Moralitate

O prezentare despre moralitate, făcută de Marc Hauser, autorul cărții Moral Minds.

Partea a II-a | Partea a III-a

Trebuie să precizez că Marc Hauser a fost găsit vinovat de comortament științific necorespunzător, dar nu în legătură cu studiile legate de moralitate (link), așa că ceea ce zice este încă valabil. Problemele au fost cu niște maimuțe care se recunoșteau în oglindă sau imitau gesturi umane.

Jocurile video violente

Se spune că jocurile video violente măresc violența din lumea reală. Multă lume crede asta; unii cred din neștiință (doar pentru că așa zice lumea, și e cumva „intuitiv”), alții trăiesc în propria lume unde tot ce nu le place lor este RĂU!!!!. Eu nu sunt de acord că jocurile video violente îi fac pe jucători mai violenți în viața reală și o să încerc să explic de ce.

Motivul pentru care abordez subiectul ăsta e că am dat peste un articol: Jocurile pe calculator ne pot transforma copiii în criminali, în care deși nu se prezintă dovezi, sunt acuzate jocurile video de aproape orice. Articolul începe prin descrierea unei crime, din care redau (îngroșările îmi aparțin):

Care este cauza pentru care Teodosian, un copil aparent normal, chiar bun la învăţătură, s-a năpustit asupra mamei sale, lovindu-o în cap cu ciocanul până a desfigurat-o complet şi n-a mai dat semne de viaţă? Se ştie doar faptul că Teodosian era un pasionat al jocurilor pe calculator, a celor dure, cu multă violenţă.

Și apoi se prezintă un interviu luat unui psiholog pe nume Virgiliu Gheorghe, care are o viziune mai specială asupra lumii, a scris Efectele televiziunii asupra minții umane și alte cărți asemănătoare și care spune următoarele:

Atâta timp cât copiii noştri se împărtăşesc din ele [jocuri video], e foarte probabil ca demonii care le gestionează să se facă stăpâni pe minţile lor.

toate studiile desfăşurate în ultimii 50 de ani demonstrează că violenţa virtuală generează un comportament violent

Deci, TOATE STUDIILE, dacă nu era clar. Probabil toate studiile pe care le-a văzut el, sau pe care a vrut să le vadă. Uite un contraexemplu (săriți peste partea de p0rn), sau altul. Iar faptul că un psiholog atribuie probleme mentale demonilor, îl discreditează complet.

Realitatea este că nu există studii concluzive în legătură cu legătura dintre violența din jocurile video și violența din viața reală. Cele mai multe studii arată că nu e nicio legătură, nu una semnificativă.

Dacă vizitați site-ul Asociației Psihologilor din America, găsiți studii cu rezultate variate (dar, chiar dacă s-au găsit corelații în legătură cu creșterea violenței, creșterea e nesemnificativă), cel mai nou (Iunie 2010) spune că jocurile video pot crește agresivitatea unora dar nu a altora, așadar sunt bune pentru unii. De asemenea, trebuie notat că e vorba de agresivitate, nu de violență, adică unii devin mai agresivi (de exemplu, mai bătăuși (nu ăsta)), dar nici vorbă să se apuce să omoare oameni. Alte concluzii ale studiului:

“Recent research has shown that as video games have become more popular, children in the United States and Europe are having fewer behavior problems, are less violent and score better on standardized tests. Violent video games have not created the generation of problem youth so often feared.”

Pe de altă parte, s-a observat că violența din jocurile video poate crește agresivitatea la unele persoane, funcție de personalitatea lor. Cei predispuși la o astfel de influență sunt cei care au unele dintre următoarele trăsături:

Those traits are: high neuroticism (e.g., easily upset, angry, depressed, emotional, etc.), low agreeableness (e.g., little concern for others, indifferent to others feelings, cold, etc.) and low conscientiousness (e.g., break rules, don’t keep promises, act without thinking, etc.).

Deci, cei care se supără ușor și cei care oricum încalcă regulile și „acționează fără să gândească”.

