Întâlnirea mea cu un paranoic

Cândva prin luna iulie am mers cu trenul acasă, și am nimerit într-un compartiment cu un om care la început părea normal. În același compartiment mai erau o fată pe care o cunoșteam și trei persoane pe care nu le cunoșteam. În continuare o să vă descriu interacțiunea mea cu acea persoană paranoică. Menționez că nu era doar un om care crede că americanii n-au fost pe Lună, era un paranoic cu probleme reale, dar m-a făcut să gândesc un pic mai altfel. Întâmplarea mi-am notat-o a 2-a zi, ca să nu uit sau să mi se contamineze amintirile. A, și pentru că nu-i știu numele, o să-l numesc Ion.

La început nu s-a remarcat prin nimic, stând pe hol pentru că erau multe bagaje înăuntru și nu vroia să se înghesuie, a venit înăuntru doar o dată pentru a-și lua plasa și după un timp pentru a o pune la loc, moment în care a zis că și-a aranjat dulciurile și bomboanele pentru că îi place să le aibă în ordine și că băiatul de pe hol (care avea loc în același compartiment cu noi) este rău. Eu am interpretat asta cu sensul de „nesimțit”, poate i-a zis ceva nepoliticos. Mai târziu aveam să aflu că nu era doar atât. După ce-a mai stat o vreme afară din compartiment, Ion, un om de 55 ani (atât a zis că are, deși părea un pic mai bătrân), cu părul sub formă de chică, s-a întors în compartiment profitând de faptul că erau locuri libere (pe lângă locul lui, unde își ținea plasa). S-a așezat lângă mine, eu ascultam o carte în căști, așa că nu eram prea atent. Chiar și așa, l-am auzit de vreo 10 ori (nu exagerez!) spunându-i unei femei că se duce la Alba și „mă așteaptă frati-mio-n gară cu mașina”. Stătea 2-3 minute și pe urmă iar zicea lucruri pe care le-a mai zis. Când Ion a aflat că doamna merge în Moldova a început să îi povestească de „prostul de frati-mio care s-a «măritat» cu o moldoveancă” și să se laude că el are bani și întotdeauna când merge la fratele său îi duce bani. Fără el, fratele lui ar fi murit de foame. Pe urmă a continuat „interogatoriul” cu doamna respectivă (care încerca să-l ignore), întrebând-o  ce caută prin Timișoara, unde a fost (a fost să-și viziteze un fiu). Doamna i-a spus, după insistențe, că fiul ei locuiește în zona „Dacia”, moment în care Ion a început să se laude că toată lumea îl cunoaște prin „Dacia”, are un magazin etc. și pe urmă a insistat să afle adresa exactă unde locuiește fiul doamnei (pentru că, zicea el, îi cunoaște pe toți). N-a aflat-o. În tot acest timp a continuat să ne spună că îl așteaptă frate-său în gară cu mașina.

După ce doamna a plecat până afară (și după ce a întrebat-o insistent unde se duce), a început să vorbească cu mine și, ca să nu fiu nepoliticos, mi-am scos căștile din urechi și l-am ascultat. M-a întrebat unde merge (da, unde merge el). I-am spus că „la Alba” și atunci mi-a amintit „mă așteaptă frati-mio-n gară cu mașina” și mi-a zis să îi spun când trebuie să coboare, la care i-am răspuns că eu cobor înainte, deci n-am cum să-l anunț. Următoarea jumătate de oră (cel puțin) a decurs în felul următor: el îmi spunea că îl așteaptă frate-său în gară cu mașina și să îi spun când să coboare, eu îi spuneam că eu cobor înainte. Trebuie să menționez că sunt foarte calm în general și am fost mai mult interesat decât enervat de comportamentul său. Încercam să-mi dau seama dacă are doar o problemă de memorie sau e ceva mai mult. Era ciudat și că ne zicea că e doar un „bătrân nebun”.

După ce mi-a mai povestit despre familia lui (cât de proști sunt – în afară de el, bineînțeles), a insistat ca fata (pe care o cunoșteam) să-și pună bagajul aproape de locul lui (unde avea el bilet), ca să stea mai comfortabil, fata a zis că nu e nevoie, că poate sta și așa, dar Ion a insistat și așa că i-am mutat bagajul cu 10 cm mai aproape, pentru că părea să fie foarte afectat că nu facem ce vrea el (către fată: „Vrea să facă omu’ un bine, să te ajute, și tu stai și rânjești acolo. Vrea omu’ să vă ajute și nu vă pasă, stați cu căștile-n urechi și ascultați muzică..”).

Gândirea paranoică (și delirantă)

