Despre

Ce-aș putea scrie despre mine?…

Sunt interesat de lucrurile pe care le cred oamenii fără să aibă dovezi suficiente. De ce sunt interesat? Pentru că și eu am avut o perioadă când am crezut tot felul de lucruri. Acum sunt sceptic, dar mai demult… De exemplu, credeam în multe conspirații (atentatele de la 11 septembrie, experimentul Philadelphia, masonii conduc lumea, iluminații conduc lumea, evreii conduc lumea, etc; dar nu reptilienii! n-am mers așa departe), credeam în „puterea minții” (de la chi-ul artelor marțiale, la puterea de vindecare, la telechinezie, premoniție etc.), în „forța a 5-a a lui Einstein”, credeam că extratereștrii ne vizitează (dar eram reticent la filmările și pozele cu OZN-uri), credeam că medicina alternativă funcționează, aveam de gând să cred în chakre (dar, din fericire, am devenit sceptic între timp), i-am dat o șansă „Secretului” (și aia a fost singura) și am fost pe punctul de a renunța la teoria evoluției (dacă mi s-ar fi prezentat dovezi convingătoare)… .

Documentarul care m-a făcut conspiraționist (și fan al ezoterismului pe urmă): Zeitgeist; Documentarul care m-a făcut sceptic: Expelled: No Intelligence Allowed. Nu glumesc! Mi s-a părut atât de prost documentarul că m-a făcut să-mi pun multe întrebări. Și tot pe-acolo am aflat și de Michael Shermer. După ce-am văzut Expelled am rămas întrebându-mă ce-i aia „intelligent design”.

Altceva… m-am născut în 1988 și … sunt rac! (asta ar trebui să vă spună totul despre mine, dacă credeți că astrologia funcționează).

Sunt sceptic pentru că încerc să am o gândire critică:

13 comentarii Add your own

1. impactlme | 21 decembrie, 2010 la 16:21

Eu ma regasesc, sunt in perioada in care tind sa cred o multime din lucrurile pe care le-ai scris acolo … si aia cu reptilienii, inuaki si anunnaki, imi pare chiar logica ) .

Intodeauna mi-am dorit sa stiu in ce crede un sceptic convins, deci: tu in ce crezi ? sau nu crezi in nimic ?

P.S : Eu scriu de pe contul clubului de voluntariat la care is, blog pe care te invit, daca crezi ..ca vrei.
Răspunde
2. alexthyme | 21 decembrie, 2010 la 16:45

Interesant. Eu am devenit sceptic tocmai pentru că am avut aceeași curiozitate: de ce sunt unii sceptici? Despre inuaki nu știu aproape nimic, dar cândva în viitor poate o să încerc să aflu mai multe.

Ce crede un sceptic.
Pe scurt: crede în lucrurile dovedite. Acum, îmi dau seama că prin „dovedit” s-ar putea să înțelegem ceva diferit. Pentru mine dovedit este ceva care a fost supus testelor (prin care s-a încercat și confirmarea și infirmarea lui) și care a rezistat. De exemplu când vine vorba de medicină alternativă mi se pare necesar ca un leac sau o tehnică să treacă teste oarbe sau dublu-oarbe (ex.: http://www.youtube.com/watch?v=aSP2OMiFxhg ) și asta din cauză că oamenii se pot înșela.
Sunt sigur că și tu cauți adevărul, și eu fac același lucru, doar că avem metode diferite. Eu încerc să elimin erorile pe care le face mintea umană (ex: Disraționalia). Nu știu cât de bine reușesc, dar încerc.
Și, probabil cel mai important: încerc să găsesc metode prin care să nu fiu înșelat de alții. De ex. oricine poate să spună orice, cum ar fi că a fost spion și un guvern are niște planuri malefice. Poate este așa, dar ca să îl cred am nevoie de mai mult, tocmai pentru că aproape oricine poate inventa ceva (nu neapărat intenționat). Sau cineva poate să vadă o lumină pe cer. Pentru mine o lumină pe cer este doar un OZN (Obiect zburător Neidentificat. Aș vrea să văd extratereștri, chiar aș vrea, dar tocmai de-aia mă las convins mai greu și în lipsa unor dovezi clare rămân la stadiul de „nu știu” (lucru foarte greu pentru unii, din câte am observat (nicio aluzie)).
Un sceptic nu spune că nu există paranormal, conspirații, supranatural etc. Un sceptic spune că nu a văzut încă dovezi convingătoare să creadă diverse propuneri.
P.S.: o să mă uit pe blogul clubului, dar probabil mai târziu că acum trebuie să plec.
Răspunde
3. Aml | 4 noiembrie, 2011 la 19:54

