Explicația aurelor

”Instead as seing a person as mad, sad, or sick, I see a person who is red, green or black…”

Fenomenul oamenilor care văd aure a ajuns să fie interpretat în multe feluri pseudoștiințifice și s-a renunțat la căutarea unei explicații naturale. Din cele mai vechi timpuri, cei care văd culori în jurul altor persoane sunt atrași de idéea că au o putere supranaturală, că sunt speciali. Cei care le spun asta sunt adepții ezoterismului și ai altor filozofii care se bazează pe explicații supranaturale. Pentru toți cei care văd aure și pentru toți cei care știu pe cineva care vede aure, am scris acest articol în care încerc să fac cunoscută o explicație mult mai simplă și verificată, pe care, sper să aveți o minte destul de deschisă să o acceptați. Aurele există, doar că nu sunt ceea ce se crede că sunt.

Exemplu de „fotografie a aurei”

O să încep prezint mai întâi explicația propusă de ezoterism și apoi explicația științifică cea mai probabilă.

Sunt aurele supranaturale?

Procedura Kirlian

Una dintre metodele propuse pentru a observa „aura” este tehnica de fotografiere Kirlian, descoperită de Semion Kirlian. Palma unui om poate arăta așa:

Pentru că este de multe ori dată ca dovadă în favoarea existenței aurelor, ar fi bine să înțelegem întâi în ce constă. Pe acest sait (RMCybernetics) găsiți două metode prin care puteți face fotografii Kirlian. Prima folosește un electrod transparent pe care este plasat obiectul dorit, iar când electrodul este sub tensiune au loc descărcări electrice între electrod și obiect, ionizări sau efectul de coronă. Electrodul (sub forma unei plăci) este plasat pe un material izolator (se poate folosi plastic) și conectat la o bobină de inducție (se găsesc în electromotorul mașinii) de voltaj înalt, alimentată de un modulator de puls în putere. Modulatorul permite variația frecvenței și a puterii pentru a obține diferite efecte. La frecvențe ridicate, plasma („aura”) devine mai netedă, iar la frecvențe joase este mai zimțată. Electrodul fiind transparent este format din două plăci între care trebuie introdusă o soluție conductoare (apa cu sare e suficient de bună). Obiectul se așează pe electrod și se conectează la masă (pământ). În poza de mai jos obiectul este o frunză:

 După ce este conectată sursa de tensiune la electrodul din metal și este stinsă lumina în cameră se poate obține asta:

adică o fotografie Kirlian. O altă metodă constă în folosirea unei plăci fotografice, dar este mai scumpă și mai delicată. Efectul, însă, este același (descărcări electrice).

Ipoteza că imaginile obținute prin această procedură captează „forța vitală” sau „aura” sunt complet nefondate și superflue. Efectele electrice explică fenomenul suficient de bine fără a fi nevoie de nimic în plus. De asemenea, nu s-a găsit nicio corelație între stări psihologice sau fiziologice și imaginile produse; în schimb, ceea ce a influențat rezultatul au fost umiditatea, presiunea degetelor (subiectului), factori mecanici, fotografici, de mediu etc.8 Iar dacă ar fi vorba de forță vitală ar trebui să nu fie observată la obiecte inanimate. După cum puteți vedea, chiar și o cheie are „aură”:

Teste

Să urmărim un test simplu, făcut de James Randi. Cititorul de aure susținea că poate vedea aurele participanților din spatele panourilor. Vedeți cum s-a descurcat:

Desigur, este doar o emisiune la televizor, dar rezultate asemănătoare s-au înregistrat și în alte cazuri. Într-un test, un cititor de aure era plasat într-o cameră întunecată în care se mai aflau una sau două persoane, și era întrebat câte aure vede. Rezultatele obținute n-au fost mai bune decât dacă ghicea.8

Camere pentru fotografierea aurei

 Dacă ați fost la vreo expoziție ezoterică, probabil ați întâlnit standuri cu o cameră foto/video care făcea poze asemănătoare cu prima poză din acest articol, adică niște culori suprapuse peste fotografia unei persoane. Cum sunt făcute?

