectious diseases.

[…declinuri majore ale bolilor infecțioase ce pun viața în pericol au avut loc ori fără, ori cu mult înaintea eforturilor de imunizare publică pentru boli specifice. Acest lucru oferă dovezi irefutabile că vaccinurile nu sunt necesare pentru eliminarea efectivă a unei game largi de boli infecțioase]

Să vedem cât de bine își susține afirmațiile.

Fig. 1: Incidența pojarului

Vax Obomsawin 1
Incidența pojarului în Canada, așa cum o vede Obomsawin.

Primul grafic este falsificat și am discutat deja despre el în articolul despre Piersicuța. După ce „greșeala” a fost descoperită și i-a fost semnalată lui Obomsawin, acesta a zis că o să corecteze graficul în prezentările ulterioare, dar bineînțeles că e tot acolo și arată la fel.

Fig. 2-11: Mortalitatea

Vax Obomsawin 2

Acesta este un grafic care arată scăderea mortalității date de pojar la copiii sub 15 ani în Anglia și Țara Galilor. Bineînțeles că Obomsawin a ales să reprezinte mortalitatea (rata deceselor) și nu morbiditatea (rata infecțiilor), pentru că dacă ar fi ales morbiditatea nu și-ar mai fi putut susține ideea că vaccinurile nu funcționează. Despre trucul cu alegerea mortalității am mai discutat (ex. aici). Există multe motive pentru care scade mortalitatea, nu doar vaccinarea, iar scopul vaccinării este să prevină răspândirea bolii. Hai să ne uităm la efectele pojarului (despre care am scris într-un articol anterior):

Există mai multe complicații cauzate de pojar: conjunctivită (foarte comună, fără efecte permanente dacă nu apar infecții bacteriene și nu există deficiență de vitamina A), otită medie (la 14% dintre copiii sub 5 ani care au pojar; riscul scade cu vârsta), laringotraheobronșită (9-32% dintre copiii spitalizați cu pojar), pneumonie (9% dintre copiii sub 5 ani cu pojar; în cazul celor imunocompromiși este principala cauză a morții), diaree (8%, dar risc mai mare pentru cei sub 5 ani sau peste 30 ani), convulsii febrile (0,1-2,3% dintre copii; de obicei sunt fără complicații ulterioare), encefalită (1-3 la 1000, dintre care 10-15% mor, iar alți 25% rămân cu vătămări neurologice permanente), encefalomielită post-infecțioasă (13 cazuri la 1000, dintre care 25% mor și încă 33% rămân cu sechele neurologice pe viață), panencefalită subacută sclerozantă (18 la 100.000 în cazul copiilor sub 1 an și 4-11 la 100.000 în general). Pot să apară și otite, apendicite, hepatite, miocardite, trombocitopenii. În timpul sarcinii, infecția cu pojar poate duce la avort, nașterea unui copil mort sau naștere prematură.

Niciuna dintre aceste complicații nu este de ignorat și multe dintre ele pot duce la moarte dacă nu sunt tratate corespunzător. Să luăm doar diareea. Apare la 8% dintre cei cu pojar. Chiar și în prezent în țările sărace mortalitatea dată de diaree este mare, iar în țările dezvoltate este mică. Accesul la servicii medicale este foarte important. La fel și în cazul pneumoniei. Se vede astfel că mortalitatea poate fi influențată de mulți factori. Prevenția infecției (prin vaccinare) este doar unul dintre ele.

De ce e greșit să folosim mortalitatea ca măsură pentru utilitatea vaccinurilor (adaptare de aici):

  • Incidența bolii este măsura potrivită: vaccinurile sunt făcute pentru a preveni boli, deci incidența bolilor este ceea ce ar trebui să măsurăm. Dacă vaccinurile ar trata boli, atunci rata deceselor ar fi măsura potrivită.
  • Mai mulți factori influențează mortalitatea: factori socioeconomici, accesul la servicii de sănătate, calitatea tratamentului ș.a.. Comparativ, incidența bolilor infecțioase a rămas relativ constantă de-a lungul timpului până la introducerea vaccinurilor. După logica anti-vaccin ne-am putea uita la mortalitatea produsă de accidentele rutiere și să vedem că oricum era în scădere înainte de folosirea la scară largă a centurii de siguranță, deci centura de siguranță e degeaba. Sau a airbag-urilor, deci și airbag-urile sunt degeaba. Sau a altor măsuri de siguranță rutieră. Așa e când mai mulți factori influențează un rezultat.
  • Efectele negative ale bolilor nu se reduc la decese: am văzut mai sus câte efecte are pojarul (de la pneumonie la encefalită cu sechele neurologice pe viață). Cea mai mare parte a efectelor negative nu intră în statisticile de mortalitate. Sunt multe lucruri de care vaccinurile ne ajută să scăpăm devenind imuni. Mortalitatea e doar o mică parte din poveste.
  • Datele despre mortalitate nu sunt mai exacte decât datele despre incidență: anti-vacciniștii o să spună de multe ori că datele despre incidență nu sunt sigure, că diagnosticele sunt puse alandala, dar datele despre mortalitate sunt sigure. În realitate de multe ori diagnosticele de deces erau puse pur-și-simplu pe baza diagnosticelor anterioare, iar certificatele de deces n-au fost standardizate decât în anii ’60 (în SUA). Iar în multe situații decese produse de o boală au fost atribuite altei boli. De exemplu, un raport din 1910 care prezenta date despre mortalitatea din Statele Unite precizează că un număr considerabil de decese produse de pneumonie sau de tuberculoză sunt în realitate produse de infecții cu pojar care au dus la pneumonie sau tuberculoză.1 Aceste decese nu apar în statisticile despre pojar.

Prin urmare ar trebui să fie destul de clar că mortalitatea nu este o măsură bună pentru a estima eficiența sau utilitatea vaccinurilor. Cea mai bună metodă este să ne folosim de incidența infecțiilor.

Graficele din figurile 2-11 din broșura lui Obomsawin toate folosesc date despre mortalitate, ceea ce le face din start greșite pentru concluziile pe care le trage („vaccinurile nu sunt necesare pentru eliminarea efectivă a unei game largi de boli infecțioase”). Aceste grafice nu spun nimic despre necesitatea vaccinurilor pentru că nu spun nimic despre eliminarea bolilor.

Graficele care arată incidența bolilor spun cu totul altă poveste și am prezentat mai multe în articolele anterioare. Dacă mai vreți niște exemple, găsiți și aici câteva.

A, și să nu uităm că Obomsawin are tendința să își aleagă câteva puncte pe un grafic și să tragă linii între ele în loc să reprezinte toate punctele. Graficul din figura 2 (cel despre pojar în Anglia și Țara Galilor) este exagerat. Cam așa arată mortalitatea generală dată de pojar:

Vax Obomsawin Pojar UK
Rata mortalității cauzate de pojar în Anglia și Țara Galilor. Sursa: Smallman-Raynor & Cliff (2012): pg. 50.

Setul II

Obomsawin afirmă că

immunization is not by any means a proven and foolproof measure for protection from various infectious disease conditions

[imunizarea nu este în niciun caz o măsură protectivă dovedită și fără cusur contra diverselor boli infecțioase]

Evident că imunizarea nu este perfectă. De ce ar fi asta o mare revelație? Dar să vedem cum arată graficele.

Fig. 12-13: Influenza

Vax Obomsawin 12

Obomsawin prezintă două grafice care arată că eficiența vaccinului inactivat contra influenzei este 0%. În figura 12 (mai sus) e vorba despre copiii sub 2 ani, iar în figura 13 e vorba de „bătrâni care trăiesc în comunități sau aziluri”. Oare de ce și-a ales Obomsawin atât de exact grupele de oameni pentru care să facă grafice? Cum de ce? Pentru că este expert în cherry picking (ca toți anti-vacciniștii de altfel). Ia doar ce-i convine. Sursele folosite sunt două recenzii Cochrane, deci sunt de mare încredere, dar sunt prezentare doar unele rezultate din ele.

În legătură cu eficiența vaccinului inactivat la copiii sub 2 ani Obomsawin are dreptate, recenzia Cochrane spunând că „eficiența vaccinului inactivat a fost similară cu placebo”.2

În legătură cu eficiența vaccinului la persoanele în vârstă, Obomsawin probabil că și-a ales un studiu anume din toată meta-analiza pentru că meta-analiza spune așa: a fost identificat un singur studiu clinic randomizat cu grup de control (RCT) care a arătat unele efecte ale vaccinului; din cauză că studiile nerandomizate (non-RCT) sunt de calitate slabă și au risc de erori sistematice, autorii recenziei nu au putut trage concluzii despre efectele vaccinurilor și recomandă întreprinderea de studii RCT de calitate ridicată pentu a putea putea afla care este efectul vaccinului inactivat la persoanele în vârstă.3 „Nu știm încă” nu înseamnă „0%”. Decât pentru Obomsawin.

De asemenea, recenziile citate de Obomsawin mai spun niște lucruri pe care „a uitat” să le precizeze. E vorba despre eficiența vaccinurilor la copiii mai mari de 2 ani:

Vax Obomsawin Influenza Real
Eficiența vaccinurilor pentru influenza. Sursa: Smith et al. (2006) (adică exact sursa lui Obomsawin).

Fig. 14-15: Tuberculoză

Vax Obomsawin BCG

Am discutat despre acest grafic și cel din figura 15 într-un articol anterior. Pe scurt, în India și Malawi eficiența vaccinului BCG pentru prevenirea infecției cu tuberculoză este zero. În restul lumii este de 50-80% și se observă o variație geografică – în zonele mai apropiate de ecuator eficiența este mai mică decât în cele mai îndepărtate. De ce se întâmplă asta nu se știe, dar există unele ipoteze. Una dintre acestea, verificată parțial, spune că eficiența scade din cauza interacțiunii cu alți agenți patogeni, cum ar fi lepra. Obomsawin alegând să prezinte doar aceste două rezultate din India și Malawi și să nu spună nimic despre eficiența vaccinului BCG în alte regiuni dorește să ne păcălească.

Fig. 16: Oreion în Iowa

Vax Obomsawin 16

Ce înțeleg eu din graficul de mai sus: în Iowa în 2006 a avut loc o epidemie de oreion, iar dintre cei care s-au îmbolnăvit 8% au fost nevaccinați, iar 92% „foarte” vaccinați („highly vacinated population”). Se dă și sursa – un raport de la CDC pe care l-am căutat și l-am citit.