Am remarcat la el o tendință de a observa fiecare detaliu și de a îl interpreta într-un mod personal (uneori ca un atac asupra lui). De exemplu, stătea lângă mine și eu îmi țineam o mână pe genunchi și când m-a întrebat ceva am făcut un gest cu mâna –am întors mâna cu palma  în sus și pe urmă am pus-o la loc– cu sensul de „nu știu”, fără să conștientizez că am făcut asta (Paul Ekman numește astfel de gesturi „embleme”), iar Ion a început să mă întrebe de ce fac asta, îmi bat joc de el?, nu-l cred?, am ceva cu el?. Eu nu știam ce am făcut, dar mi-am dat seama repede pentru că am făcut din nou același gest (pentru că, din nou, nu știam despre ce e vorba!). Am încercat să-i explic că însemnă „nu știu”, dar n-a părut prea convins. Am mai observat că spunea lucruri foarte neclare și se aștepta să îl înțelegem ca și când ar fi spus ceva foarte clar. Făcea aluzii care erau imposibil de descifrat și trebuia să mi le explice (deși nu țineam neapărat). Pe urmă a început să-și țeasă propria închipuire: pentru că eu o cunoșteam pe fata din compartiment, îi mai zâmbeam (bine, zâmbeam când îl auzeam pe Ion ce zice, dar nu râdeam) și el a început să creadă că o iubesc și ea mă iubește. Fiindcă ea avea căști în urechi, Ion îmi zicea mie că mie (nu lui) îmi place de ea (îi spuneam că nu), mă întreba dacă e frumoasă (îi ziceam că da), îmi zicea să mă duc să o pup (eu refuzam); practic, toate semnele indicau că eu n-o iubesc și că n-am nicio intenție cu ea (doar o cunoșteam și coboram în aceeași stație). Orice om normal ar fi acceptat că presupunerea lui e falsă. Nu însă și Ion. A început să dea importanță fiecărui gest de-al ei (se uită la telefon, schimbă melodia pe care o ascultă, se uită pe geam, își mișcă mâna, se uită către noi etc.) și a început să-mi explice că e vorba de telepatie, că eu, de fapt, mă gândesc la ea și ea atunci zâmbește (sau face ceva, orice), asta pentru ca eu și ea să ne ascundem de el. Îmi zicea „Gândește-te la ea!” și dacă ea își muta privirea de pe telefon pe geam, pentru el era dovada absolută că are dreptate. Văzând că se afundă tot mai mult în propria lui închipuire am încercat să-i explic că telepatia nu funcționează, deci ceea ce-și imaginează el e fals. Bineînțeles că n-am reușit, ba chiar acum când eu încercam să neg, era mai convins că are dreptate.

Conspiraționiștii fac trei presupuneri despre cei care nu cred conspirațiile, în ordinea următoare:

–        Sunt neinformați (nu știu ce se întâmplă);

–        Sunt proști (nu au capacitatea de a înțelege sau de a acționa);

–        Sunt răi (fac parte din conspirație);

Am observat la Ion o evoluție exact în această ordine, din câte mi-am dat seama din comportamentul său. El avea o idéé fixă (anume că eu o iubesc pe fata respectivă) și nimic nu îl putea convinge că greșește, așa că a încercat să le spună și altora Adevărul™, inclusiv mie (presupunea că nu știu ceea ce simt). Pe urmă, văzând că nu sunt de acord cu el, nu-i accept presupunerile, a început să creadă că sunt prost (în acest caz: timid, și nu am curaj să-i spun fetei ceea ce simt) și a încercat să ne cupleze. De asemenea, a început să-mi povestească despre suscesul lui la femei, despre cele (cel puțin) 2 neveste ale sale (plus copii), una în Sibiu, alta în Galați, despre cum e el bărbat adevărat, cum a făcut armata și avea amante, despre greșeala de a se însura și, într-un delir gradual, despre cum „f**ea tot ce prindea”. El era (a fost în tinerețe) bărbatul adevărat, nu eu care nu vroiam să sar pe fata aia acolo în tren ca să-i fac lui pe plac. Recunosc că în momentele astea mă gândeam să îl întreb despre fantome sau conspirații, dar n-am reușit. Poate e mai bine așa, că dacă ajungeam să mă contrazic cu el pe tema conspirațiilor doar agravam lucrurile. Și nu vroiam să agravez lucrurile, pentru că părea prietenos… poate prea prietenos, când îmi punea mâna pe picior și mă punea să bat palma cu el de două ori pe minut. Asta era probabil din cauza băuturii (mi-a oferit și mie dar am refuzat). Eu am început să mă uit pe geam, care se afla în direcția opusă lui Ion, sperând că dacă vede că îl ignor o să tacă. Tot ce-am reușit să fac a fost să îi îndrept atenția către fata din compartiment, la care se srâmba și pe care a pus-o să-și scoată căștile din urechi ca să îl asculte. A ținut-o un pic de vorbă și pe urmă s-a oprit. Nu pentru mult timp însă, pentru că a început să mă întrebe unde merge (el, nu eu) și din nou povestea cu „să-mi zici când să mă dau jos, că m-așteaptă frati-mio-n gară, cu mașina”. Printre altele mi-a spus și să mă uit la „nesimțitul ăla” de afară –călătorul acela cu care nu se înțelegea el–, care zâmbea.

Pe urmă a început să ne întrebe când ne căsătorim, noi i-am zis că nu știm și ne-a întrebat de ce nu ne căsătorim mâine, ca și când ar fi fost evident că trebuie să ne căsătorim mâine. Apoi a început să ne spună că are bani și că trebuie să-l invităm la nuntă pentru că o să ne dea mulți bani. Ca să vă faceți o idéé despre gândurile lui haotice, după vreun minut m-a întrebat dacă am bani sau dacă au părinții mei bani; i-am zis că nu, dar parcă nici n-ar fi auzit ce-am zis, a continuat spunându-mi că fata îmi vrea doar banii, că așa sunt toate, iar el e trecut prin viață și știe, că și după banii lui au umblat femeile. Nu cred că-i nevoie să precizez, dar nu părea nicidecum un om bogat. Pe urmă ne-a întrebat când am făcut nunta și câți copii avem. Oricum, eu am început să-l ignor, mă uitam pe geam sau închideam ochii și a tăcut pentru o vreme (tot așa, vreo 10 minute). Mai zicea câte ceva, m-a mai întrebat o dată unde coboară… și toată povestea cu fratele său; apoi a trebuit să vorbesc vreo 5 minute la telefon, perioadă în care l-am ignorat complet și în care fata scria un mesaj pe telefon, ceea ce îl enerva foarte tare pe Ion, care o întreba speriat de ce face asta. După ce am terminat de vorbit la telefon, mi-a zis că îl urmărește cineva. CE????