Pentru o astfel de imagine sunt necesare 3 lucruri: un aparat foto obișnuit, un computer (cu software corespunzător) și un galvanometru. Aparatul foto face o poză (normală, fără aure), galvanometrul măsoară curentul electric din piele (de obicei persoana ține un conductor electric în mână), care variază în funcție de umiditatea și temperatura pielii, care la rândul lor variază în funcție de cât de agitată, stresată, nervoasă, fericită, calmă etc. este persoana testată. Galvanometre se folosesc și la detectoarele de minciuni pentru că detectează modificări fiziologice. Așadar, avem o poză obișnuită și rezistența electrică a pielii. Aici intervine computerul care primește cele două informații și le combină printr-un software făcut special pentru asta: transformă niște valori numerice de la galvanometru în culori și le pune peste fotografia de la cameră. Asta-i tot. Nicio legătură cu presupusa forță vitală sau cu procedura Kirlian. În plus, dacă încercați de mai multe ori să vă „fotografiați aura” o să obțineți rezultate diferite. Explicația celor care fac aceste fotografii este că aura variază în funcție de starea emoțională, iar starea emoțională poate varia chiar și în câteva minute, ceea ce face ca toată interpretarea fotografiei să fie inutilă, să n-aibă nicio putere predictivă.

 

O explicație mult mai probabilă: sinestezia

Ce este sinestezia?

Este o condiție neurologică în care două sau mai multe senzații sunt simțite împreună. De exemplu, un sinestezic de tip [grafemă → culoare] poate să vadă acest text așa, adică să vadă literele colorate, fiecare literă are culoarea ei, sau literele dintr-un cuvânt îi dau culoarea generală. Cea mai comună formă de sinestezie este cea de tip [grafemă→culoare], dar există multe tipuri. În tabelul următor1 sunt cele mai comune. Codificarea unui tip este x→y, unde x este senzația care declanșează senzația y; în cazul de mai sus, grafema (literă sau cifră) declanșează simțirea unei culori.

Tip

Frecvență (%)

Grafeme → culori

66,50

Unități de timp → culori

22,80

Sunete muzicale → culori

18,50

Sunete generale → culori

14,50

Foneme → culori

9,90

Note muzicale → culori

9,60

Mirosuri → culori

6,80

Gusturi → culori

6,60

Sunete → gusturi

6,20

Durere → culori

5,80

Personalități → culori

5,50

Atingere → culori

4,00

Sunete → atingere

4,00

Temperaturi → culori

2,40

Vedere → gusturi

2,10

Sunete → mirosuri

1,80

Emoții → culori

1,00

Atingere → gusturi

0,60

Sunete → cinetică (mișcări)

0,50

Personalități → mirosuri

0,40

Obs.: Procentele de mai sus însumate depășesc 100% pentru că ele reprezintă ponderea persoanelor cu un anumit tip de sinestezie, dar unele persoane pot avea mai multe tipuri.

Sinestezia a fost confirmată prin mai multe metode. Într-unul dintre teste2 consistența culorilor alese este verificată. Puteți face acest test la www.synesthete.org. Participantul stă în fața unui calculator și i se prezintă o literă sau o cifră la întâmplare și i se cere să aleagă culoarea pe care o vede, din 16 milioane de culori. Pe urmă i se prezintă o altă cifră sau literă. Un participant are de parcurs 108 ture de trei ori într-o ordine întâmplătoare. Apoi datele sunt analizate pentru consistență: a ales participantul aceeași culoare pentru, să zicem, litera T de fiecare dată când a văzut-o? Cei care nu sunt sinestezici sunt folosiți ca subiecți de control. Alte metode de control sunt testările repetate pe perioade mai lungi de timp, caz în care sinestezicii obțin o consistență de 90%, în timp ce non-sinestezicii doar 30-40%, chiar și dacă li se spune că vor fi testați din nou peste o lună.3

Sinestezia poate fi experimentată și de non-sinestezici, în condiții mai speciale, cum ar fi epilepsie în lobul temporal, traumă cerebrală, atac cerebral; sau în timpul meditației, concentrării profunde, deprivării senzoriale, folosirii unor substanțe psihedelice (LSD, mescalină, diverse medicamente) etc. Scanări fMRI au arătat diferențe semnificative între creierul cu sinestezie și cel fără. La sinestezicii de tip [grafemă → culoare] s-a observat o conectare mărită între girul fusiform, șanțul intraparietal și cortexul frontal. Gradul de conectare corelează cu intensitatea experienței sinestezice. Mai multe puteți citi în articolul de pe wikipedia Neural basis of synaesthesia. Încă ceva despre meditație: Roger Walsh a studiat trei grupuri de meditatori budiști: sihaștri tibetani, participanți la o meditație de grup Vipassana, și învățători din trei școli budiste (Theravāda, Tibetană, Zen). Walsh afirmă că cele trei grupuri au experimentat sinestezie în proporție de 35%, 63% și 86%, iar cei care au experimentat au fost cei cu mai mult antrenament, cei care practicau meditația de mai mult timp.7 Senzațiile experimentate de sinsetezici („unirea” simțurilor) par să fie sursa unor învățături din religiile care promovează practicarea meditației. Mai multă cercetare ar fi necesară pe această temă.