Raportul spune că la o raportare preliminară au fost 1.192 cazuri de oreion în Iowa în rândul unor studenți. Dintre acestea, 69 (6%) au fost în rândul celor nevaccinați, 141 (12%) în rândul celor care au avut o doză de vaccin (ROR) făcută, 607 (51%) în cazul celor care au avut două doze, iar pentru 375 (31%) nu există informații despre vaccinurile făcute. Facultatea unde au fost cele mai multe cazuri de oreion a avut cea mai mică rată de vaccinare (77%, comparativ cu media de 97%). Tot din raportul CDC mai aflăm și că în 1968 când a fost introdus vaccinul contra oreionului erau 185.691 cazuri de oreion, iar în perioada 2001-2003 au fost doar 300, ceea ce reprezină o scădere de 99%. Rata de atac era de 25-49% înainte ca vaccinarea să fie răspândită. Acum, în această epidemie din Iowa a fost de 2-3,8%.4

De unde a scos Obomsawin valorile de 8% și 92%? I-a eliminat pur-și-simplu pe cei care nu se știe dacă au fost sau nu vaccinați, i-a pus împreună pe cei cu o doză și cu două doze de vaccin considerându-i „foarte vaccinați” și a refăcut calculele. Dacă ar fi citit întreg raportul CDC din care și-a luat datele ar fi văzut că o singură doză de vaccin este considerată insuficientă și sunt recomandate două. De asemenea, ar fi văzut și că eficiența a două doze de vaccin nu este de 100%, ci de 88%. Dacă ar fi căutat și alte informații despre epidemia din Iowa din 2006 ar fi aflat că eficiența a două doze de vaccin a fost și aici de 76-88%5 și că i-a protejat pe mulți studenți de oreion, chiar dacă n-a putut împiedica o epidemie.6 Și, bineînțeles, dacă Obomsawin ar fi dorit să aibă o privire de ansamblu n-ar fi ignorat grămada de studii care arată eficiența de cel puțin 88% a vaccinului contra oreionului.7

Dar e mai ușor să alegi doar acel studiu care îți convine și să le ignori pe toate celelalte. E o tehnică folosită cu succes de companiile de tutun ca să arate că tutunul nu ucide, de companiile ce poluează ca să arate că ploile acide sunt niște fabulații sau de companiile petroliere ca să arate că încălzirea globală nu există.8 Promotorii pseudoștiinței își împrumută tacticile.

Fig. 17: Varicelă în Oregon

Vax Obomsawin 17

O tactică asemănătoare avem și aici. Să ne uităm ce spune sursa citată de Obomsawin. Din cei 218 copii care n-avuseseră varicelă până atunci, 97% au fost vaccinați. În total s-au înregistrat 21 cazuri de varicelă în 9 din cele 16 clase ale școlii în care a avut loc epidemia. În aceste 9 clase, 18 din 152 dintre copiii vaccinați au făcut varicelă (adică 12%), comparativ cu 3 din 7 copii nevaccinați care au făcut varicelă (adică 43%).9 Obomsawin a procedat la fel ca și la figura precedentă, adică i-a luat în considerare doar pe cei cu varicelă (21) și a calculat că 3 nevaccinați înseamnă 14% și 18 vaccinați înseamnă 86%. O prostie incredibilă. N-am cum să descriu altfel. Decât poate prin „manipulare intenționată”? În toate cele 9 clase erau doar 7 copii nevaccinați și 152 vaccinați. Cum se așteaptă Obomsawin să poată compara două numere atât de diferite în modul în care o face? Dacă ar fi fost un număr egal de copii vaccinați și nevaccinați, ar fi mers și direct cu numere, dar așa trebuie să apelăm la procente. Și am văzut deja că rata de îmbolnăvire în cazul celor vaccinați a fost de 12%, iar în cazul celor nevaccinați a fost de 43%. Dacă e să punem un grafic ar trebui să folosim aceste numere.

Vax Obomsawin Varicelă
Incidența varicelei la vaccinați și nevaccinați, în epidemia din Oregon, 2001. Sursa: cea folosită de Obomsawin mai sus (adică Tugwell et al., 2004);

Ar mai fi de menționat și că există studii care au verificat cât de bun este vaccinul contra varicelei și au aflat că este eficient în proporție de 90%, iar efectul durează cel puțin 14 ani.10 În cazul epidemiei din Oregon protecția a fost de 88%, deci o valoare în concordanță cu aceste studii.

Fig. 18: Tuse convulsivă în Ohio

Vax Obomsawin 18

Sursa oferită pentru grafic este o carte de-a lui Neil Z. Miller, un cunoscut anti-vaccinist. Ar fi multe de zis despre el, dar să rămânem la Obomsawin. Nu am găsit cartea disponibilă online pe niciunde, dar am găsit un articol din NEJM despre acea epidemie de tuse convulsivă din Ohio.11 Informațiile sunt următoarele: din cei 101 pacienți cu vârste între 19 luni și 12 ani care au avut tuse convulsivă și care se știa dacă erau vaccinați sau nu, 75 aveau făcute 4 sau 5 doze de vaccin DTP. Articolul conține informații detaliate despre mai multe categorii de vârstă și în general un procent mare dintre cei infectați aveau vaccinurile făcute. Niciunde n-am găsit valori așa mari cum prezintă Obomsawin (adică 90%), așa că nu știu cum s-a jucat cu datele să obțină ce e scris pe grafic. Din păcate, articolul din NEJM nu oferă date detaliate despre serviciile medicale necesare în funcție de statutul vaccinal. De ce e important? Pentru că în general cei care sunt vaccinați cu DTP, dar totuși fac tuse convulsivă, fac o formă mult mai ușoară și mai puțin periculoasă.12 Prin urmare, mă aștept ca și în această epidemie din Ohio să fi fost la fel.

Ok, dar tot s-au îmbolnăvit mai mulți copii vaccinați decât nevaccinați, nu? Numerele pe care le avem nu ne spun toată povestea. Am văzut la figura anterioară că deși numerele brute arată un lucru, atunci când calculăm procente se vede mai bine cât a protejat vaccinul. Dacă sunt doar 7 copii nevaccinați, orice s-ar întâmpla nu putem avea mai mult de 7 copii nevaccinați îmbolnăviți în timp ce dacă avem sute de copii vaccinați, un număr mai mare de 7 o să se îmbolnăvească. Nici în cazul acesta (Ohio, 1993) nu avem date complete – nu știm câți copii nevaccinați erau în populația generală, știm doar câți erau nevaccinați dintre cei care s-au îmbolnăvit. Dar hai să presupunem că Miller și Obomsawin au dreptate și chiar au fost infectați mai mulți copii vaccinați decât nevaccinați. Putem generaliza? Putem spune că vaccinul contra tusei convulsive este ineficient (așa cum sugerează cei doi)?

Putem doar dacă ignorăm multe studii de calitate care arată că vaccinul este eficient13 sau date statistice care arată cât de mult a scăzut numărul de cazuri de tuse convulsivă după introducerea vaccinării în masă.

VAX Obomsawin DTP real
Nr. de cazuri de tuse convulsivă în Statele Unite și efectul vaccinării. Sursa: Güriş et al (1999).

Datorită vaccinului, numărul de cazuri de tuse convulsivă a scăzut în SUA de la câteva sute de mii la sub 2000 și apoi în anii ’90 a început să crească la câteva mii din motive necunoscute.

E important să ne uităm la imaginea de ansamblu și nu la un caz anume care ne convine. Așa pe cazuri alese cu atenție și eu aș putea să găsesc situații opuse celei prezentate de Obomsawin (ex.: Atwell et al., 2013) și să insist că trebuie să generalizăm folosind datele mele, nu ale lui. O astfel de argumentare nu ne duce niciunde. Dar, bineînțeles că dacă Obomsawin ar fi citat meta-analiza făcută de Colaborarea Cochrane (Zhang et al., 2014) n-ar mai fi putut spune că vaccinurile nu funcționează.

Fig. 19: Pojar în Texas

Vax Obomsawin 19

Ca de obicei, am căutat sursa lui Obomsawin.14 E un articol la care nu am acces în varianta completă, dar am găsit un comentariu despre acesta tot în NEJM. Am aflat niște lucruri interesante. Astfel, în comunitatea de la o școală au fost înregistrate 157 cazuri de pojar pe o perioadă de trei luni. Cei mai mulți dintre cei infectați aveau 10-19 ani. De unde are Obomsawin valoarea de 99%? Păi, aceasta era acoperirea vaccinală – 99% aveau cel puțin un vaccin făcut.

Dar avem mai multe detalii. În timpul epidemiei au fost luate mostre de ser de la 1806 elevi. Dintre aceștia, 14 au făcut pojar. 99% dintre ei au fost vaccinați (numărul de doze varia) și doar 4,1% nu au dezvoltat anticorpi. S-a observat că cei care nu aveau anticorpi aveau făcute mai puține doze de vaccin. Dar cel mai interesant este că niciunul dintre cei care aveau anticorpi nu s-a îmbolnăvit. Doar 14 dintre cei 74 fără anticorpi au făcut pojar (trei dintre ei au avut o formă asimptomatică).

Știm că eficiența vaccinului contra pojarului este de 95% dacă se fac două doze.15 Nu este 100%. Prin urmare, o mică parte dintre cei vaccinați pot face pojar. Dacă Obomsawin a dorit să demonstreze că vaccinul nu este perfect a reușit. A reușit să creeze un argument de tip om de paie și să-l doboare. Bravo, Raymond!

Vax Obomsawin Eficiență Pojar Real
Sursa: Demicheli et al. (2013).

Fig. 20-21: Nigeria

Vax Obomsawin 20

Vax Obomsawin 21

Obomsawin prezintă două grafice pe care le-a adaptat din aceeași sursă, un articol de-al lui Ekanem despre programul extins de imunizare (EPI) din Nigeria.16 Primul grafic e despre difterie, iar al doilea despre tusea convulsivă. Ambele induc în eroare. Ambele prezintă situația pe o perioadă foarte scurtă (doar 9 ani) și niciunul nu prezintă cât de multe vaccinuri au fost administrate. Articolul lui Ekanem încearcă să evalueze succesul programului de imunizare și nu succesul vaccinurilor. Programul nu a fost prea eficient și din acest motiv a fost criticat, însă ineficiența nu a fost din cauză că n-au fost bune vaccinurile –așa cum sugerează Obomsawin–, ci din cauză că n-au fost administrate destule. De asemenea, la începutul programului a fost o problemă cu raportarea cazurilor (foarte puține erau raportate pentru că Nigeria nu avea o infrastructură pentru așa ceva). Să ne uităm la primul grafic, cel despre difterie. Vedem, de exemplu, că în 1980 au fost foarte puține cazuri, iar în 1982 au fost foarte multe. La prima vedere pare că vaccinurile au produs difterie. În realitate, scăderea din 1980 s-a datorat administrării unui număr mare de vaccinuri, dar din 1980 până în 1982 numărul de vaccinuri administrate a scăzut cu 73%, după cum relatează Ekanem. Acesta este adevăratul motiv al creșterii numărului de cazuri.  Dar cel mai important este că numărul de vaccinuri administrate a fost foarte mic în general. Din acest motiv variația cazurilor de difterie și de tuse convulsivă a fost foarte puțin afectată de vaccinuri. Pentru a aduce sub control o boală contagioasă e nevoie de o acoperire vaccinală mare. Aveți mai jos un grafic cu procentul de copiii sub un an vaccinați în fiecare an în Nigeria. Datele sunt doar din 1985 până în prezent. În 1984 era o valoare de 5% (nu e pe grafic), în 1985 era 9%. Acestea sunt niște valori foarte mici și nici măcar în prezent nu este o valoare mare.