Din cate observ,tu escaladezi extremele cu placere.La un moment dat ai crezut atatea si atatea si acum nu mai crezi in nimic(nimic din ce n-a vazut ochiul)..

Nu vrei sa auzi de nimic dovedit,nimic care n-a fost testat stiintific,dar daca te-ai gandi ca tocmai stiinta este cea mai imprecisa,ca teoriile raman valabile pana apar alte demonstratii,alte dovezi nu ai mai fi atat de sigur pe picioarele tale de persoana sceptica.

Te-ai gandit ca poate cea mai mare conspiratie e insasi invalmaseala de conspiratii,pe care oamenii le cred,le infloresc si le “demonstreaza” ?

Si modul critic de a privi lumea e nociv? Nu faci decat sa cauti prin lucruri descoperite de altii si le alegi pe cele credibile in functie de criterii proprii,cred ca ai invata mai multe daca ai pune manuta sa le descoperi tu insuti.
Răspunde
4. alexthyme | 8 noiembrie, 2011 la 15:45

Nu escaladez extremele cu plăcere, doar că înainte nu aveam o metodă bună de a diferenția între lucrurile credibile și cele necredibile. Acum cred că am găsit o metodă bună. Dacă e sau nu e, rămâne de văzut.
Vreau să aud și de lucruri nedovedite științific, de ex. de artă, de imaginație, de creativitate. Sunt foarte frumoase, doar că nu trebuie confundate cu lucrurile reale, practice.
Știința nu e perfectă, dar nu știu altă metodă mai bună. Imaginează-ți un peisaj cu munți, cu multe vârfuri și multe văi. Vârfurile sunt învăluite în nori și nu se vede care e mai înalt. Unora le place să își aleagă un vârf de la început și să rămână acolo. Alții au nevoie de niște criterii pentru a-și alege muntele, așa că se apucă să cerceteze și încep să se urce pe cel mai promițător vârf. La un moment dat s-ar putea să își dea seama că au greșit și că vârful din dreapta este mai înalt, așa că se dau jos și se urcă pe acela. Cu timpul o să găsească vârfuri din ce în ce mai înalte. Cam așa funcționează știința. Alternativa e să ne alegem un vârf după cum „simțim” (adică la întâmplare) și să ne uităm la ceilalți care tot încearcă și să ne asigurăm că noi l-am nimerit pe cel mai înalt. Chiar dacă e mai greu, prefer metoda științifică.
Dacă apar dovezi puternice că, de ex., teoria relativității e greșită, atunci o să fiu bucuros că ne apropiem mai mult de adevăr (felul în care funcționează lumea). Dacă apare cineva și ZICE că tr. relativității e greșită, o să-l ignor pt. că e doar unul care crede că muntele lui e cel mai înalt.
Modul critic de a privi lumea nu e nociv, toți facem asta. Nici tu nu crezi orice, și tu ai niște criterii după care crezi anumite lucruri și nu le crezi pe altele. Și eu aleg în funcție de criterii proprii, și tu. Problema e care sunt criteriile cele mai potrivite…
Unele lucruri nu pot fi re-descoperite de fiecare. Cum ar fi dacă la facultatea de construcții, viitorii ingineri ar fi puși să descopere ei (fără niciun ajutor) care e betonul cel mai bun? N-ar fi deloc practic. Probabil exemplu ăsta ți se pare exagerat și vrei să-mi zici că te refereai la lucruri mai personale, de tip „cine sunt?”. E destul să mă uit la filozofie de-a lungul timpului și să văd că nu s-a făcut mare progres când vine vorba de răspunsuri. Sau la religii. Fiecare cu părerea lui și nimeni nu are nicio metodă de a-i convinge pe ceilalți.
Dar aș fi interesat dacă mi-ai putea spune cum să descopăr eu acele lucruri despre care vorbești…
Răspunde
5. Webber | 12 noiembrie, 2011 la 01:57