Vă mai amintiți că am zis că în compartiment mai erau niște oameni, dar doi dintre ei au stat aproape tot timpul pe hol? Despre ei îmi zicea Ion că îl urmăresc, pentru că tot timpul au stat acolo. Eu am fost surprins când mi-a zis și am încercat să-i explic că sunt oamenii care au bilet în compartiment cu noi, și au fost în compartiment la început. Răspunsul lui a fost: ”Tu-și bați joc de mine? Mă iei de prost?”. Déjà nu mai era prietenos. Stagiul al treilea: dacă nu sunt nici dezinformat, nici prost, sigur sunt cu „ei” (oamenii răi care îl urmăresc). „Nu ne urmărește nimeni” îi ziceam, iar el devenea tot mai agitat și mă întreba de ce  îl urmăresc oamenii ăia. Degeaba am încercat să-l liniștesc pentru că cu cât îi spuneam mai mult că nu îl urmărește nimeni, cu atât era mai agresiv. A început să folosească tot mai multe înjurături și jigniri și față de mine și față de fată, și credea că suntem cu ăia și totul e împotriva lui. Nu mai înțelegea nimic (ne întreba „Da’ ce-i aicea???”) și s-a aruncat cu pumnii pe mine. N-a reușit să mă lovească. L-am prins de mâini și i-am zis să se liniștească și pentru moment s-a liniștit așa că l-am lăsat (dar eram pregătit să-l prind iar). Între timp cineva de afară s-a dus după conductor. Eu nu vroiam să dau în Ion că vedeam că-i nebun și dezorientat și încercam să găsesc metode de a-l liniști (n-am găsit). M-a mai atacat o dată, din cauză că a zâmbit fata, cred, l-am prins din nou de mâini, n-a reușit să mă lovească, a început să mă amenințe că mă omoară, că mă bagă la închisoare, că el cunoaște toată poliția, că o omoară și pe fată și zicea „Da’ io nu-s vinovat cu nimica. Mă confundați, io nu-s vinovat, n-am făcut nimica”. Îi spuneam că știm că nu-i vinovat dar degeaba. După ce l-am lăsat de mâini se uita la mâini de parcă ar fi avut cătușe și ne întreba de ce îi facem asta și de ce nu-l lăsăm să plece. Îi arătam ușa și-i spuneam că-i liber să plece, dar nu înțelegea. A venit apoi conductorul și, având uniformă asemănătoare celei de polițist, Ion a crezut că-i polițist și i-a strigat să ne aresteze pe toți, dar când a refuzat și în schimb i-a cerut biletul, Ion i-a cerut numărul de telefon al șefului (deși el nici nu avea telefon, deci n-avea cu ce să sune). După mai multe discuții conductorul l-a convins să plece, dar înainte să plece s-a întors către mine și mi-a zis din nou că mă omoară pentru ce i-am făcut (nu știu ce) și pe urmă către fată pe care a făcut-o „curvă nenorocită” și pe care o acuza că l-a înșelat și nu l-a iubit și că o să o omoare și pe ea. Pe urmă a fost mutat într-un compartiment gol, în care au venit mai târziu oameni, care l-au dat jos din tren. Imediat după ce l-a mutat singur în compartiment a trecut o femeie să-i ducă o sticlă pe care și-a uitat-o și ne-a zis că Ion plângea… și pe urmă a înjurat-o.

Câteva precizări: în niciun moment nu m-am aflat în pericol, n-avea forță să mă lovească (dacă eram atent); am preferat să-l imobilizez în loc să îl lovesc; nu l-am lăsat să se apropie de fata respectivă, iar dacă nu venea nimeni să-l scoată de acolo, îl scoteam eu; poate că cea mai simplă soluție ar fi fost să-i spunem că a ajuns în stația în care trebuie să coboare, dar nu am avut niciunul idéea asta.

Formarea credințelor

Ce cred că a fost în capul lui. În tot timpul în care am fost lângă el mintea mea a fost foarte ocupată pentru că sunt foarte interesat de felul în care gândesc oamenii, mai ales cei care nu au un creier complet funcțional. Pe lângă faptul că a fost violent și enervant, a fost și fascinant. I-am urmărit evoluția de la problemele de memorie până la criză. Din întâmplare, în perioada aceea citeam cartea lui Michael Shermer, The Believing Brain, în care ideea principală e că ne formăm credințele în mod emoțional și abia apoi găsim o explicație rațională. Uneori explicația e bună, alteori greșită. Cei deschiși la minte nu se atașează de idei atât de mult încât să nu mai poată renunța la ele. Modul în care se poate renunța la o idee e analiza motivelor „raționale” care duce la descoperirea erorilor (dacă există). Modul în care se poate fixa o idee (adică să devină o „idee fixă”) este prin urmarea a ceea ce se numește intuiție. Intuiția ne confirmă ceea ce credem deja, iar ținând cont de faptul că ajungem să credem ceva pe bază emoțională, odată ce am acceptat o idee, o să fie aproape imposibil să scăpăm de ea (dacă e falsă) bazându-ne pe intuiție. Există, desigur, și situații când intuiția e bună, dar nu avem nicio garanție că ajungem să cunoaștem adevărul dacă apelăm doar la intuiție.