Vax Obomsawin Nigeria DTP3
Procentul de copii de 1 an vaccinați cu DTP3 în Nigeria. Sursa: OMS.

Să ne uităm și la evoluția numărului de cazuri de difterie și tuse convulsivă în Nigeria pe o perioadă mai lungă.

Vax Obomsawin Difterie Nigeria
Nr. de cazuri de difterie din Nigeria. Sursa: Berger (2015a), pg. 218.
Vax Obomsawin Tuse convulsivă Nigeria
Nr. de cazuri de tuse convulsivă din Nigeria. Sursa: Berger (2015c), pg. 238.

Putem vedea că numărul de cazuri de difterie variază foarte mult în ciuda eforturilor de imunizare; în schimb, numărul de cazuri de tuse convulsivă a scăzut destul de mult. Se pare că o acoperire vaccinală ce nu trece de 60% nu este suficientă pentru a opri difteria încă (deși se observă o scădere), dar dă rezultate bune cu tusea convulsivă. Aș fi putut să prezint doar graficul cu tusea convulsivă, să-l „uit” pe cel cu difteria în stilul Obomsawin și să zic că programul EPI funcționează foarte bine, însă realitatea nu este întotdeauna simplă și nu se mulează după așteptările noastre. Iar dacă un lucru nu funcționează suficient de bine, o să fie suficienți cercetători care o să aducă critici documentate și sugestii de îmbunătățire. Ceea ce face Obomsawin e să confunde eficiența unui program cu eficiența vaccinului și să propună renunțarea la program în loc de îmbunătățirea lui.

Fig. 22-24: Republica Dominicană

Graficele despre Republica Dominicană sunt foarte asemănătoare cu cele despre Nigeria, așa că nu este foarte mult de spus. Cum ne-am obișnuit, Obomsawin prezintă bucăți care-i convin și ignoră trendul general de descreștere a numărului de cazuri. În plus, punctele pe care le marchează ca momente în care a început vaccinarea nu sunt tocmai momentele în care a început vaccinarea, ci momentele în care vaccinarea s-a făcut prin programul EPI. Puteți vedea mai jos în graficele despre acoperirea vaccinală că se făceau vaccinuri și înainte de începutul EPI. Ceea ce a marcat Obomsawin pe grafice e irelevant pentru ceea ce încearcă să demonstreze.

Vax Obomsawin 22
Perioada prezentată de Obomsawin.

Vax Obomsawin Rep Dominicană Pojar acoperire vaccinală

Vax Obomsawin Rep Dominicană Pojar cazuri
Acoperirea vaccinală și numărul de cazuri de pojar în Republica Dominicană. Creșterea numărului de vaccinuri a fost mare în 1985, deși doar în 1986 a început programul EPI. Sursa: Berger (2015b), pg. 127-128.

Se observă că scăderea numărului de cazuri din 1985-1986 corespunde cu o creștere a numărului de vaccinuri administrate în 1985, iar ceea ce marchează Obomsawin pe grafic (EPI Begins Measles Vaccines) are rolul de a induce în eroare. Însă cel mai important e că se vede o corespondență între gradul de vaccinare și scăderea numărului de cazuri de pojar pe termen lung.

Vax Obomsawin 23
Perioada prezentată de Obomsawin.

Vax Obomsawin Rep Dominicană Difterie acoperire vaccinală

Vax Obomsawin Rep Dominicană Difterie cazuri
Acoperirea vaccinală (DTP) și numărul de cazuri de difterie din Republica Dominicană. Sursa: Berger (2015a), pg. 96.

Din nou, Obomsawin alege doar o mică perioadă și ignoră trendul general. Ignoră și faptul că vaccinul DTP se făcea și înainte de 1985. Și aici se vede că numărul de cazuri de difterie a scăzut pe măsură ce s-au făcut mai multe vaccinuri.

O situație asemănătoare este și cu tusea convulsivă – se făcea vaccinul DTP și înainte de începerea programului EPI, doar că nu se știe exact care era acoperirea vaccinală (Berger, 2015b, pg. 105). Chiar dacă nu avem date exacte despre Republica Dominicană, ne putem uita la situația la nivel global (care, apropo, este asemănătoare și pentru alte boli contagioase – pojar, difterie, poliomielită…):

Vax Obomsawin Tuse convulsivă global
Acoperire vaccinală și cazuri raportate de tuse convulsivă la nivel global. Sursa: WHO (2010), pg. 20.

Setul III

Aici Obomsawin afirmă că numărul de doze de vaccin este asociat cu tot felul de probleme, de la autism la diabet sau sindromul morții subite la sugari.

Fig. 25: Numărul de vaccinuri și mortalitatea infantilă

Vax Obomsawin 25

Aici Obomsawin încearcă să găsească o corelație între numărul de doze de vaccin pe care le primește un copil într-o țară și mortalitatea infantilă (vârstă <1 an, la 1.000 copii) din acea țară. Surprinzător pentru pro-vacciniști, în țările în care se fac mai multe vaccinuri mortalitatea infantilă este mai mare. Cum mai pot exista pro-vacciniști după ce văd acest grafic?

Să vedem cum. Prima dată să ne uităm la surse. Rata mortalității este luată din surse oficiale (un raport al OMS). O să revenim imediat la ea. Numărul de vaccinuri este luat de pe o pagină anti-vaccin care nu mai există (link). Ideea de a găsi o corelație între numărul de vaccinuri și rata mortalității este folosită des. De exemplu, un articol din 2011 scris de celebrul Neil Z. Miller (celebru pentru că l-am întâlnit la figura 18, nu pentru că s-ar face de râs cu articolele sale) a găsit o corelație asemănătoare. Articolul este următorul:

Miller, N. Z., & Goldman, G. S. (2011). Infant mortality rates regressed against number of vaccine doses routinely given: Is there a biochemical or synergistic toxicity? Human & Experimental Toxicology, 30(9), 1420–1428. doi:10.1177/0960327111407644

Și e plin de greșeli și speculații. A fost demontat pe Science-Based Medicine de inamicul numărul 2 (după Paul Offit) al mișcării anti-vaccin, David Gorski. Printre problemele articolului lui Miller sunt următoarele: și-a ales doar anumite țări, a ales fix anul 2009 în loc să facă o analiză pe mai mulți ani, a grupat țările în blocuri (o manevră care aproape că garantează corelații bune, mai ales dacă e folosită împreună cu cherry picking), a comparat mortalitatea mai multor țări (sunt atâtea cauze care influențează mortalitatea încât o astfel de comparație nu are sens – de exemplu, o mare parte din mortalitatea infantilă este de fapt mortalitate neonatală, iar criteriile pentru a diferenția copiii născuți morți și cei care au murit după, sunt diferite în țări diferite), felul în care au fost numărate dozele este suspect ș.a. Și să nu uităm că nu se pune egal între corelație și cauzație. Dacă am pune, ar trebui să concluzionăm că berzele aduc copii. Nu glumesc.17

M-am gândit să recreez graficul de mai sus, dar fiind din România, am inclus și România și Republica Moldova. N-are ce să se strice. Datele despre mortalitatea infantilă le-am luat din sursa dată de Obomsawin (raportul OMS).

Vax Obomsawin mortalitate infantilă

O, dar vai, ce-am făcut? Am stricat corelația lui Obomsawin. Conform raportului WHO/UNICEF (2010), în România în 2007 copiii primeau 16 vaccinuri înainte de a împlini un an, iar în Moldova primeau 18. Asta ar plasa cele două țări între Elveția și Australia. Ce surpriză, România și Moldova făceau mai puține vaccinuri, dar aveau o mortalitate infantilă de câteva ori mai mare decât SUA, unde se fac 36 doze de vaccin (conform lui Obomsawin)?

Și să nu ziceți că am ales eu două țări care să strice în mod intenținat graficul, puteți să vedeți aici cum arată graficul cu 168 țări, ca răspuns la un alt grafic anti-vaccinist promovat de dr. Tenpenny.

Fig. 26: Mortalitate dată de influenza

Vax Obomsawin 26

Vă era dor de Miller? Ce noroc, îl găsim din nou citat ca sursă pentru informații. Și din nou avem un grafic cu mortalitate. Și cu acesta există mai multe probleme.

  • Vaccinul contra influenzei a fost recomandat într-adevăr în 2002 de către CDC, dar doar copiilor mai mari de 6 luni care aveau anumiți factori de risc, printre care astm, boli cardiace, HIV sau diabet. Iar vârsta administrării era oriunde între 6 luni și 19 ani, așa că nu are nicio logică să reprezentăm doar mortalitatea „la copiii sub 5 ani”.
  • Perioada reprezentată este de doar 5 ani. Prin urmare, nu știm cum variază epidemia. Ar putea să scadă în 2004 sau ar putea să fie mai multe cazuri în anii ’90. Dar din acest grafic nu ne putem da seama. Dacă ne uităm de exemplu la un raport CDC18 (tabelul 2) observăm că numărul de decese la persoanele sub 19 ani a scăzut în sezonul 2002-2003 la nivelul din 1998-1999, iar în 2003-2004 a fost la nivelul din 1996-1997. Există o variație naturală care ne poate induce în eroare dacă ne uităm doar la cei 5 ani din grafic.

Sugestia lui Obomsawin că introducerea vaccinurilor ar crește mortalitatea dată de influenza este complet nefondată. Pe de altă parte, vaccinul pentru influenza are problemele sale, nu este așa de eficient ca altele și e complicat de spus ce contribuție a avut la scăderea mortalității de-a lungul timpului.19

Fig. 27: Vaccinurile și sindromul morții subite la sugari

Vax Obomsawin 27

Sursa pentru acest grafic este un articol pe care nu l-am găsit decât ca citare pe Google Academic și niciunde altundeva. După cum scrie sub grafic, două treimi din 103 copii care au murit de SMSS (sindromul morții subite la sugari) au fost vaccinați contra tusei convulsive. Și nu mai cunoaștem alte detalii. Obomsawin alege din nou doar ce-i convine. Asta pot să fac și eu. Un studiu publicat în 1988 a inclus 129.834 copii care au primit DTP şi a concluzinat că riscul de SMSS nu a fost mai mare după vaccin.20 Sau un alt studiu, din 1987, care a comparat 400 de copii care au murit de SMSS și 800 de copii în viață, pe post de control. Concluzia a fost tot că vaccinarea cu DTP nu crește riscul de SMSS.21

Dar nu vreau să fac cherry picking, așa că o să recurg la recenzii sistematice. Una foarte importantă a fost făcută în 1991 de Institute of Medicine și a inclus și studiul lui Torch (1982) (sursa lui Obomsawin).22

Vax Obomsawin DTP SIDS
Riscul de SMSS după DTP. Sub linie înseamnă risc mai mic decât fără vaccin. În partea dreaptă sunt incluse doar studiile cu grup de control. Sursa: Institute of Medicine (1991).