Nu escaladez extremele cu plăcere, doar că înainte nu aveam o metodă bună de a diferenția între lucrurile credibile și cele necredibile. Acum cred că am găsit o metodă bună. Dacă e sau nu e, rămâne de văzut.
Vreau să aud și de lucruri nedovedite științific, de ex. de artă, de imaginație, de creativitate. Sunt foarte frumoase, doar că nu trebuie confundate cu lucrurile reale, practice.
Știința nu e perfectă, dar nu știu altă metodă mai bună. Imaginează-ți un peisaj cu munți, cu multe vârfuri și multe văi. Vârfurile sunt învăluite în nori și nu se vede care e mai înalt. Unora le place să își aleagă un vârf de la început și să rămână acolo. Alții au nevoie de niște criterii pentru a-și alege muntele, așa că se apucă să cerceteze și încep să se urce pe cel mai promițător vârf. La un moment dat s-ar putea să își dea seama că au greșit și că vârful din dreapta este mai înalt, așa că se dau jos și se urcă pe acela. Cu timpul o să găsească vârfuri din ce în ce mai înalte. Cam așa funcționează știința. Alternativa e să ne alegem un vârf după cum „simțim” (adică la întâmplare) și să ne uităm la ceilalți care tot încearcă și să ne asigurăm că noi l-am nimerit pe cel mai înalt. Chiar dacă e mai greu, prefer metoda științifică.
Dacă apar dovezi puternice că, de ex., teoria relativității e greșită, atunci o să fiu bucuros că ne apropiem mai mult de adevăr (felul în care funcționează lumea). Dacă apare cineva și ZICE că tr. relativității e greșită, o să-l ignor pt. că e doar unul care crede că muntele lui e cel mai înalt.
Modul critic de a privi lumea nu e nociv, toți facem asta. Nici tu nu crezi orice, și tu ai niște criterii după care crezi anumite lucruri și nu le crezi pe altele. Și eu aleg în funcție de criterii proprii, și tu. Problema e care sunt criteriile cele mai potrivite…
Unele lucruri nu pot fi re-descoperite de fiecare. Cum ar fi dacă la facultatea de construcții, viitorii ingineri ar fi puși să descopere ei (fără niciun ajutor) care e betonul cel mai bun? N-ar fi deloc practic. Probabil exemplu ăsta ți se pare exagerat și vrei să-mi zici că te refereai la lucruri mai personale, de tip „cine sunt?”. E destul să mă uit la filozofie de-a lungul timpului și să văd că nu s-a făcut mare progres când vine vorba de răspunsuri. Sau la religii. Fiecare cu părerea lui și nimeni nu are nicio metodă de a-i convinge pe ceilalți.
Dar aș fi interesat dacă mi-ai putea spune cum să descopăr eu acele lucruri despre care vorbești…
+1
Răspunde
6. Sofia D. | 19 noiembrie, 2011 la 10:27

iti mai recomand, in caz ca nu le stii deja – si se pot gasi si in audiobook format : The Invisible Gorilla, Predictable Irrational, Why people Believe Weird Things

in acelasi timp poate ca ai inteles deja ca oamenii au nevoie de autominciuni, ca in final totul e o nebunie fie in doi – dragostea, sau in masa – religie, societate. si ca oamenii nu trebuiesc “treziti” daca ei nu iti cer express asta, pentru ca altfel vor deveni povara ta. “caderea din raiu”-ul credintelot e una foarte dureroasa pentru multi.