Revenind la paranoic, fără să fiu specialist, comportamentul său părea să fie consistent cu următoarea explicație: în creierul său erau hiperactive zonele care controlează emoțiile, iar zonele care controlează rațiunea primeau semnale pe care nu le puteau explica. De exemplu, sentimentul că e urmărit probabil apărea fără niciun motiv real și mintea sa încerca să facă lucrurile să se potrivească, iar soluția era să dea vina pe cineva care i se părea mai suspect (cum a fost călătorul de pe hol care zâmbea) și nu putea să accepte că nu e urmărit pentru că simțea că este urmărit, iar cum eu îi spuneam să stea liniștit, ceea ce el știa că nu este adevărat, am ajuns să fiu considerat și eu un inamic. Atenția la detalii probabil că se manifesta asemănător: simțea ceva –de exemplu că cineva îi vrea răul– și vedea un gest pe care îl asocia cu ceea ce simțea în momentul respectiv, chiar dacă nu avea logică. Gândiți-vă ce ați crede dacă cineva v-ar arăta pumnii și ar lua o poziție de atac. Ați simți teamă sau furie. Asta pentru că ați asocia gestul cu un sentiment. Acum încercați să vă imaginați că v-ați simți amenințat și de alte gesturi. Când cineva butonează un telefon vă enervați, sau vă simțiți amenințat. În astfel de situații se formează credința că persoana care face gestul este un inamic. Credința se formează pe baza emoțiilor (teamă, de exemplu) care sunt apoi raționalizate, adică făcute să se potrivească logic cu o situație reală. Totuși, dacă emoțiile sunt declanșate în mod greșit, sau chiar haotic, logica internă nu se mai potrivește cu realitatea. Dacă o persoană se simte amenințată fără să aibă o explicație logică, va inventa una, iar cel mai simplu este să creadă că sursa amenințării e în jur. Pot fi oamenii din jur, sau pot fi agenți intenționali invizibili (spioni care se ascund, extratereștri, spirite).

Un exemplu bun pentru felul în care ajungem să credem ceva este cazul persoanelor cu epilepsie care au suferit o operație de separare a emisferelor pentru a opri răspândirea crizelor epileptice. Neurocercetătorul Michael Gazzaniga a descoperit o rețea neuronală care coordonează celelalte rețele și le face să se potrivească, integrând datele primite într-o „poveste” cu sens. Această rețea a fost numită interpretorul emisferei stângi. Într-unul dintre experimente, a prezentat cuvântul „mergi” (walk) doar emisferei drepte a persoanelor cu epilepsie și cu emisferele separate (prezentarea informației doar unei emisfere se poate face ținând cont de faptul că datele vizuale de la ochiul stâng sunt analizate în emisfera dreaptă, și invers). Ca urmare, pacienții s-au ridicat și au mers. Când au fost întrebați de ce merg, interpretorul din emisfera stângă neavând acces la informația din emisfera dreaptă, a inventat o explicație pentru comportament: „Am vrut să merg să-mi iau un suc”. [Michael Gazzaniga, extras din The Ethical Brain, ¶7 | Split brain experiments]

Deși Ion nu părea un epileptic cu emisferele separate, cred că un proces asemănător avea loc și în mintea sa: apăreau stări emoționale puternice (ex.: frică) și interpretorul din emisfera stângă încerca să integreze aceste emoții într-o poveste cu sens și se folosea pentru asta de ceea ce era în apropiere, adică eu și ceilalți oameni. Chiar dacă nu avea un motiv logic să mă considere o amenințare, nu găsea o altă explicație pentru ceea ce simțea. Când emoțiile sunt puternice, rațiunea se adaptează.

Despre conspiraționiști

Am menționat înainte o asemănare între gândirea paranoică și gândirea conspiraționistă. Asta nu înseamnă că pun semnul egal între paranoici (d.p.d.v. clinic) și adepții conspirațiilor. Probabil unii sunt paranoici (gândiți-vă la balaurieni și gorilieni, de exemplu), în special cei ce inventează conspirații, dar cei mai mulți nu sunt. Și eu am crezut în multe conspirații și nu cred că nivelul meu de paranoia s-a schimbat de atunci până acum (când sunt sceptic). Totuși, toți avem o anumită doză de neîncredere, care se poate manifesta de multe ori asemănător cu paranoia. Când simțim că unele lucruri nu se potrivesc încercăm să căutăm explicații și uneori ajungem la explicații greșite, iar dacă ne atașăm prea mult de acele explicații nu mai permitem informațiilor noi să ne schimbe părerea. Ca urmare, părerea noastră poate să nu fie în concordanță cu realitatea și vom fi nevoiți să credem explicații din ce în ce mai complexe și mai improbabile până când acestea devin nefalsificabile. Să luăm un exemplu: NASA trimite o sondă să facă fotografii ale suprafeței planetei Marte și le publică. Una dintre ele seamănă foarte mult cu o față. Nu-i așa?

Ne vin idei. Dacă în imagine apare o față de extraterestru, sculptată în piatră și rămasă de la o civilizație de mult dispărută? Dacă încearcă să ne transmită niște informații? Începem să credem că nu e doar relieful și cerem celor de la NASA să facă poze cu o rezoluție mai mare. Dorința ne este îndeplinită peste câțiva ani. Priviți:

Acum nu mai apare nicio față acolo. NASA vrea să ne facă să credem că ni s-a părut, dar e imposibil să ni se fi părut. Noi nu ne înșelăm așa ușor! E ceva acolo! Sigur NASA a falsificat a doua poză și vrea să ne ascundă ceva. Există extratereștri pe Marte!

Și de aici tot felul de interpretări și povești…

Să ne gândim la ipoteza cea mai simplă: în poză au apărut niște stânci care seamănă cu o față, mai ales că avem tendința să vedem fețe peste tot. Am fost programați să vedem fețe. Chiar și un cerc cu două puncte și o linie pare o față. Chiar și niște păsări în aer par să formeze o față.

Chiar și un emoticon :–) (^_^) e o față. Le vedem peste tot. Dacă luăm asta în considerare ne dăm seama că fața de pe Marte e foarte posibil o coincidență, iar imaginea făcută la o rezoluție mai mare ne demonstrează asta.