Rezultatele acestei recenzii arată că dacă sunt incluse toate studiile, riscul de SMSS crește nesemnificativ după DTP, iar dacă sunt incluse doar studiile de calitate, riscul de SMSS scade aproape semnificativ după DTP. Autorii atrag atenția însă că datele nu sunt suficient de bune. Tot din acest raport aflăm și despre studiul lui Torch. Este o colecție de 150 de studii de caz ale unor copii cu SMSS. Din moment ce SMSS apare în primul an de viață, iar cei mai mulți copii din SUA primeau trei doze de DTP în acest prim an, e de așteptat ca unele cazuri de SMSS să apară după un vaccin. Torch nici n-a inclus toate cazurile de SMSS și nici n-a comparat cu nimic, așa că din datele sale nu putem trage nicio concluzie. Obomsawin și-a ales un studiu slab din anii ’80 și le-a ignorat pe toate celelalte.

O altă recenzie sistematică, din 2007, a avut la dispoziție date mai bune și a concluzionat că vaccinul DTP chiar reduce riscul de moarte subită. Iar un studiu mare a inclus toate cazurile de moarte subită din perioada 1968-2009 din SUA și a ajuns la aceleași concluzii.23

Așa că Obomsawin n-are dreptate. Din nou.

Fig. 28: Vaccinurile și bolile inflamatorii intestinale

Vax Obomsawin 28

Vaccinuri și boli intestinale? Oare unde am mai întâlnit asta?

A, da! În celebrul studiu al lui Wakefield.24 Și acolo a fost propusă o legătură între vaccinuri, boli intestinale și autism. Ce bine că articolul citat de Obomsawin nu e tot de Wakefield. Autorii sunt Patriarca și Beeler.25 Dar să nu ne grăbim! Articolul lui Patriarca & Beeler nu este cercetare și este de fapt un comentariu la un alt articol din The Lancet din 1995, cu patru autori, dintre care unul este –ați ghicit!– Andrew Wakefield.26 Da, la fel ca falsa legătură între vaccinuri și autism, și falsa legătură dintre vaccinuri și boli intestinale este tot opera lui Wakefield.27

De ce e falsă? Pentru că s-a studiat bine și s-a descoperit că e falsă. În afară de Wakefield n-a mai găsit nimeni astfel de legături. În 1997 un studiu caz-control nu găsește nicio asociere între vaccinul contra pojarului și boli intestinale inflamatorii (BII) sau boala Crohn (o formă specifică de BII). Un alt studiu, din 1998, care a analizat datele a trei milioane de efecte adverse și după un deceniu în care s-a încercat găsirea unei legături între vaccin și BII nu a găsit niciuna. Nici o meta-analiză din 2015 nu a găsit vreo asociere între vaccinuri și BII (inclusiv forme specifice precum boala Crohn sau colită ulcerativă) și nici o recenzie din 2015 din Nature Reviews Gastroenterology & Hepatology nu a găsit vreo legătură.28

Concluzia e simplă: Obomsawin greșește din nou.

Fig. 29-30: Vaccinați vs. nevaccinați

Vax Obomsawin 29

Vax Obomsawin 30

Avem aici două grafice care arată că, în general, persoanele vaccinate sunt mai bolnave decât cele nevaccinate. Să ne uităm mai atent. Sursa pentru aceste date este un sondaj făcut în 2004 de către „Nederlands Vereniging Kritisch Prikken”, care în traducere ar fi aproximativ „Asociația Olandeză a Criticilor Vaccinării”. Cu alte cuvinte e ca și cum Felicia Popescu ar întreba mamele de pe Vaccinuri? – Nu, Mulțumim! cât de sănătoși le sunt copiii și apoi ar prezenta rezultatele. Doar mie nu-mi inspiră încredere un astfel de sondaj?

Despre efectele adverse ale vaccinurilor am vorbit într-un articol anterior, dar nu strică să mai prezint și aici câteva studii. Unul din 2011 din Germania a evaluat 17.641 de persoane cu vârsta de 0-17 ani, unele vaccinate, altele nu și a aflat că vaccinarea n-a avut niciun efect asupra alergiilor sau infecțiilor. Un alt studiu, din 2012, a comparat copii vaccinați cu copii nevaccinați din Filipine și a urmărit să descopere dacă există diferențe de dezvoltare fizică și cognitivă. A găsit diferențe: copiii vaccinați s-au dezvoltat mai bine. O recenzie sistematică din Pediatrics n-a găsit nicio legătură între vaccinurile BCG și anti-pertussis (celular) și astm. Un studiu mai nou din Germania a găsit chiar că vaccinarea scade riscul de astm.29

Pe lângă toate acestea, există recenzii extensive care analizat posibilele riscuri ale vaccinării și n-au găsit nimic din ce arată graficele lui Obomsawin.30

Fig. 31-32: Vaccinurile și diabetul

Vax Obomsawin 31

Vax Obomsawin 32

Graficele de mai sus vor să arate că vaccinurile produc diabet zaharat. Sursele sunt două articole de Classen & Classen, unul din 1997, iar celălalt din 2003.31 Era greu să fie alți autori pentru că sunt singurii care susțin această ipoteză discreditată. Da, discreditată pentru că au mai fost și alții care au studiat-o și nu au găsit vreo asociere între vaccinuri și diabet. De exemplu, încă din 1998 un articol scris de doi membri din Colaborarea Cochrane (Jefferson & Demicheli) a arătat că nu există vreo legătură. Un an mai târziu, un alt articol a găsit că nu este nicio legătură cauzală între diabetul de tip I și vaccinul contra Hib. În 2001 un studiu de tip caz-control n-a găsit nicio legătură între vaccinuri și diabet. Iar în 2004 un studiu din New England Journal of Medicine care a analizat datele de la toți copiii din Danemarca născuți în perioada 1990-2000 nu a găsit nicio legătură între vaccinuri și diabet.32 Mai găsiți și alte referințe în acest document de la National Centre for Immunisation Research and Surveillance.

Mai multe despre articolele slabe scrise de Classen puteți citi aici.

Fig. 33: ROR și autism în Japonia

Vax Obomsawin 33

Mai sus avem o presupusă corelație între incidența autismului și vaccinurile ROR sau doar R (rubeolă). Așadar o nouă corelație între vaccinuri și autism. A nu-știu-câtea oară: vaccinurile nu produc autism!33 Ar trebui să zic din nou că Obomsawin își alege un studiu convenabil, dar de data asta e chiar mai rău de atât – își alege două studii. Să ne uităm pe figură și să vedem ce scrie pe margini.

Stânga: Vaccines given – Kurashiki City vs. birth rate %.

Dreapta: ASD/10,000 Kohoku Ward, Yokohama.

Mi se pare mie sau Kurashiki și Kōhoku sunt două locuri diferite?

Vax Obomsawin Kurashiki Kôhoku

Nu, nu mi se pare. Chiar sunt două locuri diferite! Totuși, în apărarea lui Obomsawin, ambele încep cu K și ambele sunt în Japonia. Știm cu toții că ăia din Japonia au nume ciudate de orașe. Și mai și scriu neinteligibil. そうですか、オボムサウィン様?

Sursa pentru grafic este un blog anti-vaccin care se folosește de două articole: Terada et al. (2002) și Honda et al. (2005). Pe scurt, ia numărul de vaccinuri administrate într-o parte și le corelează cu incidența tulburării de spectru autist din altă parte. Seems legit.

Pe lung. În articolul lui Honda autorii compară ca proștii datele despre numărul de vaccinuri ROR din Yokohama cu datele despre autism din Yokohama și observă că deși rata vaccinării scade, incidența autismului crește. Nu așa se face. Să învățăm de la anti-vacciniști cum se face!

Vax Obomsawin Autism

Dacă ar fi să ne luăm după figura de mai sus, deși numărul de vaccinuri ROR administrate a scăzut, incidența autismului a continuat să crească. Dar asta contrazice ideologia, așa că facem altfel. Păstrăm datele despre incidența autismului și căutăm date despre vaccinuri în alte părți. Să zicem, districtul Kōhoku, pentru că acolo numărul de doze de ROR administrate n-a scăzut. Bine, a scăzut un pic și acolo, dar ca să dea bine mai găsim ceva să adunăm.

Articolul de unde e luat graficul lui Obomsawin e unul aiuritor de-a dreptul. Prima dată autorul încearcă să discrediteze articolul lui Honda, căutând toate explicațiile care-i trec prin minte. Merge întâi pe ideea că autismul e produs de vaccinul ROR, dar cum datele nu se potrivesc, se apucă să dea vina și pe vaccinurile monovalente pentru rujeolă, oreion și rubeolă. A, și pentru că parcă lipsește ceva, mai adaugă în listă și vaccinul contra encefalitei japoneze. Și vaccinul anti-Hib. Și DTP. Și poate și altele, ce mai contează, sigur e de la vaccinuri. Pe urmă trece la comparația dintre cele două locuri (orașul Kurashiki și districtul Kōhoku) și încearcă să ne convingă cât de asemănătoare sunt. Ce altă explicație ar mai putea fi? Dacă orașele nu sunt asemănătoare ar trebui să admitem că autismul nu e de la vaccinuri. Și doar noi știm că e de la vaccinuri – trebuie doar să găsim datele potrivite să confirme asta. Deci orașele sunt asemănătoare, s-a stabilit! Urmează partea în care găsește corelații – mai forțate, corelații să fie. Dar voi chiar mai credeți în coincidențe? Toată lumea știe că orice corelație arată cauza. Deci vaccinurile produc autism, sper că e clar. Și dacă tot am ajuns la astfel de absurdități, să mergem până la capăt. Bineînțeles că pe Honda și pe toți cercetătorii care zic că nu-i nicio legătură între vaccinuri și autism i-a plătit Big Pharma. De fapt, nu. Pe Honda și pe Shimizu (autorul nr. 2) doar i-a exploatat Rutter (nr. 3), iar Rutter e plătit de Big Pharma! Ce? Wellcome Trust l-a plătit? Și Wellcome Trust nu-i companie farmaceutică? Mai contează? Plus că Wellcome Trust i-a dat bani și lui Ben Goldacre, ăla care tot critică medicina alternativă, iar Ben e prieten cu Rutter. Totul se leagă.

Vax Obomsawin Full Retard

Fig. 34: Autism și mercur

Vax Obomsawin 34

O altă presupusă legătură între vaccinuri și autism, iar din câte văd sursa pentru acest grafic este Institute of Medicine, o organizație de mare prestigiu. Așa că am căutat cel mai recent raport (2012) despre vaccinuri și am citit:

Conclusion 4.8: The evidence favors rejection of a causal relationship between MMR vaccine and autism.34

Ceva nu se potrivește, așa că am căutat mai departe. În ciuda a ceea ce am crezut prima dată, sursa nu este Institute of Medicine, ci o prezentare pe care un om anti-vaccin a făcut-o la Institute of Medicine în 2001. El n-are nicio treabă cu institutul ci doar a profitat de o situație în care oricine putea să meargă să își exprime părerea în legătură cu thimerosalul (detalii ce țin de politică). Blaxill e acela și a fost luat în considerare, iar un raport al Institute of Medicine din 2004 spune că studiul lui Blaxill (nepublicat) și încă unul oferă doar dovezi slabe și neconcludente în legătură cu relația dintre boli precum autismul și vaccinurile ce conțin thimerosal. Mai multe puteți citi în acel raport.35 Blaxill a mai făcut și alte corelații aiurea. Aparent e specialitatea sa. Puteți citi pe Science Blogs despre cum a încercat să lege DDT-ul de poliomielită.