oamenii care sunt religiosi, cei care se supraevalueaza pe ei si partenerul lor, sunt oamenii care in studii fac procentul celor mai fericiti

restul, cei care sufera de depressive realism, desi sunt mai constienti de ei si capacitatile lor, tind sa fie mai depresivi.
Răspunde
7. alexthyme | 19 noiembrie, 2011 la 15:30

Mersi de recomandări, le-am citit/ascultat deja și mi-au plăcut.

Oamenii au nevoie de autominciuni dar nu toți și nu de orice fel de autominciuni. Dragostea poate fi simțită și dacă știm că este produsul eliberării unor substanțe în creier sau că este rezultatul evoluției. Poate fi simțită la fel de intens. În schimb, unele credințe nu mai pot fi simțite odată ce sunt explicate (chiar și parțial). De exemplu, eu mi-aș dori să am puteri psihochinetice, dar nu fac orice să mă amăgesc că am. N-am, asta e, caut altceva.
Sunt oameni care au nevoie să creadă de ex. în viața veșnică, dar sunt și unii care vor să știe dacă există motive să creadă. Eu când am devenit sceptic simțeam nevoia de a ști. Cred că sunt mulți alții la fel ca mine și pentru ei scriu din când în când pe-aici; pentru ceilalți încă nu știu care ar fi abordarea potrivită.

Pentru mine „căderea din rai”-ul credințelor a fost o eliberare. Nevoia de cunoaștere e „nebunia” mea. Plus că pot să fiu și visător în același timp.
Răspunde
8. monicas10 | 30 noiembrie, 2011 la 02:06

Deci, da. Mici goluri pe care le pot umple.. Le fac cadou, din nebunia mea de a afla răspunsuri la „de ce”-uri.
Despre reptilieni, extratereștrii, etc. citește aici:
http://www.scribd.com/doc/51573954/Interviu-Cu-Aryana-Havah
Niște explicații foarte interesante le-am găsit în emisiunile lui Bashar… o parte sunt și traduse.
Era să uit… uite opiniile unui alt rac. ca și tine:

Mai am și altele…
Răspunde
- 9. alexthyme | 30 noiembrie, 2011 la 11:31
  
  Nu sunt goluri pe care să le umplu. Şi chiar dacă ar fi, nu aş vrea să le umplu cu iluzii.
  Bashar şi Gregg Braden sunt oameni cu multă imaginaţie şi mult farmec, ştiu să vorbească astfel încât să atragă oamenii, în special pe cei care au goluri de umplut. Sunt un fel de politicieni – ştiu ce să spună, dar nu prea ştiu ce spun. Îmi sunt cunoscuţi, ei şi alţi „înţelepţi”, şi înţeleg (parţial) de ce au succes.
  Gândeşte-te că nu toţi cei ce spun ce vrem să auzim au şi dreptate.
10. monicas10 | 2 decembrie, 2011 la 07:37

Și dacă au?
http://www.ted.com/talks/simon_sinek_how_great_leaders_inspire_action.html
Răspunde
11. alexthyme | 6 decembrie, 2011 la 00:54

Bun, sunt de acord cu faptul că unii sunt lideri și pot influența oameni mai bine decât alții. Iar unii îi influențează în bine, produc schimbări majore. Problema este că mult mai mulți cred că fac parte dintre aceia, și nu fac parte. Sunt foarte mulți care vor să devină lideri. Unii reușesc, alții nu. Și dintre cei care reușesc nu înseamnă că toți promovează lucruri bune. De ex. Hitler a avut mare succes, a convins multă lume, dar asta nu-i validează ideile. Nu toți au idei periculoase, unii au idei inutile sau mai-știu-eu-cum. Foarte puțini au idei valoroase.
Problema este cum îi diferențiem pe cei cu idei valoroase de cei cu idei inutile. Trebuie să avem niște criterii, nu doar să spunem „Și dacă au?”.
Răspunde
12. monicas10 | 8 decembrie, 2011 la 12:16