Să ne gândim la o ipoteză care se complică cu cât dorim mai mult să o păstrăm: NASA a făcut niște poze ale suprafeței planetei Marte, a descoperit o civilizație extraterestră, dar din motive necunoscute a decis să ascundă asta populației și a publicat doar pozele în care nu apare nimic. Dar, ghinion, o poză secretă a scăpat printre celelalte. Cum se explică asta? Păi, NASA n-a avut probabil bani să plătească DOI oameni: unul care să selecteze pozele și altul care să le VERIFICE. Pe de altă parte, de ce ni se ascunde că pe Marte a fost o civilizație extraterestră? Păi pentru că… îîî… pentru că e cineva rău care nu vrea ca noi să aflăm! Totul se întâmplă cu un scop. Dacă ne merge rău, sigur e din cauza altor oameni răi care vor asta, nu e din cauza noastră! Iar acel om rău trebuie să și controleze guvernul american, deci trebuie să fie puternic.. și nu e destul unul, sigur sunt mai mulți, că altfel ar fi greu să controleze totul. De ce controlează totul și ne ascund extratereștrii? Poate pentru că extratereștii ne-ar salva de acei oameni răi. Extratereștrii ne vor binele, dar nu suntem pregătiți să îi cunoaștem, mai trebuie să evoluăm spiritual… etc. etc.

După cum vedeți, ipoteza conspiraționistă se complică tot mai mult. Explică un lucru improbabil printr-unul și mai improbabil. De la o ruină pe Marte am ajuns la o elită mondială care controlează totul și ne vrea răul, în timp ce extratereștrii ne vor salva. Ipoteza conspiraționistă e condusă doar de emoții (simțim că e adevărat!) care sunt raționalizate în moduri inconsistente cu realitatea, sau cel puțin foarte improbabile. Totuși, credințele rămân în ciuda unor explicații mult mai simple disponibile. Faceți comparația cu Ion: Simțea că este urmărit, că îi vrem răul și că nu îl lăsăm să plece. Îi spuneam că poate să plece (și ușa era deschisă), dar simțea că nu poate pleca așa că încerca să raționalizeze emoția și construia scenarii din ce în ce mai complicate la care nu vroia să renunțe orice s-ar fi întâmplat.

Cei ce credeți în conspirații improbabile, doar gândiți-vă la asta. Cu o minte deschisă. Puneți-vă întrebări atunci când pentru a păstra o teorie a conspirației trebuie să complicați lucrurile foarte mult.

Brian Dunning despre mituri

Brian Dunning, realizatorul podcastului Skeptoid și al documentarului Here Be Drāgons, vorbește pe scurt despre diverse mituri, în seria inFact, promovată pe canalul său de YouTube. Recomand toate episoadele și vă dau câteva exemple: detoxificarea e o înșelăciune, energia New Age nu înseamnă nimic, vânzările multi-level (de tip Amway) nu aduc câștigurile promise, mâncarea organică nu e chiar așa de bună iar experimentul Philadelphia e un mit cultural.

inFact: Detoxification

inFact: New Age Energy

inFact: Network Marketing

inFact: Organic Food Myths

inFact: The Philadelphia Experiment

Dacă vă place Brian Dunning (sau dacă nu vă place dar vreți să aflați cum gândește un sceptic) vă recomand prezentarea sa de la Google:

„The ocean is now a homeopatic cure for terrorism.”

QI – Hoaxes

M-am apucat să urmăresc emisiunile QI ale lui Stephen Fry și am dat peste una despre farse, în care subiectele sunt figurile din recolte, aselenizarea, Nostradamus și altele. Emisiunea este amuzantă, dar dacă credeți că respectivele conspirații sunt reale, poate n-o să vă placă (deși mie mi s-ar părea amuzantă și dacă ar discuta în favoarea conspirațiilor). So, enjoy!

[Partea 2 3 4] Mirror MegaVideo

Anti-Vaccination is Bullshit!

Fiindcă n-am murit deși m-am vaccinat prin iarnă împotriva gripei… –care era?– porcine, mă gândesc că dacă vaccinul ar fi fost otrăvitor, ar fi trebuit să mor de-atunci. A, și motivul pentru care m-am vaccinat a fost tocmai pentru că am fost sigur că isteria anti-vaccinuri e o prostie.

De data asta n-o să iau fiecare afirmație în detaliu ca să o infirm (poate o să fac asta când o să revină isteria), o să fac ceva mai interesant: vă recomand să vedeți episodul din Bullshit! despre vaccinuri. E amuzant! (dacă nu vă place, atunci nu e amuzant, firește).

Penn & Teller: Bullshit! – Vaccinations

Sau, pe MegaVideo.

Anti-conspirații: Aselenizarea

Vă propun să analizați teoria conspirației care spune că americanii n-au ajuns pe lună în 1969. Pentru asta, propun un documentar (cunoscut printre conspiraționiști) care promovează idéea că totul a fost o farsă, iar apoi o să încerc să arăt de ce e greșit. Așadar documentarul „pro”:

Did We Land On The Moon?

(dacă a dispărut de pe Google Video, încercați aici)

În primul rând, se face afirmația că era imposibil să se ajungă pe lună la momentul respectiv și, având în vedere că era în timpul Războiului Rece, S.U.A. și Rusia concurau pentru cucerirea spațiului cosmic; și pentru a pune capăt războiului, americanii n-au avut altă soluție decât să facă o farsă. Astea sunt speculații, nu se demonstrează în niciun fel de ce nu era posibil să ajungă pe Lună. Cu zece ani înainte rușii au reușit să trimită o sondă (fără echipaj uman), așa că următorul pas era ca ori SUA ori URSS să trimită un echipaj uman. Modificările ce trebuiau făcute nu erau „imposibile”, ce a fost mai greu a fost reușit. Pe de altă parte, Războiul Rece nu s-a încheiat pentru că americanii au ajuns pe Lună; a continuat până la căderea comunismului (1991). O altă problemă ar fi că exista riscul de a fi  descoperiți, dacă făceau o farsă, mai ales că rușii erau interesați de asta. Și, în fine, costul unei farse tot ar fi rămas mare pentru că… trebuiau să trimită o rachetă în spațiu! Dacă tot trimit racheta în spațiu, de ce să nu încerce.