Fig. 35: Thimerosal

Vax Obomsawin 35

O imagine care vorbește strict despre expunerea la mercur. Nu spune nimic despre vaccinuri, nu spune nimic despre diferența dintre metilmercur și etilmercur sau cât mercur conțin vaccinurile. Iar sursa pentru pericolele expunerii este un link care nu mai există, de pe un sait anti-vaccin.

Note:

1: Department of Commerce and Labor Bureau of the Census (1912): pg. 28;
2: Smith et al. (2006);
3: Jefferson et al. (2010);
4: CDC (2006);
5: Marin et al. (2008);
6: Cortese et al. (2008);
7: Elliman et al. (2009); Demicheli et al. (2013); Wang et al. (2014);
8: Oreskes & Conway (2011);
9: Tugwell et al. (2004);
10: Baxter et al. (2013);
11: Christie et al (1994);
12: Barlow et. Al (2014);
13: Thierry-Carstensen et al. (2013); Zhang et al. (2014);
14: Gustafson et al. (1987);
15: Demicheli et al. (2013);
16: Ekanem (1988); vezi și Babaniyi (1990); mai multe despre EPI în prezent în Machingaidze et al. (2013);
17: Matthews (2000);
18: CDC (2010);
19: Doshi (2008);
20: Griffin et al. (1988);
21: Hoffman et al. (1987);
22: Institute of Medicine (1991);
23: Vennemann et al. (2007); Müller-Nordhorn et al. (2015);
24: Wakefield et al. (1998);
25: Patriarca & Beeler (1995);
26: Thompson et al. (1995);
27: Elliman & Bedford (2001);
28: Feeney et al. (1997); Peltola et al. (1998); de Chambrun et al. (2015); Ananthakrishnan (2015);
29: Schmitz et al. (2011); Bloom et al. (2012); Balicer et al. (2007); Grabenhenrich et al. (2014);
30: Kroger et al. (2011); Clayton et al. (2012); Maglione et al. (2014);
31: Classen & Classen (1997); Classen & Classen (2003);
32: Jefferson & Demicheli (1998); Karvonen et al. (1999); DeStefano et al. (2001); Hviid et al. (2004);
33: Clayton et al. (2012); Maglione et al. (2014); și o grămadă de alte studii;
34: Clayton et al. (2012);
35: IOM (2004);

Referințe:

Ananthakrishnan, A. N. (2015). Epidemiology and risk factors for IBD. Nature Reviews Gastroenterology & Hepatology.

Atwell, J. E., Van Otterloo, J., Zipprich, J., Winter, K., Harriman, K., Salmon, D. A., … & Omer, S. B. (2013). Nonmedical vaccine exemptions and pertussis in California, 2010. Pediatrics, 132(4), 624-630.

Babaniyi, O. A. (1990). A 10-year review of morbidity from childhood preventable diseases in Nigeria: how successful is the expanded programme on immunization (EPI)? An update. Journal of tropical pediatrics, 36(6), 306-313.

Balicer, R. D., Grotto, I., Mimouni, M., & Mimouni, D. (2007). Is childhood vaccination associated with asthma? A meta-analysis of observational studies. Pediatrics, 120(5), e1269-e1277.

Barlow, R. S., Reynolds, L. E., Cieslak, P. R., & Sullivan, A. D. (2014). Vaccinated children and adolescents with pertussis infections experience reduced illness severity and duration, Oregon, 2010–2012. Clinical Infectious Diseases, 58(11), 1523-1529.

Baxter, R., Ray, P., Tran, T. N., Black, S., Shinefield, H. R., Coplan, P. M., … & Saddier, P. (2013). Long-term effectiveness of varicella vaccine: a 14-year, prospective cohort study. Pediatrics, 131(5), e1389-e1396.

Berger, S. (2015a). Diphtheria: Global Status. GIDEON Informatics Inc.

Berger, S. (2015b). Measles: Global Status. GIDEON Informatics Inc.

Berger, S. (2015c). Pertussis: Global Status. GIDEON Informatics Inc.

Bloom, D. E., Canning, D., & Shenoy, E. S. (2012). The effect of vaccination on children’s physical and cognitive development in the Philippines. Applied Economics, 44(21), 2777-2783.

Centers for Disease Control and Prevention (CDC). (2006). Update: multistate outbreak of mumps–United States, January 1-May 2, 2006. MMWR. Morbidity and mortality weekly report, 55(20), 559.

Centers for Disease Control (CDC). (2010). Morbidity and mortality weekly report: MMWR (Vol. 59, No. 33). US Department of Health, Education, and Welfare, Public Health Service, Center for Disease Control.

Christie, C., Marx, M. L., Marchant, C. D., & Reising, S. F. (1994). The 1993 epidemic of pertussis in Cincinnati–resurgence of disease in a highly immunized population of children. New England Journal of Medicine, 331(1), 16-21.

Clayton, E. W., Rusch, E., Ford, A., & Stratton, K. (Eds.). (2012). Adverse Effects of Vaccines: Evidence and Causality. National Academies Press. [PDF]

Classen, D. C., & Classen, J. B. (1997). The timing of pediatric immunization and the risk of insulin-dependent diabetes mellitus. Infectious Diseases in Clinical Practice, 6(7), 449-454.

Classen, J. B., & Classen, D. C. (2003). Clustering of Cases of Type 1 Diabetes Mellitus Occurring 2-4 Years After Vaccination is Consistent with Clustering After Infections and Progression to Type I Diabetes Mellitus in Autoantibody Positive Individuals. Journal of Pediatric Endocrinology and Metabolism, 16(4), 495-508. (Abstract)

Cortese, M. M., Jordan, H. T., Curns, A. T., Quinlan, P. A., Ens, K. A., Denning, P. M., & Dayan, G. H. (2008). Mumps vaccine performance among university students during a mumps outbreak. Clinical Infectious Diseases, 46(8), 1172-1180.

de Chambrun, G. P., Dauchet, L., Gower-Rousseau, C., Cortot, A., Colombel, J. F., & Peyrin-Biroulet, L. (2015). Vaccination and risk for developing inflammatory bowel disease: a meta-analysis of case-control and cohort studies. Clinical Gastroenterology and Hepatology. (Abstract)

Demicheli, V., Rivetti, A., Debalini, M. G., & Di Pietrantonj, C. (2013). Vaccines for measles, mumps and rubella in children. Evidence-Based Child Health: A Cochrane Review Journal, 8(6), 2076-2238.

Department of Commerce and Labor Bureau of the Census (1912). Bulletin 109. Mortality Statistics: 1910. Washington, Government Printing Office.

DeStefano, F., Mullooly, J. P., Okoro, C. A., Chen, R. T., Marcy, S. M., Ward, J. I., … & Bohlke, K. (2001). Childhood vaccinations, vaccination timing, and risk of type 1 diabetes mellitus. Pediatrics, 108(6), e112-e112.

Doshi, P. (2008). Trends in Recorded Influenza Mortality: United States, 1900–2004. American Journal of Public Health, 98(5), 939–945. doi:10.2105/AJPH.2007.119933

Ekanem, E. E. (1988). A 10-year review of morbidity from childhood preventable diseases in Nigeria: how successful is the Expanded Programme of Immunization (EPI)?. Journal of tropical pediatrics, 34(6), 323-328.

Elliman, D. A. C., & Bedford, H. E. (2001). MMR vaccine—worries are not justified. Archives of disease in childhood, 85(4), 271-274.

Elliman, D., Sengupta, N., El Bashir, H., & Bedford, H. (2009). Measles, mumps, and rubella: prevention. BMJ Clinical Evidence, 2009, 0316.

Feeney, M., Clegg, A., Winwood, P., & Snook, J. (1997). A case-control study of measles vaccination and inflammatory bowel disease. The Lancet, 350(9080), 764-766.

Grabenhenrich, L. B., Gough, H., Reich, A., Eckers, N., Zepp, F., Nitsche, O., … & Keil, T. (2014). Early-life determinants of asthma from birth to age 20 years: a German birth cohort study. Journal of Allergy and Clinical Immunology, 133(4), 979-988. (Abstract)

Griffin, M. R., Ray, W. A., Livengood, J. R., & Schaffner, W. (1988). Risk of sudden infant death syndrome after immunization with the diphtheria–tetanus–pertussis vaccine. New England Journal of Medicine, 319(10), 618-623. (Abstract)

Güriş, D., Strebel, P. M., Bardenheier, B., Brennan, M., Tachdjian, R., Finch, E., … & Livengood, J. R. (1999). Changing epidemiology of pertussis in the United States: increasing reported incidence among adolescents and adults, 1990-1996. Clinical Infectious Diseases, 28(6), 1230-1237.

Gustafson, T. L., Lievens, A. W., Brunell, P. A., Moellenberg, R. G., Buttery, C. M., & Sehulster, L. M. (1987). Measles outbreak in a fully immunized secondary-school population. New England journal of medicine, 316(13), 771-774. (Abstract) [Comentariu despre studiu]

Hoffman, H. J., Hunter, J. C., Damus, K., Pakter, J., Peterson, D. R., van Belle, G., & Hasselmeyer, E. G. (1987). Diphtheria-tetanus-pertussis immunization and sudden infant death: results of the National Institute of Child Health and Human Development Cooperative Epidemiological Study of Sudden Infant Death Syndrome risk factors. Pediatrics, 79(4), 598-611. (Abstract)

Honda, H., Shimizu, Y., & Rutter, M. (2005). No effect of MMR withdrawal on the incidence of autism: a total population study. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 46(6), 572-579.

Hviid, A., Stellfeld, M., Wohlfahrt, J., & Melbye, M. (2004). Childhood vaccination and type 1 diabetes. New England Journal of Medicine, 350(14), 1398-1404.

Institute of Medicine (US) Committee to Review the Adverse Consequences of Pertussis and Rubella Vaccines; Howson CP, Howe CJ, Fineberg HV, editors (1991). Adverse Effects of Pertussis and Rubella Vaccines: A Report of the Committee to Review the Adverse Consequences of Pertussis and Rubella Vaccines. Washington (DC): National Academies Press (US); 5, Evidence Concerning Pertussis Vaccines and Deaths Classified as Sudden Infant Death Syndrome.

Institute of Medicine (US) Immunization Safety Review Committee. (2004) Immunization Safety Review: Vaccines and Autism. Washington (DC): National Academies Press (US). Immunization Safety Review: Vaccines and Autism.