Exemple de persoane cu sinestezie:

-          Daniel Tammet: are sinestezie și o formă de autism (sindromul Asperger), ceea ce îi permite să poată face rapid calcule cu numere mari, să învețe limbi străine etc. Este un savant. A fost făcut și un documentar despre el, în care a fost testat de Vilayanur Ramachandran, un important neurocercetător. Documentarul îl puteți urmări pe Youtube (e foarte interesant). Dacă vreți să aflați mai multe despre cum e să fii savant, puteți urmări prezentarea lui de la TED.

Obs.: Următoarele exemple sunt neverificate riguros sau chiar speculative. 

-          Richard Feynman: e posibil să fi avut o formă de sinestezie, Wikipedia [Synesthesia, ref. 76: Feynman, Richard. 1988. What Do You Care What Other People Think? New York: Norton. P. 59.] spune că și-a descris ecuațiile ca fiind colorate;

-          Cântăreți și compozitori: Duke Ellington, Franz Liszt, Billy Joel, Itzhak Perlman, Ida Maria, Aphex Twin, Hélène Grimaud; probabil și Syd Bartett (Pink Floyd) și Pharell Williams, dar nu există confirmări științifice; [wiki: Synesthesia]

-          Poeți: Charles Baudelaire și Arthur Rimbaud au scris despre experiențe sinestezice. Poezia Correspondances este un exemplu bun (o puteți citi aici) sau Voyelles (o puteți citi aici). Dintre români, Alexandru Macedonski pare să fi fost sinestezic, sau să fi experimentat sinestezia prin folosirea unor substanțe psihotrope. Cartea de aur, publicată în 1902 a fost însoțită de textul: „În ideea autorului fie-ce capitol [...] trebuie să dea sensațiunea unei culori prin imaginile întrebuințate și fie-ce capitol va fi tipărit pe hârtie de o nuanță corespondentă”, iar când a retipărit cartea în franceză, Macedonski a folosit cerneluri de culori diferite. În 1944 V.G.Paleolog a scris o lucrare intitulată Visiunea și audiția colorată sinestesică la Al. Macedonski.4

Care e legătura cu aurele?

Pe lângă sinestezicii care văd culori când se uită la litere, sunt alții care văd culori când se uită la persoane. Senzația este reală, la fel cum noi, nesinestezicii, vedem iarba verde, ei văd oamenii în culori, sau înconjurați de o culoare.

V.S. Ramachandran descrie5 întâlnirea sa cu un student care avea exact acest tip de sinestezie. Pentru Robert, fețele aveau culori, de obicei ca o aură în jurul lor, dar uneori culoarea cuprindea toată fața. Pentru a-l testa, a fost făcut un experiment simplu: i s-a arătat o poză cu un alt student și a fost întrebat ce culoare vede. Aura acelui student era roșie. Pe urmă, Ramachandran a afișat pentru momente foarte scurte puncte verzi și roșii pe fotografie, în zona în care se afla aura. Privirea lui Robert s-a mutat automat pe punctele verzi, dar foarte rar pe cele roșii (pentru că punctele roșii pe fundal roșu sunt aproape imperceptibile). Acest fapt sugerează că studentul chiar este sinestezic. În plus, era și autist, cu sindromul Asperger, motiv pentru care îi era foarte greu să identifice emoțiile oamenilor. Putea face asta doar prin deducție, nu intuitiv cum facem noi. Cu toate acestea, emoțiile evocau culori, de exemplu mânia era albastră, iar mândria roșie. Când i-a fost arătată o imagine cu o expresie facială arogantă, a zis că e violetă (ceea ce înseamnă roșu + albastru).

Unii sinestezici simt emoții când văd culori, nu neapărat persoane. Pentru un sinestezic studiat de Richard Cytowic, Golden Gate are o aură verde, deși este vopsit portocaliu. Și mai straniu, nu este întotdeauna verde, câteodată își schimbă aura. Fenomenul de asociere între senzații precum culorile și emoții este un tip special numit sinestezie mediată emoțional, pentru că este declanșată de semnificația emoțională și de gradul personal de familiaritate. Bruce, un sinestezic cu mediere emoțională, descrie ceea ce a simțit când a văzut o anumită persoană:6

Era o senzație ciudată și ea era înconjurată de o aură albastru închis-verde. Nu era din cauză că era atractivă sexual. Nu știu cui se datora această senzație emoțională pentru că nu am mai întâlnit-o decât de două ori. Dar așa era. Cred că a fost un tip de apropiere sau ceva. Nu sunt sigur ce apare mai întâi, câteodată cred că văd culoarea și reacționez emoțional; altădată poate fi invers – simt o emoție și pe urmă văd culoarea.