Lucrurile sunt mult mai simple decât par, nouă ne place să complicăm lucrurile.
Deci:
1. Atunci când crezi TU în ceva, conform legii atracției (și e doar una dintre legile după care funcționează Universul) vei găsi și „imagini” ale tale care au aceleași convingeri și/sau credințe.
2. Liderii au o caracteristică foarte importanță: cred în ei înșiși. Exact despre asta era vorba în filmulețul pe care ți l-am trimis.
3. Mi-a plăcut tare mult o replică dintr-un film de acțiune. Replica a venit din partea lui Steven Seagal: „toată lumea vrea să fie șef… cine e gata să plătească și prețul?”. Căci da, întotdeauna există un preț. Iar despre asta se spun puține, inclusiv în „Secretul”.
4. Ideile pe care le-a avut Hitler le găsești în testamentul lui politic. Ce avea el în plus era deschiderea extraordinară pe primele trei chackre. De acest lucru s-a folosit nobilimea germană…
5. Ideea este și rămâne la stadiul de idee atunci când omiți să treci la acțiune. Grecii au definit starea asta „entheos” și e tradusă prin „entuziasm”. Dacă pornești de la premiza că o idee e inutilă, atunci în mod sigur orice acțiune pe care o faci în direcția respectivă se va solda cu un eșec. Pentru tine. Pentru altcineva funcționează!
6. Fiecare om are dreptul să-și stabilească criteriile. Unele rămân aceleași, altele se schimbă… În fine, mă opresc aici. Țin cont de cele afirmate de tine un pic mai sus: ești plin! OK!
Răspunde
13. alexthyme | 12 decembrie, 2011 la 20:06

1. Chiar dacă ești convinsă că „legea atracției” funcționează, s-ar putea să fie doar o iluzie. S-ar putea ca prin moduri mult mai „naturale” să găsești lucruri și oameni asemănători, nu e neapărat nevoie de o lege a universului.
2. Aici e problema. Da, liderii cred în ei înșiși, sunt de acord cu asta, dar pe lângă ei există o mulțime de oameni care deși cred la fel de mult în ei înșiși nu ajung lideri. Faptul de a crede în tine însuți nu garantează că ai și dreptate. Optimismul este bun, dar nu exagerat. Multă lume îl dă exemplu pe Einstein ca dovadă a unui om care a crezut în ideile lui și „s-a luptat” cu toți ceilalți care nu-l credeau. În realitate Einstein a trebuit să dovedească (sau să aștepte ca alții să dovedească) teoriile lui, care ar fi putut să fie greșite. Faptul că el credea în ele nu garantează că erau adevărate. Puteau fi greșite. Și gândește-te câți alții cred (puternic) în ideile lor. E plin de oameni cu idei, care se auto-declară „noii” Einsteini și au idei complet inutile. Aici e problema: trebuie să facem o selecție, o filtrare. Pe mine filtrul mă interesează.
3. Nu toată lumea vrea să fie șef Unii au alte idealuri.
4. Aș fi curios de unde ai aflat despre deschiderea chakrelor la Hitler. Fiind sceptic, sunt curios.. deci, poți să-mi zici mai multe despre cine a zis și de unde a știut câte și care chakre s-au deschis?
5. De acord.
6. De acord.

Nu sunt plin. Am zis doar că nu îmi vin în minte goluri pe care să le umplu. Nu e nimic pe care să simt nevoia imediată să îl umplu. Și dacă găsesc câte un gol nu îl umplu cu orice.

P.S.: Nu te supăra (mi-ai dat impresia că te-ai supărat un pic). Doar discutăm, nu te atac pe tine personal, vorbesc în general.
Răspunde