Jefferson, T., & Demicheli, V. (1998). No evidence that vaccines cause insulin dependent diabetes mellitus. Journal of Epidemiology and Community Health, 52(10), 674–675.

Jefferson, T., Di Pietrantonj, C., Al-Ansary, L. A., Ferroni, E., Thorning, S., & Thomas, R. E. (2010). Vaccines for preventing influenza in the elderly (Review). Cochrane Database of Systematic Reviews, 2010, Art-No.

Karvonen, M., Cepaitis, Z., & Tuomilehto, J. (1999). Association between type 1 diabetes and Haemophilus influenzae type b vaccination: birth cohort study. BMJ : British Medical Journal, 318(7192), 1169–1172.

Kroger, A. T., Sumaya, C. V., Pickering, L. K., & Atkinson, W. L. (2011). Centers of Disease Control and Prevention. General Recommendations on immunization: recommendations of the Advisory Committee on Immunization Practices (ACIP).

Machingaidze S, Wiysonge CS, Hussey GD (2013). Strengthening the Expanded Programme on Immunization in Africa: Looking beyond 2015. PLoS Med 10(3): e1001405. doi:10.1371/journal.pmed.1001405

Maglione, M. A., Das, L., Raaen, L., Smith, A., Chari, R., Newberry, S., … & Gidengil, C. (2014). Safety of vaccines used for routine immunization of US children: a systematic review. Pediatrics, 134(2), 325-337. [Întreg raportul de >700 pagini este aici]

Marin, M., Quinlisk, P., Shimabukuro, T., Sawhney, C., Brown, C., & LeBaron, C. W. (2008). Mumps vaccination coverage and vaccine effectiveness in a large outbreak among college students—Iowa, 2006. Vaccine, 26(29), 3601-3607. (Abstract)

Matthews, R. (2000). Storks deliver babies (p=0.008). Teaching Statistics, 22(2), 36-38.

Müller-Nordhorn, J., Hettler-Chen, C.-M., Keil, T., & Muckelbauer, R. (2015). Association between sudden infant death syndrome and diphtheria-tetanus-pertussis immunisation: an ecological study. BMC Pediatrics, 15(1), 1. doi:10.1186/s12887-015-0318-7

Oreskes, N., & Conway, E. M. (2011). Merchants of doubt: How a handful of scientists obscured the truth on issues from tobacco smoke to global warming. Bloomsbury Publishing USA.

Patriarca, P., & Beeler, J. (1995). Measles vaccination and inflammatory bowel disease. The Lancet, 345(8957), 1062-1063.

Peltola, H., Patja, A., Leinikki, P., Valle, M., Davidkin, I., & Paunio, M. (1998). No evidence for measles, mumps, and rubella vaccine-associated inflammatory bowel disease or autism in a 14-year prospective study. The Lancet, 351(9112), 1327-1328.

Schmitz, R., Poethko-Müller, C., Reiter, S., & Schlaud, M. (2011). Vaccination status and health in children and adolescents: findings of the German Health Interview and Examination Survey for Children and Adolescents (KiGGS). Deutsches Ärzteblatt International, 108(7), 99.

Smallman-Raynor, M., & Cliff, A. (2012). Atlas of epidemic Britain: a twentieth century picture. Oxford University Press. (Google Books)

Smith, S., Demicheli, V., Di Pietrantonj, C., Harnden, A. R., Jefferson, T., Matheson, N. J., & Rivetti, A. (2006). Vaccines for preventing influenza in healthy children. Evidence-Based Child Health: A Cochrane Review Journal, 1(2), 367-522.

Terada, K., Niizuma, T., Ogita, S., & Kataoka, N. (2002). [Alterations in epidemics and vaccination for measles during a 20 year period and a strategy for elimination in Kurashiki City, Japan]. Kansenshogaku zasshi. The Journal of the Japanese Association for Infectious Diseases, 76(3), 180-184. (Abstract)

Thierry-Carstensen, B., Dalby, T., Stevner, M. A., Robbins, J. B., Schneerson, R., & Trollfors, B. (2013). Experience with monocomponent acellular pertussis combination vaccines for infants, children, adolescents and adults—A review of safety, immunogenicity, efficacy and effectiveness studies and 15 years of field experience. Vaccine, 31(45), 5178-5191.

Thompson, N. P., Pounder, R. E., Wakefield, A. J., & Montgomery, S. M. (1995). Is measles vaccination a risk factor for inflammatory bowel disease?. The Lancet, 345(8957), 1071-1074. (Abstract)

Torch, W. C. (1982, January). DIPHTHERIA-PERTUSSIS-TETANUS (DPT) IMMUNIZATION-A POTENTIAL CAUSE OF THE SUDDEN INFANT DEATH SYNDROME (SIDS). In Neurology (Vol. 32, No. 4, pp. A169-A170). 227 EAST WASHINGTON SQ, PHILADELPHIA, PA 19106: LIPPINCOTT-RAVEN PUBL.

Tugwell, B. D., Lee, L. E., Gillette, H., Lorber, E. M., Hedberg, K., & Cieslak, P. R. (2004). Chickenpox outbreak in a highly vaccinated school population. Pediatrics, 113(3), 455-459. (Abstract)

Vennemann, M. M. T., Höffgen, M., Bajanowski, T., Hense, H. W., & Mitchell, E. A. (2007). Do immunisations reduce the risk for SIDS? A meta-analysis. Vaccine, 25(26), 4875-4879. (Abstract)

Wakefield, A. J., Murch, S. H., Anthony, A., Linnell, J., Casson, D. M., Malik, M., … & Walker-Smith, J. A. (1998). RETRACTED: Ileal-lymphoid-nodular hyperplasia, non-specific colitis, and pervasive developmental disorder in children. The Lancet, 351(9103), 637-641.

Wang, H., Hu, Y., Zhang, G., Zheng, J., Li, L., & An, Z. (2014). Meta-analysis of vaccine effectiveness of mumps-containing vaccine under different immunization srategies in China. Vaccine, 32(37), 4806-4812.

World Health Organization. (2010). WHO vaccine-preventable diseases: monitoring system: 2010 global summary.

WHO/UNICEF (2010). Immunization Summary: A Statistical Reference Containing Data Through 2008.

Zhang, L., Prietsch, S. O., Axelsson, I., & Halperin, S. A. (2014). Acellular vaccines for preventing whooping cough in children. The Cochrane Library. (Abstract)

Vaccinurile, partea a IV-a: Fantoma Poliomielitei

Poliomielita este boala care îi incomodează cel mai mult pe cei anti-vaccin. Pe toate celelalte le minimizează. Rujeola? E doar o boală a copilăriei! Oreionul? Dacă îl faci când ești mic nu pățești nimic! Hepatita B? E gravă, da’ se transmite doar prin sânge, deci la copii nu-i problemă! Rotavirus? Doar o diaree, lasă că trece! Poliomielita? Ă

Cu poliomielita nici cei care sunt împotriva vaccinurilor nu merg așa de departe să spună că e inofensivă. Prin urmare e nevoie de o altă scuză. Sau mai multe. „Poliomielita nu-i produsă de un virus, e de la pesticide”; „Poliomielita oricum nu a fost eradicată, ci doar s-a schimbat denumirea”; „Vaccinul oricum e contaminat”; sau, ca să o citez pe Piersicuța, „Poliomielita este o boală declanșată în principiu de două lucruri: subnutriție și vaccinuri”.

Despre o parte din miturile legate de poliomielită am vorbit în articolele trecute (aici, aici și aici) și am considerat că ar fi bine să scriu un articol separat despre celelalte, mai ales că apar prin multe locuri, inclusiv în documentarul «Noi nu vaccinăm» (nu vă dau link, mergem pe încredere că există un astfel de documentar, iar dacă nu există nu am pierdut nimic).

O să folosesc pe post de izvor de mituri un alt articol de la Piersicuța: Fantoma poliomielitei și miturile vaccinării. Să începem.

Continue reading Vaccinurile, partea a IV-a: Fantoma Poliomielitei

Vaccinurile, partea a III-a: Cât de sigure sunt?

În martie am scris un articol în care am criticat argumentele aduse de Piersicuța împotriva vaccinării. Din cauză că au fost foarte multe lucruri de analizat am lăsat pe dinafară câteva, cel mai important fiind legat de siguranța vaccinurilor. Comentariile negative primite la acel articol au venit în special din partea persoanelor care au avut experiențe neplăcute cu vaccinurile, experiențe pe care nu le-am cenzurat (așa cum se întâmplă în tabăra anti-vaccin) și care cred că trebuie privite în context. Care e contextul? O comparație între efectele adverse ale vaccinurilor și cele ale bolii pentru care sunt făcute. Ce riscăm dacă ne vaccinăm și ce riscăm dacă nu ne vaccinăm. O să încerc să fac astfel de comparații în acest articol pentru ca persoanele îngrijorate să poată lua o decizie informată.

Să ne uităm la schema de vaccinare națională din România. Cea pentru anul 2015 am găsit-o aici (se aplică de la 1 aprilie) și conține următorul program:

Vârsta recomandată Tipul de vaccinare Comentarii
Primele 24 ore

2-7 zile

Vaccin hepatitic B (Hep B)

Vaccin de tip Calmette-Guérin (BCG)

În maternitate
2 luni Vaccin hexavalent(DTPa-VPI-Hib-HepB)

Vaccin pneumococic conjugat

Medicul de familie
4 luni Vaccin hexavalent(DTPa-VPI-Hib-HepB)

Vaccin pneumococic conjugat

Medicul de familie
11 luni Vaccin hexavalent(DTPa-VPI-Hib-HepB)

Vaccin pneumococic conjugat

Medicul de familie
12 luni Vaccin rujeolic-rubeolic-oreion(ROR) Medicul de familie
5 ani Vaccin rujeolic-rubeolic-oreion(ROR) Medicul de familie
6 ani Vaccin tetravalent diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic (DTPa-VPI / VPI)

sau Vaccin poliomielitic inactivat (VPI)

Medicul de familie
14 ani Vaccin diftero-tetanic / vaccin diftero-tetano-pertussis acelular (dT/DTPa) Medicul de familie

Varianta care a fost valabilă până în aprilie o puteți vedea la Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj aici. Programul pe 2013-2014 îl puteţi găsi aici. Dacă sunteți din Republica Moldova, puteți vedea programul de vaccinare între anii 2011 și 2015 aici. Diferențele cele mai importante sunt că în Republica Moldova încă se mai foloseşte vaccinul poliomielitic oral (VPO) și este obligatoriu și un vaccin contra infecției cu rotavirus (RV). În România, se folosește vaccinul poliomielitic inactivat (VPI), iar vaccinul RV este doar recomandat.

Propunerea mea este să le analizăm pe fiecare pe rând ca să vedem cât de eficiente sunt, împotriva a ce boli protejează, cât de periculoase sunt acele boli și ce efecte adverse au vaccinurile. Având toate aceste informații ne putem face o imagine mai clară despre riscuri și beneficii și putem lua o decizie mai bună. O să încerc în fiecare caz să mă folosesc de studii de calitate ridicată, adică recenzii sistematice, studii clinice randomizate, studii observaționale cu număr mare de participanți. O să evit studiile de caz, cele pe animale sau cele cu participanți puțini.