Alt studiu arată că nu există nicio legătură puternică (adică semnificativă) între agresivitate și violența din jocurile video. Alt studiu, mai detaliat, bazat pe meta-analiză, arată că nu se poate stabili că violența din media are vreun efect asupra creșterii violenței reale. Și un articol bun.

În sfârșit, puteți vedea aici o statistică despre scăderea infracțiunilor violente în ultimii ani; Iar pagina de pe Wikipedia este de încredere, având în vedere că are destule referințe către studii, deci nu e opinia cuiva (așa cum sunt majoritatea articolelor care spun că jocurile video sunt rele). În momentul când scriu, pagina de pe Wikipedia are la început atenționarea „This article has multiple issues…”, dar dacă urmăriți discuțiile editorilor o să observați că majoritatea indică lipsa de referințe către afirmațiile ce susțin legătura între jocuri și violență.

Și, pentru că e prea serios articolul, vă recomand să urmăriți următoarea emisiune (amuzantă, dar și educativă… în special amuzantă):

Penn & Teller: Bullshit! – Video Games

[Partea 2 | 3 ] Mirror (întreaga emisiune)

Pentru că  Violent video games are… BULLSHIT!

În legătură:

Steven Pinker despre violența în descreștere
Experimentul Milgram (despre violență)
Efectul Lucifer (Philip Zimbardo)

Cum funcționează cultele

Un video foarte interesant care concentrează modul în care acționează cultele.

Mitul violenței în creștere

Unul dintre miturile promovate de cei ce așteaptă din moment în moment să vină Apocalipsa și se plâng că societatea modernă merge din rău în mai rău, este că violența este în creștere și că nimeni nu mai poate fi sigur niciunde. Este un lucru atât de evident că violența a scăzut și mă mir cum nu observă asta toată lumea.

O explicație mai bună este dată de Steven Pinker, într-un TEDtalk:

Steven Pinker – Despre mitul violenței

(click pe View Subtitles pentru subtitrare)

P.S.: Despre Steven Pinker am mai postat și aici.

Taboo – Sacred Pain

Un episod interesant din Taboo, în care sunt prezentați oameni care suportă dureri mari și se supun la mutilări și alte practici pe care nu le-ar face în mod normal, ori pentru că respectă tradiția (câștigând astfel admirația celorlalți) ori pentru că se simt posedați de zei.

Observ că oamenii pot face lucruri extreme (aș fi spus orice, dar nu pot face chiar orice) dacă sunt convinși cumva că trebuie să le facă. Îmi vine în minte mecanismul folosit de meme (viruși mentali). E incredibil cum pot contrôla mintea umană. Consider că țin de rău comportamentele prezentate în documentar și trebuie evitate. Cu toate astea nu am nicio senzație de „ciudațenie” pentru că îmi place diversitatea altor culturi. Dar, pe scurt, urmăriți episodul. Din nou trebuie să spun: ATENȚIE! Conține anumite imagini care pot fi șocante pentru vizitatorii care nu suportă să vadă sânge (prea mult).

Taboo – Sacred Pain

Partea a II-a | Partea a III-a

Taboo: Extreme Healing!

De ceva vreme am căutat acest episod din Taboo (pe Hulu nu merge în Rômânia). Oamenii sunt foarte diferiți, nu există un absolut, nu sunt valabile aceleași norme sociale peste tot, iar unele practici ni se par șocante sau… tabu.

În acest episod sunt prezentate metode extreme de vindecare, folosite de șamani, vindecători spirituali, etc. Aici se întâlnește superstiția cu răul, pentru că, nu doar că oamenii care apelează nu se vindecă, dar sunt puși și în pericol, sau, cel puțin, trebuie să suporte durerea. Nu știu cine e de vină, pentru că tămăduitorii sunt sub influența ideii că tehnicile lor chiar funcționează, ei nu sunt destul de critici cu ei înșiși; iar pacienții sunt disperați și, normal că ar încerca orice (mai ales dacă nu sunt destul de informați). Totuși, cum poate ajunge cineva să creadă că un ou „extrage” cancerul din corp? E o situație tristă, dar nu e acceptabil ca unii să profite de asta. O posibilă explicație ar fi că anumite meme au preluat controlul asupra minţilor acelor oameni. (Și nici noi nu suntem liberi, și noi suntem influențați). Nu e vorba de demoni, sau spirite, e vorba de viruși mentali.