În al doilea rând, documentarul aduce argumentul că pozele din satelit din Zona 51 arată un teren similar cu cel de pe Lună, sunt chiar și cratere. Eu mă întreb cum ar fi vrut să arate locul unde probabil se antrenau astronauții, și unde făceau teste oamenii de știință? Nu cumva un teren similar i-ar fi ajutat la testări? Dacă faci un costum de scafandru, nu-l testezi în apă? Sau dacă nu ai apă, nu-l testezi într-un alt lichid?

În al treilea rând, se afirmă că în transmisii nu exista zgomotul făcut de motor. Trebuie precizat că zgomotul se transmite prin aer, și se produce tot în aer, atunci când combustibilul explodează și crează presiune. Lumea își imaginează că toate rachetele ard cu o urmă mare de flăcări și fum în urmă. Există și alte tipuri de combustibili, care ard transparent și nu au nevoie de aer ca să ardă [1].

În al patrulea rând, este prezentată o prăbușire a unui prototip și se afirmă că este dovadă că nu putea să fie controlat. Acest lucru este fals, pentru că întotdeauna se construiesc prototipuri și unele dintre ele se mai prăbușesc. Este de fapt o dovadă că întradevăr au încercat să meargă pe lună, iar acel prototip a fost cu siguranță îmbunătățit (bine, nu ăla, că ăla s-a prăbușit, dar aveau planurile și l-ar fi putut construi încă o dată, mai bun).

În al cincilea rând, ni se arată că praful nu s-a pus pe „picioarele” sondei. Aici iar intervine intuiția umană care de multe ori nu se potrivește cu realitatea. Pe lună nu există atmosferă, așa că praful nu avea de ce să se ridice în aer ca la WRC. Gândiți-vă de exemplu cât de rapid se duce în jos cerneala în apă. Ceva asemănător se întâmplă și cu praful în aer, iar când nu e aer, praful cade imediat jos, la fel cum cade cerneala în aer. Efectul se poate observa, de fapt, și în documentar în imaginile cu astronauții care merg pe suprafața Lunii. De asemenea, se mai afirmă că nu există un crater în locul aselenizării, dar presiunea făcută de propulsia sondei a fost de fapt mai mică decât presiunea făcută de bocancul unui astronaut (mai ales că nu exista atmosferă și accelerația gravitațională era 1/6 din cea de pământ) [2].

În al șaselea rând, se afirmă că două locații sunt identice, deci scenele au fost filmate în același studio, chiar dacă NASA spune că sunt în locuri diferite. Locațiile nu sunt identice, doar asemănătoare, ceea ce nu este ieșit din comun pe lună unde nu există atmosferă (ca să nu mai zic de plante sau animale). Și, pe de altă parte, dacă ar fi fost o farsă, imaginile ar fi fost verificate de multe ori înainte să fie date publicului. Dacă au avut atâția bani, n-au fost în stare să angajeze 2 oameni: unu’ să editeze și celălalt să verifice!?

În al șaptelea rând, în unele poze plusurile (crosshairs) care au fost adăugate pe poze apar în spatele unor obiecte, ceea ce ar sugera că imaginile au fost modificate. Aici se ignoră faptul că imaginile au fost supraexpuse ceea ce duce la dispariția unor detalii [3]. Și, în plus, dacă ar fi fost o farsă, ar fi adăugat + la sfârșitul editării, nu înainte să pună aparatele (care, oricum erau déjà în decor). Tot expunerea necorespunzătoare este responsabilă și pentru lipsa stelelor din poze.[4]

În al optulea rând, se spune că un astronaut (sau mai mulți) a murit, și conspiraționiștii presupun că a fost omorât pentru că vroia să lumii despre farsă. Acesta nu este un argument valid, este ceea ce se numește un ignoratio elenchi (sau hering roșu), adică are menirea de a distrage atenția. Moartea astronautului nu este dovedită a fi ca urmare a unei conspirații și poate fi folosită ca argument doar după ce s-a demonstrat déjà că aselenizarea a fost trucată. Chiar dacă astronautul a fost asasinat de serviciile secrete, nu putem ști sigur de ce;putem doar specula. În general, am observat că astfel de „argumente” sunt preferate de către adepții teoriilor conspirației, dar ele nu sunt utile (atâta timp cât nu pot fi demonstrate clar – și prin definiție nu prea pot, pentru că sunt secrete). Tot ce reușesc e să distragă atenția.

În al nouălea rând, se face afirmația că astronauții ar fi trebuit să moară din cauza radiațiilor din spațiu (Zona Van Allen). Această afirmație este făcută fără să se aducă argumente, se bazează doar pe presupunerea că „n-aveau ei cum să supraviețuiască acolo”. Ba da, aveau cum. Erau protejați de pereții navetei și au stat puțin în centura Van Allen. Ei au fost radiați echivalent cu iradierea unui om de pe Pământ în trei ani.[5] Deci nu prea mult.

Au mai fost niște afirmații (poate cele mai importante în favoarea conspirației), cum ar fi steagul care flutura, astonautul care stătea în umbră și, totuși, se vedea în poză, urma de bocanc, umbrele neparalele etc. Toate acestea sunt analizate foarte bine în episodul special despre aselenizare din MythBusters, pe care vă îndemn să-l urmăriți; e foarte convingător.

MythBusters: NASA Moon Landing

(Găsiți celelalte părți pe YouTube (sper))

Relaționat: Ceva amuzant, cu Mitchell and Webb, despre Moon Landing.

 

[1]: Citiți aici la pagina 213 pe Scribd, cartea How Apollo Flew To The Moon, de W.Woods;
[2]: Găsiți aici, pe RapidShare (parola: books_for_all), cartea Bad Astronomy de Phil Plait, pg. 173 (în Adobe Reader; pg. 164 după numerotarea cărții) (sper să nu dispară cartea;dacă dispare, o căutați…);
[3] Efectul de clipping apare în urma supraexpunerii unei fotografii și se manifestă prin albirea completă a unor zone, din care dispar astfel orice detalii. Un exemplu de poză și niște explicații găsiți și pe Wikipedia. De aceea + dispare doar deasupra suprafețelor albe;
[4] La fel ca la [2], dar pg. 160 (nr. cărții);
[5] Plait (vezi [2]) explică începând cu pg. 169 (numerotarea cărții); De asemenea și Woods (vezi [1]) la pg. 109 (134 pe scribd);

Mitchell And Webb: Comedie despre conspirații

Improbabilitatea unor teorii ale conspirației, prezentată amuzant.