Să parcurgem vaccinurile în ordinea în care sunt făcute.

Continue reading Vaccinurile, partea a III-a: Cât de sigure sunt?

Vaccinurile, partea a II-a: Analiza studiilor

La începutul lunii martie am scris un articol în care am criticat argumentele aduse de Piersicuța împotriva vaccinării, argumente printre care era și o listă lungă de studii de care m-am ocupat mai superficial. Pentru că am primit sugestii să detaliez analiza acelei liste de studii, studii care sunt de slabă calitate, învechite și alese în așa fel încât să distorsioneze situația reală, m-am gândit să scriu un articol separat (acesta) în care să intru în detalii.

Cum am zis și în articolul inițial, lista de studii este pusă acolo ca să impresioneze și am îndoieli că autoarea a citit sumarele tuturor studiilor. În schimb doar le-a compilat din alte surse (cum ea însăși zice). Fiind așa multe e greu să le iau pe fiecare în parte și să explic de ce nu sunt utile pentru a determina dacă e bine sau nu să facem un vaccin. Într-un articol viitor o să scriu despre eficiența și siguranța vaccinurilor din schema națională de imunizare din România și o să mă folosesc de studii de calitate acolo unde sunt disponibile. N-o să recurg la studii de caz, studii de acum 50 ani sau studii cu titluri interesante și atât. Dar până atunci, niște detalii despre cele 300 de articole ale Piersicuței, în acest articol-anexă la articolul inițial.

Pentru a le verifica, le-am căutat în PubMed, un sistem care permite căutarea în cele mai mari baze de date cu articole științifice și cu Google Academic, care poate găsi și cărți, citări, lucrări de dizertație sau alte informații. Am luat la rând toate articolele din listă, în afară de cele despre autism. În total, 303 articole.

Pe cele mai multe le-am găsit, însă au fost câteva pe care nu le-am găsit niciunde, în afară de saituri anti-vaccin (care de cele mai multe ori aveau aceeași listă sau părți din lista de studii, copy-paste dintr-o parte în alta). Cele pe care nu le-am găsit sunt: Stewart et al. (1965), Zeigler et al. (1994), Cupic et al. (1978), Valerian (2000), Blaylock (2008), Blaylock (1991), Scheibner (2000), Basa (1973), Daniel (1986), Favez (1960), NA (no authors) (1979), Goetzeler (1961), Reynolds (1960), Antony et al. (2005), NA (1963 sau 1964?), Kompier (1962), Miller (1973) și Perez Diaz (1962).

Continue reading Vaccinurile, partea a II-a: Analiza studiilor

Mit sau Real? Med: Parașuta

Afirmație: Parașutele salvează vieți.

Parachutes open overhead
Sursa: adaptare după Flikr

Acest articol a fost redactat în forma originală în Evul Mediu, însă de atunci l-am modificat, completat, actualizat de multe ori, am adăugat multe linkuri și informații noi în speranța de a crea o bază de informare cât mai cuprinzătoare pentru toți cei care caută răspunsuri în marea controversă a parașutelor.

Cu toții am fost condiționați de societate să credem că parașutele sunt bune. Dar să fie oare așa? Totul este o minciună, dragilor! Nu m-am atins niciodată de vreo parașută și sunt încă în viață și sănătos tun. Cum se poate asta? „Oamenii «de» știință” ne spun că nu putem să supraviețuim unei căderi fără o parașută la îndemână. Oameni care memorează texte din cărți, fără să le înțeleagă, ne învață că e nevoie de câte o parașută pentru fiecare, că dacă nu avem, (vai, doamne!) murim. Dar tot mai multe persoane încep să vorbească și adevărul nu mai poate fi ascuns.

Sănătatea nu vine din exterior! Am înghițit suficient minciunile lor cum că nu putem trăi fără „produsele” lor. Citiți în continuare să vedeți care este adevărul.

Ni se spune că parașutele ne protejează împotriva căderilor cauzate de gravitație, dar nu există dpdv științific nicio dovadă a pericolului gravitației! Chiar și cuvântul gravitație ne spune ce se întâmplă dacă umblăm cu parașute: gravide + tați. Adică o bucurie. Gravitația nu produce căderi. Gravitația ajută corpul în multe feluri. De exemplu, cum ar ajunge mâncarea din gură în „stomac” fără gravitație? N-ar ajunge.

Continue reading Mit sau Real? Med: Parașuta

Piersicuța, un focar de dezinformare despre vaccinuri

Pentru că e lung, puteți citi acest articol și în format PDF aici. [atenție însă, nu este actualizat; nu conține toate eratele și linkurile reparate]

Mișcarea anti-vaccin, apărută mai demult în Statele Unite a ajuns și pe la noi și a început să capete tot mai multă popularitate. În Statele Unite e promovată de vedete Playboy (Jenny McCarthy), iar la noi de vedete TV (Olivia Steer). Pe lângă vedete, o să găsiți tot felul de bloguri care explică de ce vaccinurile sunt rele. Unul dintre cele mai populare în limba română este Piersicuța, blog de care am auzit de la comunitatea sceptică, dar n-am fost niciodată curios să intru să văd ce scrie pe-acolo. Până acum câteva săptămâni.

Ce am citit acolo m-a uimit și m-a întristat. Sunt atâtea informații false și sunt ambalate să pară științifice și rezonabile încât ar convinge pe oricine care nu e interesat în mod special de știință. Și din păcate a convins multe mămici să nu își vaccineze copiii. Până acum n-am fost interesat deloc de mișcarea anti-vaccin –m-am mulțumit cu miturile din psihologie–, dar cum văd că nu există niciun articol pe internet care să explice de ce Piersicuța bate câmpii, o să încerc să fac eu asta.

Vax Anti-anti-vaxx meme

O să-i spun P de acum înainte (ce să fac, nu-mi plac diminutivele, iar dacă i-aș spune tanti Felicia probabil că s-ar supăra). Pentru analiză o să folosesc în mare parte trei articole de-ale sale: Argumentele mele impotriva vaccinarii si legislatia din Romania (principalul), Lecție de biologie și adevăr pe Facebook și Minciunile profitabile ale stiintei (Partea I): Virusurile patogene. O să parcurg primul articol, dar o să fac incursiuni în celelalte. Să începem cu argumentele lui P.

Continue reading Piersicuța, un focar de dezinformare despre vaccinuri

Mit sau Real? Psi: Cele 5 etape ale durerii

Poveste:

La cei mai mulți oameni trecerea printr-o suferință intensă se realizează în cinci etape: negare, furie, târguială, depresie și acceptare.

Kübler-Ross series

Ce este?

Se spune că atunci când suferim o pierdere, de exemplu a unei persoane dragi, calea normală pe care o urmăm este formată din cinci etape:1

  1. Negare: nu putem să credem că n-o să mai vedem persoana dragă niciodată. Negarea ne ajută să trecem peste pierdere. Pe măsură ce pierderea e acceptată începe vindecarea;
  2. Furie: poate fi îndreptată înspre persoana decedată pentru că n-a avut grijă de ea, înspre doctori sau înspre noi înșine. Putem fi furioși că am fost părăsiți, lăsați singuri. Alte sentimente ce pot să apară împreună cu furia sunt panica, tristețea, învinuirea sau singurătatea, ce devin mai puternice pe măsură ce ne apropiem din nou de funcționarea normală;
  3. Târguială: apare când conștientizăm pierderea și începem să ne imaginăm mai multe scenarii de tip „dacă… atunci…” încercând să o aducem înapoi pe persoana pierdută. De exemplu, vrem să descoperim cauza bolii pentru a o preveni, sau vrem să împiedicăm accidentul, sau… ;
  4. Depresie: sentimentul pierderii devine dominant și ne simțim pustii, nu găsim rostul niciunui lucru și nici motivația pentru a face ceva. Depresia este o reacție prin care evităm (sau cel puțin amânăm) obișnuirea cu situația;
  5. Acceptare: este capacitatea de a accepta că persoana pierdută nu mai există, că acest lucru este permanent și că viața trebuie trăită în aceste condiții de acum încolo.

În engleză sunt numite the five stages of grieving, iar în română au fost traduse în mai multe feluri, printre care cele cinci etape ale durerii sau ale suferinței sau ale doliului; sau mai simplu, modelul Kübler-Ross.

Aceste cinci etape au fost propuse de Elizabeth Kübler-Ross în 1969 în urma experienței sale cu persoane care aveau boli incurabile și care au aflat acest lucru înainte de a muri. Kübler-Ross încerca să ajute aceste persoane să își accepte propria moarte. Modelul lui Kübler-Ross a fost inspirat dintr-un model anterior propus de John Bowlby. Niciunul dintre modele n-a fost, însă, dezvoltat ca urmare a studierii oamenilor care au pierdut pe cineva, ci a oamenilor care aveau boli în stadiu terminal.

De când au fost propuse, cele cinci etape au intrat în înțelepciunea populară. E suficientă o  căutare pe Google pentru a găsi aceste etape descrise. Un blog spune că „etapele durerii și ale doliului sunt universale, iar fiecare om le experimentează la un moment dat pe parcursul vieții”, deși mai apoi clarifică faptul că aceste etape nu se petrec într-o anumită ordine. Un alt blog le descrie, dar precizează ceea ce chiar Kübler-Ross a spus: etapele nu reprezintă un cadru rigid și fiecare răspuns la pierdere este unic. În episodul 11 din sezonul 2 din The Simpsons, Homer trece prin toate cele cinci etape după ce mănâncă sushi stricat și află că o să moară (n-am găsit un videoclip mai bun). Mai mult decât atât, aceste etape apar chiar și în cărțile de specialitate destinate asistenților sociali și le sunt predate și în general sunt acceptate în comunitățile medicale și psihologice.2

Așa că am devenit curios.

 

E un mit sau e real?

Ca să ne dăm seama dacă aceste etape sunt reale, înainte de toate trebuie să stabilim care este modelul. Ca să aibă utilitate ar trebui să nu fie o definție prea largă și să se refere la majoritatea oamenilor. O descriere de genul „fiecare trece peste suferință în felul său, unii trec prin etape, alții nu, unii trec prin unele etape, alții prin altele” nu ajută prea mult. O astfel de descriere nu poate fi falsificată pentru că orice s-ar întâmpla se potrivește cu descrierea și nu ne spune nimic nou. Așa că în acest articol o să consider următoarea descriere: la cei mai mulți oameni trecerea printr-o suferință majoră se realizează prin cele cinci etape.

Problema cu cele cinci etape este că nu au fost dezvoltate în mod empiric, adică nu au fost făcute experimente. Ele au fost propuse de Elizabeth Kübler-Ross ca urmare a experienței sale cu pacienți bolnavi în stare terminală. Dacă psihologia dorește să fie văzută ca o știință, ea trebuie să fie bazată pe dovezi.