ATENȚIE! Documentarul conține imagini șocante, mult sânge, automutilări, autoflagelări, tortură. Dacă sunteți sensibili, nu vă uitați.

Taboo: Extreme Healing

MEGAVIDEO

Oglindire: DivX (în caz că se blochează pe Megavideo).

We can just eat regular bulbs,
but flourescent is more dangerous.

Experimentul Milgram

Pe lângă criminali cu probleme psihice există și oameni normali care fac rău, pentru că sunt influențați de circumstanțe. Unii psihologi¹ spun că, de fapt, prin behaviorism² se pot înțelege și eventual repara comportamentele deviante.

Experimentul lui Stanley Milgram³ dezvăluie cât de obedienți sunt oamenii față de o autoritate. Desfășurarea e urmtoarea: voluntarul știe că participă la un experiment pentru testarea efectului pedepsei asupra memoriei, crede că rolul lui de „profesor” este tras la sorți (și ar fi putut să fie la fel de bine și în rolul de „elev”), apoi trebuie să pună întrebări și să administreze șocuri electrice în caz de răspuns greșit (o să vedeți în videourile de mai jos mai exact ce se întâmplă). Înainte de experiment, Milgram a întrebat mai mulți experți în psihologie care cred  că vor fi rezultatele (câți vor merge până la maximumul de 450V) și răspunsul a fost că sub 1% vor merge până la capăt. Surpriză, însă! 65% dintre participanți au aplicat șocuri de 450V (și aproape toți au aplicat doze letale).

Urmăriți aici un scurt documentar (15-16 min.) despre acest experiment:

[PARTEA A 2-A || PARTEA A 3-A]

Poate că vă gândiți că voi sigur n-ați face așa ceva… Aveți în jur de 90% șanse să greșiți. Eu sunt sigur că aș fi mers până la capăt, cu toate că nu mă consider o persoană rea, dar oamenii în multe situații se comportă ca niște mașinării.

Philip Zimbardo (în The Lucifer Effect) identifică 10 elemente prin care oamenii devin mai ascultători în situații asemănătoare experimentului:

1. Arajnarea în prealabil a unui fel de obligație contrectuală, verbală sau scrisă, pentru a controla individul într-o manièră pseudolegală;

2. Acordarea de roluri semnificative (cu sens) participanților, care au încărcături pozitive (ex.:„profesor”);

3. Prezentarea unor reguli de bază care să pară cu rost înainte de a fi folosite și să fie apoi folosite irațional, pe ideea că „regulile sunt reguli”;

4. Alterarea semantici rolului (de la „a face rău victimei” la „a ajuta experimentatorul”);

5. Crearea oportunițății pentru difuzia vinei (responsabilității); „alții vor fi responsabili”;

6. Începerea drumului spre rău printr-un pas mic, nesemnificativ (șocul electric de doar 15V);

7. Folosirea de pași mici în continuare, care să nu fie observabili; „doar un pic mai mult”;

8. Schimbarea naturii persoanei cu autoritate, de la «drept și înțelegător» la «nedrept și poruncitor», chiar «irațional»;

9. Creșterea costurilor de „ieșire” și îngreunarea „ieșirii”, prin necesitatea consimțământului verbal și insistarea pe supunerea comportamentală;

10. Oferirea unei ideologii, sau a unei minciuni mari, pentru a justifica folosirea oricăror metode pentru îndeplinirea unui scop dezirabil, esenţial.

Moarte, moarte și iar sucombare

Altă formă de  e V i l : Unii care vor să ne omoare (pe noi, infidelii, adică ne-musulmanii). Mesajul e îndreptat în special pentru cei din Fâșia Gaza, dar vizează toată lumea. N-am decât un singur mesaj pentru cei ce îi manipulează pe alții în felul ăsta: Muie, bă! [Muriți voi dacă vreți, da' lăsați-i pe alții în pace!]

Și, pentru cei care îi cred, uite așa arată fecioarele alea promise:

…cu adevărat, când râde, eclipsează Soarele.