That Mitchell And Webb Look – The Aliens

That Mitchell And Webb Look – Moon Landing

Dacă v-a plăcut, încercați și:
Asasinarea Prințesei Diana
Despre Illuminati (care cotrolează lumea prin promovarea ‘consumului moderat de alcool’)
Exterminarea populației sărace
Despre Ku Klux Klan

Și cele mai vechi: Bad Vicar și Homeopatie.

Manipulări masonice! Uau!

Dacă cauți găsești… ce nu cauți. Đoamnelor și đomnilor, am đeosebita onoare să vă prezint un articol aberant. Minunat de aberant.

Sursa: Păpușa Lady Gaga în slujba Illuminati

Și, în continuare, o să extrag niște părți din articol, dar dacă vreți să râdeți (sau să cunoașteți adevărul!, în caz că sunteți… de alte păreri ), atunci citiți tot articolul… sau cât puteți.

Ni se spune că una dintre tehnicile de manipulare folosite este Proiectul Monarch în care

În timpul “reeducării” lor, subiecţilor li se sugerează că au de-a face cu numeroase simboluri, ca arbori, pânze de păianjen, măşti, labirinturi, fluturi etc. De asemenea, li se prezintă filme care conţin simboluri specifice (“Vrăjitorul din Oz” sau producţii Walt Disney). La fel cum acestor subiecţi li se spală minţile, şi publicul larg este manipulat printr-un proiect de control al minţii la scară mondială, prin aceste producţii Walt Disney, sau prin alte filme hollywoodiene, ori chiar videoclipuri.

Asta cu Walt Disney care manipulează copii prin desene animate e chiar veche. Care e legătura cu Lađy Gaga? A, păi apare într-o poză cu niște haine cu fluturi desenați pe ele. Destul, nu? Nu-i clar? Să continuăm. De la ce vine numele ei? Ni se explică:

Gaga în limba engleză este un termen care înseamnă sonat, ramolit, senil, dus, idiot, prostuţ, gagă. [...] Deci, Lady Gaga s-ar traduce prin: doamna sonată, doamna prostuţă, doamna gagă, doamna fără minte. Această minte goală poate fi umplută cu orice lucru. Iar această stare, a minţii goale, poate fi obţinută cu succes după un proces de control al minţii.

Și mai continuă așa pe idééa că ar fi o femeie fără cap și minte. Ce mi se pare ciudat e că articolul încearcă să demonstreze cum este manipulată populația lumii prin diverși artiști (cazul concret Lady Gaga), dar el prezintă tot părți care îl dau de gol, de parcă dacă ar fi vrut acești Illuminati să manipuleze, ar fi pus simboluri pe care doar cei „deștepți” să le vadă și în felul ăsta ei să nu se lase manipulați. A, și încă ceva legat de nume: mi se pare că decodarea lui e la fel ca și celebrele Knights In Satan’s Service pentru KISS, sau Anti-Christ/Devil’s Child pentru AC/DC (pentru oameni care n-au auzit niciodată de alternating current/direct current).

[...] ea, în mod constant, închide unul din ochii săi. Mulţi oameni ar interpreta acest lucru ca o “chestie cool”, dar cei care sunt familiarizaţi cu simbolismul societăţilor oculte, ştiu faptul că “ochiul lui Horus” (aşa cum mai este el denumit) este unul dintre cele mai vechi simboluri folosit de organizaţiile oculte.

Deci închide constant unul din ochii săi… (mă duce cu gândul la “Do you go to bed at night and wake up in the mo’nin?”). Poate că și eu sunt condus de ei, când mă uit ce header am la blog… Acum știu, de-aia l-am făcut: să se prindă „deștepții” că eu de fapt manipulez în numele conducătorilor lumii!

Pe urmă este analizat videoclipul Paparazzi (mie-mi place varianta asta):

În acest videoclip, plin de simbolism,[...]. Observaţi tabla de şah (simbol masonic) pe pereţi[...]. În timp ce ea cade, pe fundalul ecranului apare un vârtej (asociat, în mod obişnuit, cu hipnotismul). Lady Gaga cade într-un mod destul de “delicat”, acest lucru sugerând că a sa coborâre nu este de natură fizică, ci reprezintă trauma victimelor supuse procesului de control al minţii.

Da, adică videoclipul spune „Băăăă! Sunt un videoclip care vrea să vă controleze mințile! Bă, vă controlez mintea! Mă aude și pe mine cineva?”. Iar modul delicat de cădere poate sugerează că e pe lună.

În încheiere, niște comentarii interesante de la articolul acela:

aberatii

–>primul, și cel mai bun comentariu.

diego , masonii vor totul , masonii vor controlarea planetei absolut in totalitate .. dar niciodata nu o sa controleze masonii mintea umana , de ce ? pentru ca mintea umana este foarte isteata si foarte inteligenta atunci cand o dezvolti si stii sa o dezvolti , daca esti un simplu cocalar , redus mintal , prost de bubui masonii te fac super USOR ..
daca esti invatat , ai mintea evoluata ca sa spun asa masonii nu te pot controla cu nimic[...] oamenii destepti nu pica in plasa lor , pentru ca sunt destepti stiu ce vor masonii , oamenii de stiinta ai masonilor studiaza mintea , creerul uman pentru a afla cum de este atat de destept sau nu stiu cum sa explic .. atat de extraordinar , absolut .. dar nici acum nu au aflat

Gândirea tipică: noi suntem foarte deștepti, tocmai pt. că nu „ne fac” masonii, noi știm, că de-aia suntem deștepți, și restu’ să se ducă dracului de proști dacă se lasă controlați de masoni. Și, bineînțeles, oamenii de știință lucrează pentru ei, se putea altfel?

lasa-i sa-i manipuleze pe ce-i fraeri (scuzati expresia) .. ce-i care le cad in plasa, …

Îți scuzăm expresia, că ne-am dat seama că nu știi să scrii.