Cu toții, sinestezici sau nu, avem o teorie a minții, adică înțelegem că alții au mințile lor și încercăm să le ghicim emoțiile, intențiile și în general gândurile. De obicei facem asta în mod inconștient, prin remarcarea limbajului corpului, a expresiei feței, a tonului vocii ș.a., dar nu „citim” corect întotdeauna. Mai mult de atât, câteodată nici nu suntem conștienți că am detectat unele emoții la altcineva (ex.: situații în care (nu) ne place o persoană fără să înțelegem de ce; sau avem un sentiment ciudat față de cineva). Momentul în care începem să citim emoții este cam între 24 și 30 luni, când învățăm și să distingem culorile principale (roșu, verde, albastru). Probabil că atunci se produce și asocierea la sinestezia mediată emoțional. La copiii sinestezici, s-a observat că aurele sunt mai șterse (fade?dex) și mai variabile și se stabilizează pe la 12-13 ani, când și personalitățile lor încep să se dezvolte. De asemenea, o observație generală e că persoanele necunoscute, de cele mai multe ori, nu au nicio aură, iar intensitatea unei aure variază cu intensitatea emoțională (cei mai apropiați au aure mai puternice). Sau, necunoscuții au aure la fel (ex.: toți sunt portocaliu aprins). După ce o persoană devine cunoscută, sinestezicii văd aura stabilizată, legată de personalitate, nu de starea pe moment a celui privit. De exemplu, cei cu aure rozalii sunt cei pe care sinestezicul îi percepe ca având probleme emoționale din copilărie, încă nerezolvate, cei cu aură galbenă sunt extrovertiți și interesanți etc. Pentru unii sinestezici, și animalele au aure, dar și acestea trebuie cunoscute înainte să aibă o culoare. Persoanele care au probleme cu memoria, cum ar fi cei care suferă de Alzheimer, văd culorile șterse sau nu le mai văd deloc.6

Jamie Ward a făcut mai multe experimente pentru a arăta că declanșatorul aurei este conotația emoțională. De exemplu, numele englezești creștine induc aura indivizilor cu sinestezie indusă emoțional. Numele persoanelor pe care sinestezicul le cunoaște în mod personal sunt mult mai eficiente în a induce aure decât numele necunoscute. Cuvintele neutre din punct de vedere emoțional, inclusiv numele culorilor, nu produc culori, pe când cele încărcate emoțional (ex.: iubire, furie) tind să producă. Subiecții testați de Ward au dovedit consistență la re-testare la perioade mai lungi, în comparație cu subiecții de control. A mai fost observată și interferența la testele Stroop.6

Puțină lume știe de existența sinesteziei. Să ne gândim cum am reacționa dacă am vedea aure. Eu, dacă aș vedea culori în jurul persoanelor, iar aceste culori ar corespunde cu personalitățile lor (cei cu personalități asemănătoare ar avea culori asemănătoare) și aș spune altora ceea ce văd, aș fi tratat ca un nebun, sau mi s-ar spune că îmi imaginez, că mi se pare. Singurul răspuns satisfăcător ar veni din zona „spirituală”, din partea celor care cred că cei ce văd aure au un har supranatural și pot să vadă emoțiile altora. Bineînțeles că aș fi atras de acest răspuns și aș crede că sunt special, mai ales dacă toți ceilalți mi-ar spune că fabulez.

Mesajul meu e că a vedea aure e într-adevăr un dar, cine vede aure e într-adevăr special, e ceva ce mi-aș dori și eu. Sinestezia mi se pare foarte interesantă și nu este un handicap, este un avantaj, dar ar fi bine să o recunoaștem ca ceea ce este: sinestezie, nu o abilitate supranaturală. Avem tendința să credem că emoțiile pe care le simțim (prin culori, în cazul sinestezicilor) vin de la persoana privită și nu din propria noastră percepție și interpretare a emoțiilor acelei persoane. În realitate, sunt interpretările noastre personale, făcute în mod inconștient. Sinestezia mediată de emoții este rară, în tabelul de mai sus frecvența tipului [personalitate → culoare] este 5,5% față de 66,5% cât este pentru cea mai comună formă, [grafemă → culoare]. Dintre toți care spun că pot să vadă aure, cred că mulți se prefac sau sunt chiar șarlatani, dar fenomenul este real. Unii chiar le văd, dar sunt sinestezici încă nediagnosticați și probabil de la ei a pornit mitul aurelor, așa cum este el promovat la festivalurile ezoterice, pe saituri new age și de către oameni care nu știu de, sau nu acceptă sinestezia.