Modelul celor cinci stadii n-a fost studiat foarte mult în mod științific, cea mai veche încercare de validare pe care am găsit-o fiind din 1980. Atunci, 193 de persoane văduve au fost intervievate și au fost colectate 151 de variabile despre ele. În urma analizei acestor variabile autorii au ajuns la concluzia că stresul asociat cu văduvia rămâne ani întregi uneori și nu par să existe etape separate de adaptare.3 Cu alte cuvinte, modelul Kübler-Ross nu este justificat.

Mai recent, în 2007, a fost făcut un studiu care a concluzionat că aceste etape există și a fost numit prima confirmare empirică a modelului.4 E foarte probabil să fie și singura confirmare empirică, așa că merită atenție specială. Au fost analizate 233 de persoane care au avut un membru al familiei care a murit din cauze naturale. Durata analizei a fost de doi ani. Rezultatele au arătat că fiecare dintre cele cinci etape are un punct în care, în medie, este la nivel maxim, iar apoi scade, cu excepția acceptării, care crește în continuu pe măsură ce trece timpul. Graficul care prezintă rezultatele arată cam așa:

Din Maciejewski et al. (2007)

Rezultatele studiului: prima etapă este neîncrederea, a doua este dorul, a treia este furia, a patra este depresia, iar a cincea este acceptarea.

Dacă ne uităm la grafic, pare impresionant. Este modelul Kübler-Ross cu mici diferențe (târguiala a fost înlocuită cu dorul și a schimbat locul cu furia). Deci modelul se confirmă, nu?

În realitate e un pic mai complicat. În imaginea de mai sus etapele au fost „normalizate” să aibă valori între 0 și 1. Înainte de normalizare, de exemplu, acceptarea creștea de la 4 la 5 în timp ce neîncrederea varia între 1,5 și 2. Cu alte cuvinte, acceptarea este întotdeauna mai mare, în medie, decât neîncrederea. De fapt, decât toate celelalte. Acceptarea e etapa predominantă. Graficul de mai sus induce în eroare. Există și alte critici. De exemplu, aproape o cincime dintre participanți care nu se potriveau modelului Kübler-Ross (aveau complicated grief disorder) au fost excluși de la început. Iar 168 dintre cei care au refuzat să participe au făcut asta pentru că „se simțeau bine” sau pentru că nu au fost interesați. Cu alte cuvinte, nu au fost luați în considerare cei care n-au trecut prin aceste etape. În total, în jur de 40% dintre posibilii participanți n-au fost luați în considerare în analiza finală. Mai mult, autorii n-au ținut cont de existența unor alte probleme de sănătate mentală (cum ar fi tulburarea depresivă majoră sau demența) și nu au luat în considerare factorii sociali (religiozitatea participanților, așteptările societății occidentale de la un văduv). În plus, mai există și probleme în felul în care autorii au ales să analizeze datele.5

Așadar, studiul pare să aibă probleme importante ce pun semne de întrebare asupra rezultatelor. Pentru clarificarea lucrurilor e nevoie ca studiul să fie replicat. Din fericire, acest lucru s-a întâmplat în 2010 când Holland și Neimeyer au analizat 614 indivizi, din medii etnice diverse, care au ajuns în doliu și din cauze naturale și din cauze violente. Rezultatele au fost următoarele: susținerea pentru modelul celor cinci etape este limitată, în timp ce atribuirea unui sens (sensemaking) a prezis mult mai bine rezultatul. Capacitatea oamenilor de a își înțelege situația și de a învăța din experiență este ceea ce îi face să treacă mai ușor peste suferință, nu trecerea timpului.6 Această descoperire a fost confirmată un an mai târziu.7

Alte studii au arătat că multă lume nu trece prin toate etapele, iar ordinea etapelor variază, existând chiar oameni care le parcurg invers.8 La toate acestea se adaugă și cercetarea care nu și-a propus să analizeze cele cinci etape, ci direct suferința în urma unei pierderi. De exemplu, un studiu a descoperit că susținerea din partea familiei și prietenilor reduce depresia dar nu dorul, în timp ce o relație mai bună cu persoana decedată înseamnă un dor mai mic, dar nu are efect asupra depresiei.9 De asemenea, există o relație între suferință și acceptare: dacă una crește, cealaltă scade;10 ceea ce nu e surprinzător.

Există oameni care nu trec prin depresie în urma unei pierderi și asta nu înseamnă că e ceva în neregulă cu ei.11 De fapt, ceea ce modelul celor cinci etape nu ia în considerare este reziliența – capacitatea oamenilor de a își reveni, de a se redresa după o lovitură emoțională. Din cauză că majoritatea cunoștințelor despre doliu vin din observarea oamenilor care caută tratament, reziliența a trecut neobservată pentru multă vreme și este, e fapt, mai comună decât se credea.12

Reacțiile oamenilor în fața unei pierderi variază substanțial. George Bonanno a dezvoltat în mod empiric patru traiectorii: disfuncție cronică, recuperare, reziliență și reacții întârziate. Factorii ce promovează reziliența sunt diversificați, de la temperament și personalitate, la factori demografici (vârstă, sex, nivel de educație) și până la factori sociali (susținerea din partea familiei).13 Un astfel de model este mult mai util decât cele cinci etape. Și dacă tot suntem la subiect, în cazul celor ce ajung pe traiectoria disfuncției cronice (complicated grief) s-a dovedit a fi utilă terapia cognitiv-comportamentală.14

În prezent, modelul celor cinci etape este considerat un mit,15 prin urmare și concluzia mea.

 Kübler-Ross Mit

 

Recomandări:

The Science of Resilience: Exploring the Process of Grieving from a New Perspective. A Conversation with George A. Bonanno

Five Fallacies of Grief: Debunking Psychological Stages de Michael Shermer în Scientific American, 2008.

Capitolul despre cele cinci etape ale durerii din 50 Great Myths of Popular Psychology de Scott O. Lilienfeld.

The Other Side of Sadness (2009) de George Bonanno;

 

Note:

1: Kübler-Ross (1969); Grover & Fowler (2011): pg. 11-12;
2: Holman et al. (2010); Lilienfeld et al. (2009): Myth #10;
3: Barrett & Schneweis (1980);
4: Maciejewski, Zhang, Block & Prigerson (2007);
5: Silver & Wortman (2007);
6: Holland & Neimeyer (2010);
7: Neimeyer (2011);
8: Bello-Hass et al. (2002); Copp (1998);
9: Stroebe et al. (2010);
10: Prigerson & Maciejewski (2008);
11: Wortman & Silver (1989);
12: Bonanno (2004);
13: Bonanno & Mancini (2008);
14: Boelen et al. (2007);
15: Wortman & Boerner (2007); Friedman & James (2008);

 

Referințe:

Barrett, Carol J and Schneweis, Karen M (1980). An Empirical Search for Stages of Widowhood. OMEGA–Journal of Death and Dying, Vol 11, No. 2, pp. 97-104, DOI: 10.2190/T9GT-QJCU-ADJP-37ER (Abstract)

Bello-Hass, V. D., Bene, M. D., & Mitsumoto, H. (2002, December). End of life: Challenges and strategies for the rehabilitation professional. Neurology Report. (Abstract)

Boelen, Paul A.; de Keijser, Jos; van den Hout, Marcel A.; van den Bout, Jan (2007). Treatment of complicated grief: A comparison between cognitive-behavioral therapy and supportive counseling. Journal of Consulting and Clinical Psychology, Vol 75(2), Apr, 277-284. http://dx.doi.org/10.1037/0022-006X.75.2.277 (Abstract)

Bonanno, George A. (2004). „Loss, trauma, and human resilience: have we underestimated the human capacity to thrive after extremely aversive events?„. The American Psychologist 59 (1): 20–8. doi:10.1037/0003-066X.59.1.20. PMID 14736317.

Bonanno, George A. (2009). The Other Side of Sadness: What the New Science of Bereavement Tells Us About Life After Loss. Basic Books, A Member of the Perseus Books Group;

Bonanno, George A, Mancini, Anthony D (2008). The Human Capacity to Thrive in the Face of Potential Trauma. PEDIATRICS Vol. 121 No. 2 February 1, pp. 369-375, doi: 10.1542/peds.2007-1648 (Abstract)

Copp, G. (1998). A review of current theories of death and dying. Journal of Advanced Nursing, 28, 382–390. (Abstract)

Friedman, Russell; James, John W (2008). „The Myth of the Stages of Dying, Death and Grief„. Skeptic Magazine 14 (2): 37–41.

Grover, Rovert J., Fowler, Susan G. (2011). Helping Those Experiencing Loss: A Guide to Grieving Resources. Libraries Unlimited, 1st Edition, ISBN-10: 1598848267. (Online)

Holland JM, Neimeyer RA (2010). An examination of stage theory of grief among individuals bereaved by natural and violent causes: a meaning-oriented contribution. Omega (Westport); 61(2):103-20. (Abstract)

Holman, E. A., Perisho, J., Edwards, A. and Mlakar, N. (2010), The myths of coping with loss in undergraduate psychiatric nursing books. Res. Nurs. Health, 33: 486–499. doi: 10.1002/nur.20407 (Abstract)

Kübler-Ross, Elizabeth (1969), On Death & Dying. Simon & Schuster/Touchstone (Online);

Lilienfeld, Scott O., Steven Jay Lynn, John Ruscio, Barry L. Beyerstein (2009). 50 Great Myths of Popular Psychology: Shattering Widespread Misconceptions about Human Behavior. Wiley-Blackwell, ISBN-10: 1405131128. (Online EPUB version).

Maciejewski, Paul K.; Zhang, Baohui; Block, Susan D.; Prigerson, Holly G. (2007). „An Empirical Examination of the Stage Theory of Grief„. JAMA 297 (7): 716–23. doi:10.1001/jama.297.7.716. PMID 17312291.

Neimeyer RA (2011). Reconstructing meaning in bereavement. Riv Psichiatr. Sep-Dec; 46(5-6):332-6. doi: 10.1708/1009.10982. (Abstract)

Prigerson, Holly G., Maciejewski, Paul K. (2008) Grief and acceptance as opposite sides of the same coin: setting a research agenda to study peaceful acceptance of loss. The British Journal of Psychiatry 193: 435-437 doi: 10.1192/bjp.bp.108.053157

Silver RC, Wortman CB. The stage theory of grief. JAMA 2007; 297: 2692.

Stroebe W, Abakoumkin G, Stroebe M (2010). Beyond depression: yearning for the loss of a loved one. Omega (Westport); 61(2):85-101. (Abstract)

Wortman, C.B., & Boerner, K. (2007). Beyond the myths of coping with loss: Prevailing assumptions vs. scientific evidence. In: H.S. Friedman, & R.C. Silver(Eds.), Foundations of health psychology (pp. 285–324). Oxford, UK: Oxford University Press.

Wortman, C. B., & Silver, R. C. (1989). The myths of coping with loss. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 57, 349–357 (Abstract)