Firește, nu puteau lipsi nici comentariile filosofice de o mare actualitate:

momentan lumea se afla intr-o continua schimbare, oamenii nu stiu ce vor. ei ishi doresc bani , masini, femei si alte alea shi …

E de actualitate pentru că lumea întotdeauna s-a aflat și o să se afle într-o continuă schimbare… și alte alea. Un alt comentariu sună așa:

Mie intotdeauna mi s-a parut ciudata femeia asta. Mai ales cand am vazut prestatia ei la VMA pe Mtv. Sa vedeti acolo ce ciudata e chestia. Si simbolul lui Horus. Parca l-am vazut si la Beyoncé, care e nevasta lui Jay-z despre care am citit ca e in illuminati. deci e clar. Manipulare in masa.

„Despre care am citit…”! E destul că a citit pe undeva ca să fie clar. Ăsta-i nivelul de scepticism  ↘0, e cam ca la revistele „mondene”, dacă ai citit acolo, e adevărat.

Articolul asta e scris ca un eseu de clasa a 10-a.

–> comentariul ăsta îmi place:)

Iar „Cocalarul Mascat” spune

Oameni buni, nu exista dovezi adevarate a ceea ce sustine acest articol, din cuvinte pot face si eu pe basescu un zeu sau pe guta un adept al satanismului, ca se pot gasi mii de chestii pe google, asa ca ganditi-va inainte sa credeti ! Light your mind

… cu care sunt complet de acord.

Și dacă subiectul a fost Lady Gaga, o să prezint ceva ce mi-a plăcut la ea: apariția de la VMA2009 (în special de la min. 3).

MY blog, MY space, MY

Din categoria „să râdem puțin” (nu există categoria asta, da’ nu contează), o să vă prezint următoarea creație (ATENȚIE, este un pamflet, nu o luați în serios!):

Ați observat vreodată că se promovează egoismul  de către Elitele mondiale? Să vă dau niște exemple pe care n-o să puteți să le contestați! Senzațional!

· Windows ME este clar o referință la egoism, prin adăugarea lui ME, adică eu în engleză! Se încearcă controlul populației și ni se transmit mesaje pe care doar cei aleși le văd (bineînțeles noi), ca să se poată salva. Dominația globală o să se realizeze prin ME, adică prin semnul Bestiei, pentru că M este ca două coarne, este partea de sus a pentagramei diavolești, iar E seamănă cu un 6 dacă îl scriem mai urât un pic…

· IBM este pe față (pentru cei care văd, normal) o referință la egoism, prin I (eu) B (be=a fi) M (am=sunt) și dacă suntem atenți găsim și legătura cu 666, în felul următor: I = 1 (la romani), B= 11 în baza 16 (bază folosită des de mecanismele necurate numite compütere), astfel obținem 111, iar M are 3 linii în jos (se vede mai bine la litera mică: m) și dacă îl întoarcem (o practică obișnuită în ocultism) obținem 3. Dar dacă l-am întors trebuie să-l dublăm și obținem 6. Rezultatul e evident: 111·6 = 666, o legătură incontestabilă și o dovadă că IBM este anticreștină.

· Iodul, cu simbolul I este o referință subtilă la persoana I singular și îndeamnă la singurătate și ură față de semeni, mai ales că în greacă ιώδης înseamnă violet. Nimic nu este întâmplător, toată mișcarea ezoteric-ocultistă cu flacăra violet(ă) este declanșată pentru a ne sminti.

· Domeniile .my sunt o nebunie, pentru că deși scrie my, ele nu sunt ale mele. E o minciună și Elitele vor să ne atragă în Malaezia, care, culmea, are ca deviză Bersekutu Bertambah Mutu (Unitatea Este Putere), promovând astfel Noua Ordine Mondială! Feriți-vă! O să murim cu toții!

·  Domeniile .eu, un atac direct asupra Rômâniei, ca să vedem că suntem în vizorul lor, e o sugestie a egocentrismului și a cinismului, ca noi valori morale ale Imperiului European! Din nou, e vorba de îndeplinirea planului de a ajunge la o NWO!

· Rețeaua socială fácëbuc.. scuze, Facebook este un mediu nociv pentru socializare, înnegrește mintea omului, distruge tradițiile și atrage persoanele în întuneric spiritual. Referința la față este, din nou, clară! Față, adică fața TA, adică egoism și narcisism! Depravarea ultimă a societății… trăim zilele de pe urmă, ascultați ce vă spun! Mulți n-o să mai apucați ziua de mâine*!

*pt. că trăim permanent în prezent

· Iran, Irak – sunt țări inventate pentru a transmite mesaje subliminale; I ran (am fugit), promovând lașitatea și, în același timp, lipsa de oportunități de salvare, ceea ce este greșit. Egzistă salvare!; I-rak vine de la Îi·drac (da’ așa vorbesc arabii, mai sar peste câte o consoană), deci să ne ferim de Idrak, să ne ferim de pericolul estic!

––––––––––––––––––––––––––––––––

Aici se încheie aberațiile mele, dar să vă arăt de unde m-am inspirat: Saććśiv (și acolo cică oamenii vorbesc serios). Deci, MySpace va duce lumea spre distrugere! Să intrăm în panică! Vine după noi, vine să ne ia! VINE!!!! Săriți, bă!

Spike – Tango