Puteți citi în continuare:
Scientific American: Hearing Colors, Tasting Shapes de Ramachandran și Hubbard, mai 2003; Link alternativ 1, Link alternativ 2;
Fotografia Kirlian: Skeptic’s Dictionary: Kirlian Photography;
Scientific American: When Senses Intersect (articol de Richard Cytowic);

Referințe:
1: Richard Cytowic & Daniel Eagleman, Wednesday Is Indigo Blue: Discovering the Brain of Synesthesia [2009], MIT Press, pg. 24;
2: Cytowic [2009], pg. 65;
3: Wikipedia (Synesthesia, Objective Testing), referință către: Baron-Cohen S, Burt L, Smith-Laittan F, Harrison J, Bolton P (1996). “Synaesthesia: prevalence and familiality“. Perception 25 (9): 1073–9.;
4: Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura română [2010], Polirom, pg. 298; Ref. alternativă;
5: Vilayanur S. Ramachandran, The Tell-Tale Brain [2011], pg. 118; Vezi pe Scribd (pg. 91); De asemenea, recomand întreg capitolul 3 (începe la pg. 70 pe Scribd);
6: Cytowic [2009], cap. Auras, Orgasms, and Nervous Peaches;
7: Cytowic [2009], pg. 221;
8: Joe Nickell, Aura Photography: A Candid Shot (CSI);

7 thoughts on “Explicația aurelor

  1. Excelent articol! Intre timp ce citeam articolul mi-am adus aminte ca in copilarie (cred ca aveam sub 8 ani) si eu asociam cred cifrele, zilele si lunile cu cate o culoare. Atat mai tin minte – culorile mai deschise si placute mie le asociam cu zilele saptamanii care imi placeau de asemenea si eram influentat mereu de acea asociere zile-culori.Dar se pare ca o data ce am frecventat scoala si am crescut mi s-au sters complet din minte acele imagini. Oare se pot pierde aceste `capacitati` ? Interesant. Sau poate probabil era un mod de a ma juca, in orice caz nu voi mai afla niciodata. Inca o data felicitari pentru munca depusa ! :)

  2. E posibil să se piardă capacitățile sinestezice. Poți să citești ceva aici: http://www.scribd.com/doc/54068212/Wednesday-is-Indigo-Blue-Discovering-the-Brain-of-Synesthesia-0262012790 (e din cartea pe care am citat-o și în articol), la pg. 11 (pe scribd e a 22-a), de la paragraful 2 („Given recent advances…”) până la „What synesthesia isn’t”. E posibil ca sinestezia să fie o parte obișnuită din dezvoltarea gândirii abstracte și metaforice, care se pierde odată cu reorganizarea conexiunilor cerebrale de la începutul pubertății.

    Mulțumesc pentru aprecieri :)

  3. Articolul este foarte bun, dar nu face, nici o referire la “latura duhovniceasca”. Ea exista. Pentru o mai buna exemplificare, postez acest link:

    http://www.danionvasile.ro/

    unde se gaseste in format WORD(deci poate fi descarcata si citita) cartea:
    Jurnalul convertirii. De la zeiţa morţii la Impăratul Vieţii – Editura Reintregirea, Ediţia a III-a, 2004
    eu am citit-o. Dar nu pentru ca am citit-o ci pentru ca sunt unul din cei care cred in Dumnezeu, va spun ca duhurile cazute (demonii), care sunt pretutindeni in vazduh, si care au o foarte mare putere(ingaduita de Dumnezeu), pot da “perceptia aurei”. Evident cu scop de inselare. Prin puterile lor pot produce multe alte “fenomene inexplicabile”. Exista deci (nu putine) persoane care din diverse motive au ajuns in slujba acestor duhuri. Sunt dintre cei ce manifesta asa zise “puteri extrasenzoriale”. Nu voi explica mai multe aici, cei ce vor sa priceapa, sa citeasca macar cartea pe care am mentionat-o.

    1. Articolul nu face referire la „latura duhovnicească” pentru că articolul își propune să explice aurele fără să apeleze la fenomene supranaturale. Așa că nu ajungem atât de departe încât să ne întrebăm dacă aurele sunt date de puteri paranormale sau de demoni, pentru că există o explicație mai simplă: sinestezia.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s